”Foreign Policy” (SUA): În ce privințe s-ar putea înțelege Biden și Putin

Dacă își doresc cu adevărat o reconciliere, ambele părți trebuie să privească în viitor, consideră analistul Bruce Allyn, într-un articol pentru publicația americană Foreign Policy. În opinia lui, Biden și Putin înțeleg că vrăjmășia dintre SUA și Rusia nu este nici în avantajul rușilor, nici al americanilor. Un lucru pe care l-a înțeles, de altfel, și Trump. Numai că lui nu i s-a permis să meargă la împăcare. De ce crede Bruce Allyn că lui Biden i se va permite?

Viziunea Statelor Unite și cea a Rusiei privind ordinea mondială, interesele lor geopolitice, dar și valorile lor pot părea atât de antagonice, încât unii consideră că o discuție despre un nou parteneriat sau relansare a relațiilor este, din principiu, imposibilă. Cel mai bun lucru la care pot spera părțile, în acest caz, este o continuă ostilitate și încercări de a evita atât un război nuclear, care ar șterge civilizația de pe fața pământului, cât și o escaladare neintenționată a unui conflict militar.

Se pare că acesta a fost modelul de colaborare spre care s-a îndreptat președintele Statele Unite, Joe Biden, în prima sa convorbire telefonică avută cu liderul Vladimir Putin; el și-a concentrat atenția, cu precădere, asupra prelungirii noului Tratat START-3 și, numai după aceea, a trecut la enumerarea acțiunilor rău intenționate ale Rusiei – reținerea liderului opoziției, Aleksei Navalnîi, căruia i s-a comutat pedeapsa în închisoare cu executare, arestări în masă în rândul demonstranților, infracțiuni cibernetice, ingerință în alegeri și așa mai departe. Dar relațiile americano-ruse merită o nouă încercare de a stabili relații mai profunde, încercare care să rupă ciclul supărărilor și răzbunărilor, tipic pentru relațiile americano-ruse din ultimele trei decenii și format după fericitele zile când a căzut Zidul Berlinului și s-a încheiat Războiul Rece. Sunt câțiva pași politici concreți, pe care ambele părți le pot face pentru a transpune în viață interesele lor comune.

În primul rând, analiștii evidențiază frecvent ”putinismul” însoțit de corupție și agresiune. La rândul său, Biden a declarat că Statele Unite nu mai pot ”accepta acțiunile agresive ale Rusiei”. Fără îndoială că acțiunile agresive ale Rusiei au dăunat Americii și nu numai. Dar, din punctul de vedere al soluționării conflictului, este esențial să se înțeleagă faptul că Putin nu a apărut din neant. Punctul de plecare al strategiei sale îl constituie resentimentul rușilor pentru ”trădarea” NATO, când, în pofida tuturor asigurărilor, Alianța s-a extins spre Est. Bombardamentele americane asupra Serbiei, aliata Rusiei, în 1999, decizia de a crea sisteme de apărare antirachetă Aegis în România și Polonia, susținerea unui lider anti-rus în Georgia, după 2003 și sprijinul oferit opoziției pro-occidentale din Ucraina, mai întâi în anul 2004, apoi în 2013-2014, au îndepărtat și mai mult Rusia de SUA. A urmat decizia Washingtonului de a sfida mandatul ONU și de a răsturna regimul lui Muammar Gaddafi în Libia, în 2011. Și, în sfârșit, SUA sprijină opoziția rusă.

Trebuie înțeles faptul că acțiunile Statele Unite l-au jignit nu doar pe Putin, dar și pe predecesorii acestuia, Boris Elțîn și Mihail Gorbaciov. În memoriile sale, fostul adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Strobe Talbott, redă o discuție unde președintele de atunci al SUA, Bill Clinton, s-a imaginat în locul lui Elțîn: «Noi tot îi repetăm bătrânului Boris: ”Ascultă, deci, ce trebuie să faci mai departe și mai ia și un pic de rahat, valea”. De aceea nu-i este deloc ușor, având în vedere cu cine luptă și cu cine trebuie să aibă de-a face». De aceea, la mijlocul președinției sale, chiar și Elțîn, inițial un pro-occidental, devenise tot mai revoltat. ”Nu îmi place când SUA își etalează în văzut tuturor superioritatea… Rusia abia se ridică. Repet: Rusia va renaște din nou!”, a declarat Elțin, la un moment dat.

Din acest punct de vedere, nu este deloc surprinzător de ce ascultătorul Elțîn l-a ales pe Putin cel de oțel, pentru a ”ridica Rusia din genunchi”. (Nicidecum doar pentru că Putin a promis să nu se atingă de Elțîn, de familia lui sau de complicii în afacerile de corupție). În urmă cu doi ani, Gorbaciov mi-a spus, cu o figură supărată, că după ce a permis ca Zidul Berlinului să cadă, în general, după ce s-a străduit să pună capăt Războiului Rece, Statele Unite nu au renunțat la încercările lor de a ”alunga Rusia din geopolitică”.

