Hot News
Peskov: ”Notele ultimative” din discursul lui Biden, inadmisibile
07/02
Numărul plângerilor la CEDO provenite din Rusia s-a redus considerabil
07/02

Oleg Konstantinovici Antonov – între zbor, vers și penel. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Oleg Antonov, părintele aviației de transport (1906-1984)/ Foto: rus.team

Oleg Konstantinovici Antonov, de la a cărui naștere se împlinesc 115 ani, cel ce este considerat  părintele aviației de transport, s-a născut la 7 februarie 1906, la Troiți, districtul Podolsk din Regiunea Moscova. Tatăl său, inginer, era posesorul unei biblioteci foarte bine asortate cu lucrări tehnice, iar micul Oleg se familiarizează rapid cu științele exacte. Mai mult, ca orice om cu stea, care își cunoaște menirea, confecționează zmeie de hârtie și, mai târziu, machete de avioane.

În 1923, Antonov, membru al Societății Prietenilor Flotei Aeriene, proiectează planoare, deși nu are studii de specialitate. Un an mai târziu, în 1924, va proiecta și construi planorul OKA-1 ”Golub” (”Porumbelul”), cu care participă la un concurs, în Crimeea; firește, obține premiul I, pentru originalitatea designului.

Între 1925-1930, Oleg Antonov urmează cursurile Institutului Politehnic din Leningrad, iar după absolvire, participă la înființarea Biroului Central de Proiectare pentru Planoare din Moscova și, în 1933, devine designerul șef al Fabricii de planoare Tușino.

Până în anul 1938, Antonov va crea nu mai puțin de 30 de tipuri de planoare – inclusiv seria ”Rot Front”, care va deține recordul de zbor la distanță – iar din 1938, este șeful Biroului de proiectare și design a lui A.S. Yakovlev.

În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Antonov concepe planoare pentru aprovizionarea trupelor și A-40, ”Tancul cu aripi”, un planor care putea să ridice și să transporte un tanc ușor. Totodată, el contribuie și la dezvoltarea Yak-3, unul dintre cele mai folosite avioane de vânătoare sovietice la vremea respectivă.

Unele dintre creațiile aviatice ale lui Oleg Atnonov: An-2, An-22 (Antey) și An-124 (Ruslan)/ Foto din arhivă

Din luna mai a anului 1946, Antonov este designerul-șef al Biroului de Proiectare pentru Aeronave din Novosibirsk; este biroul său, unde poate experimenta în voie, iar rezultatele nu se lasă așteptate – apare primul său avion, AN-2, un biplan, pentru care el și colectivul său au primit Premiul de Stat al URSS. Este singurul avion din lume a cărui producție nu a fost întreruptă și care mai zboară și astăzi!

De aici până la foarte cunoscutele AN-22 ”Antey”, care poate ridica până la 100 de tone de marfă și AN-124 ”Ruslan”, care poate transporta până la 170 de tone, cele mai mari avioane cargo din lume, la vremea lor, plus numeroasele modele de avioane pentru pasageri [AN-24 (1959), unde s-au folosit pe scară largă în structura avionului, pentru prima dată în lume, elemente sudate și lipite] și cele multi-scop, folosirea materialelor compozite la construirea aeronavelor, nu a fost decât un pas. Oleg Antonov a muncit continuu, timp de 60 de ani, fiind deținătorul a 72 de brevete de inventator și autorul a circa 200 de tratate de specialitate și a zeci de articole științifice. I s-au decernat premii și distincții importante (Ordinul Lenin, Titlul Erou al Muncii Socialiste, etc.), inclusiv Medalia de Aur Tupolev, cel mai mare premiu al constructorilor aerospațiali sovietici.

La 4 aprilie 1984, Oleg Konstantinovici Antonov pleacă spre Cerul pe care l-a iubit atât de mult.

 

”Dacă nu aș proiecta, aș dori să fiu pictor” – este doar una dintre afirmațiile ce relevă complexitatea celui pe care îl celebrăm astăzi, Oleg Antonov.

Nici nu-i de mirare că a fost fascinat de zbor și că a imaginat tot felul de ”aripi”; probabil, Sinele său era sedus de ideea de zbor, pe care a căutat să o perfecționeze neîncetat, în expresia sa materială.

Acesta este Vărsătorul evoluat, atins de aripa Geniului, adică a entităților din astralul superior, care îi inspiră pe cei dăruiți cu ”receptori”. Iar Rusia, indiferent de timpuri, a oferit un număr impresionant de oameni deosebiți, talentați, care au făcut lumea, mereu și mereu, altfel decât era înainte ca ei să se exprime.

Soarele este parte a unei conjuncții multiple, alături de Mercur, Venus și Nodul Sud Lunar, adică datoria Kharmică. Nu putem spune că genialul Antonov nu s-a achitat de misiunea sa personală – Vărsătorul însemnă revoluție, iar Antonov a revoluționat transportul aerian. Mai înseamnă talente și abilități tehnice aparte, originalitate (care s-a manifestat în designul aparatelor de zbor proiectate și construite de el) și nonconformism, comunicare superioară și intuiție rafinată.

Mercur i-a dat geniu, viziune unică, iar Venus, adică abilitatea artistică și simțul estetic, este astrul care i-a furnizat inspirație și a materializat avioane frumoase, elegante, cu linii suple (chiar și uriașele Antey și Ruslan au nota lor de fluid, armonie și rafinament). Da, Oleg Antonov este și un artist, și încă unul complet, care s-a exprimat plenar. El a făcut artă din știința construirii avioanelor și a completat cu pictură (este autorul a peste 100 de tablouri) și cu poezie.

Adăugăm trigoanele pe care planetele din Vărsător le formează cu Pluton din Gemeni, sectorul creativității și al artei, aspecte care-l conectează pe nativ cu subtilul, cu Sursa, dar care i-au dat și o putere interioară de excepție. Pentru că da, este necesar să ai o anume tărie ca să-ți poți materializa ideile, ca să duci la bun sfârșit un proiect. Este ceea ce face diferența, până la urmă, între cei care fac miracole și cei care se rezumă la a visa.

Pluton activează două stele fixe, ambele norocoase – Capella, care deschide mintea și asigură protecții și Phaet, responsabilă cu talentul în artă și în știință.

 

Luna, prin poziția în Rac, nu face decât să ateste preocupările artistice ale nativului – Racul este domiciliul astrului nocturn responsabil cu sensibilitatea, imaginația, patriotismul – oare nu a râvnit nimeni din Occident la a avea un asemenea talent în bătătură?!?

 

Saturn, deși într-o poziție delicată (Peștii nu sunt domeniul ideal pentru acest astru sever) a contribuit cu hărnicie,metodă, organizare, disciplină, abilitate tehnică, dar i-a asigurat și elevarea socială – Antonov a fost șef, toată viața lui! Trigonul cu Neptun din casa muncii a furnizat toată inspirația artistică ce l-a alimentat mereu pe nativ. Și, pentru ca darurile Cerului să fie depline, Neptun activează, la rândul său, o stea fixă – Alhena, care asigură imaginație creativă, abilități artistice, talent la scris.

 

”În aviație, interconectarea perfecțiunii tehnice cu frumusețea este demnă de atenție.” Q.e.d.

 

Din creațiile lui Oleg Antonov ca pictor/ Foto: ok.ru

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875055