Prin urmare, în relațiile americano-ruse, problema nu constă doar în ”putinism” și în faptul că lui Putin i-ar fi frică de democrație, căutând inamicul străin pentru a rămâne la putere cât mai mult timp. Dificultățile au existat înainte și nu vor dispărea nicăieri, în viitorul apropiat.

În al doilea rând, pentru a demara procesul de reconciliere, negociatorii trebuie să vadă tabloul în ansamblu – întregul conflict, după principiul ”acțiune-reacție”. Părerea conform căreia Rusia este periculoasă și că trebuie descurajată, până când va slăbi, s-a transformat într-o profeție care se împlinește de la sine. Da, rolul decisiv în această piesă l-a jucat reacția răzbunătoare a lui Putin și, în plus, a fost pe gustul regimului și în favoarea scopurilor lui – de a strânge cureaua și de a prezenta populației chipul amenințării externe. Ar fi însă în avantajul SUA dacă ar pune atacul pe pauză, pentru a se gândi unde și-ar putea revizui propria poziție. Îmi place foarte mult această metaforă din proverbul rus: ”Fiecare privește din propria lui clopotniță”. De secole, acest aforism ne învață că fiecare vede în tot și toate doar confirmarea propriei păreri, un fenomen numit de noi ”narcisism strategic”.

Mult mai productiv ar fi dacă lumea ar fi privită cu ”empatie strategică”. Savanții și cunoscătorii în arta negocierilor studiază de zeci de ani de ce oamenii intră în conflicte și reacționează, dar și cum poate fi făcut un pas înapoi pentru a vedea ce oportunități creative ne-ar fi putut scăpa în toiul luptei. Una dintre variantele administrației Biden ar putea fi, pentru viitorul apropiat, o atitudine de genul discursului rostit de președintele Kennedy la ceremonia de deschidere, în 1963, a ”Strategiei păcii”, la Universitatea Americană. Atunci, Kennedy a adoptat o poziție fermă în apărarea valorilor democratice și a respins categoric comunismul, dar a îndemnat la empatie și introspecție. A fost nu doar o lecție de retorică de înaltă calitate, dar, prin alocuțiunea sa, Kennedy a reușit să scoată negocierile americano-sovietice privind testele nucleare dintr-un impas de opt ani: la numai două luni de la discurs, a fost semnat renumitul tratat privind interzicerea parțială a testelor.

Astăzi, Biden ar putea să nu se rezume doar la a condamna autoritarismul din Rusia și la a repeta că SUA nu pot accepta agresiunea rusească. El ar putea și să recunoască, așa cum a făcut Kennedy, că, într-un ciclu conflictual tragic, ambele părți sunt vinovate de acțiune și reacțiune. Administrația Biden ar putea căuta și de acum înainte oportunități pentru colaborare în domeniul pandemiei, în cel al schimbărilor climatice, cosmosului, în sfera diplomației cibernetice, a tranzitului arctic și nu numai.

Kennedy și-a ținut renumitul discurs după criza rachetelor din Cuba, din 1962. Iată frazele de încheiere: ”Măcar putem să ne străduim ca divergențele dintre noi să nu pună în pericol pacea. Pentru că, în cele din urmă, cel mai important lucru este că noi toți trăim pe această mică planetă. Noi toți respirăm același aer. Noi toți suntem preocupați de viitorul copiilor noștri. Și noi toți suntem muritori”.

Când liderii ajung să conștientizeze la modul personal care este miza jocului, se încheie acorduri. Sub impresia filmului ”A doua zi” (The Day After), președintele SUA, Ronald Reagan, a conștientizat pericolul nuclear. El și Gorbaciov au semnat cel mai important tratat din istorie, cel de reducere a armamentelor. Fără îndoială, Biden și Putin înțeleg că vrăjmășia dintre Statele Unite și Rusia nu este nici în avantajul rușilor, nici al americanilor. De aceea, fiecare dintre ei trebui să urce deasupra clopotnițelor lor și să găsească locul unde putem converge.

Bruce Allyn este director al Inițiativei de negociere rusă la Proiectul de negociere Harvard și producător creativ principal pentru proiectul [Centrul Carnegie] Relații SUA-Rusia: în căutarea stabilității Bruce Allyn – Director al Inițiativei de negociere rusă la Proiectul de negociere Harvard și senior Producător creativ pentru [Carnegie Center] Relații SUA-Rusia: căutare pentru stabilitate ((U.S.-Russia Relations: Quest for Stability)