CNN: Este timpul ca SUA să recunoască faptul că au dăruit multor naziști ”visul american”

Deși, oficial, Statele Unite recunosc colaborarea cu naziștii doar în cadrul Operațiunii ”Paperclip” (program autorizat în septembrie 1946 de președintele Harry Truman, n.r.) de recrutare a oamenilor de știință din al Treilea Reich, în realitate, America a adăpostit la ea acasă mii de foști susținători ai lui Adolf Hitler, afirmă comentatorul CNN Lev Golinkin. Potrivit autorului, astăzi nu mai este suficientă deportarea rarilor infractori demascați – trebuie să se ”pună capăt ideii acceptate, dar false” că SUA nu îi tolerează pe naziști, relatează RT.

SUA l-au deportat, recent, pe fostul paznic al lagărului de concentrare nazist Friedrich Karl Berger, scrie în articolul său pentru CNN publicistul american de origine ucraineană Lev Golinkin. Acest gest a fost prezentat drept ”un triumf al dreptății”. Procurorul general în exercițiu, Monty Wilkinson, a dat o înaltă apreciere muncii depuse de organele de ordine și a declarat că SUA ”nu sunt un refugiu pentru cei care au participat la crimele naziștilor”.

Numai că autorul articolului nu este de acord cu această afirmație. Desigur, SUA au avut o contribuție substanțială la victoria asupra nazismului, iar al Doilea Război Mondial a costat viața a peste 400.000 de soldați americani. Dar aici există un ”post-scriptum sumbru”, imposibil de ignorat în zilele noastre.

După cum amintește Golinkin, după război, SUA au adăpostit mii de naziști și colaboraționiști, dintre care unii au fost chiar lideri politici, care au colaborat cu regismul fascist. ”Nu numai că le-am oferit adăpost; în unele cazuri, chiar am salutat venirea lor și i-am apărat, i-am ascuns de justiție. A venit de mult timpul să recunoaștem acest lucru”, susține autorul.

Pe lângă ”motive etnice evidente, ce apără dreptatea istorică”, există și motive sociale în acest sens. În prezent, în SUA este viu dezbătută tema nedreptății rasiale, dar cum poți recunoaște influența negativă a unor instituții atât de străvechi, precum sclavia asupra anumitor pături sociale, când americanii nu pot fi sinceri până la capăt în privința acordării de azil unor oameni implicați în Holocaust, ale cărui victime sunt încă în viață și nu au uitat nimic?

Operațiunea ”Paperclip” este un caz rar când guvernul american recunoaște oficial colaborarea cu naziștii. În cadrul acestei misiuni au fost recrutați, în SUA, 120 de oameni de știință ai celui de-al Treilea Reich, precum constructorul de rachete Werner von Braun. După ce s-a mutat în SUA, el a început să lucreze pentru NASA – operațiunea și-a justificat existența și, drept urmare, SUA și-au putut trimite racheta pe Lună, iar specialiștii germani au dobândit o recunoaștere de amploare.

Totuși, după cum subliniază Golinkin, oameni de știință precum von Braun au construit rachete și pentru Adolf Hitler, cu care a fost bombardată populația civilă din Londra și din multe alte părți. Aceiași experți au fost deseori prezenți în uzinele unde era folosită munca forțată a prizonierilor.

«”Paperclip” este descris drept un exemplu de excepție de ”pact cu diavolul”: ”da, acești oameni de știință au fost naziști, dar Statele Unite trebuiau să câștige cursa spațială». În ultimă instanță, și Uniunea Sovietică, și Marea Britanie au recrutat oameni de știință din al Treilea Reich. Cu toate acestea, operațiunea americană a inclus doar o mică parte dintre susținătorii lui Hitler pe care i-a primit America.

Printre alții, în SUA a primit azil colaboraționistul ucrainean Iaroslav Stețko. În timpul războiului, el i-a susținut pe naziști și a făcut parte din Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN-B), extremistă, ai cărei membri au ucis mii de evrei din întreaga Ucraină. Aflat în America, Stețko a preluat chiar conducerea OUN-B și a avut intrare la eșaloanele superioare ale puterii de la Washington. Președinții Ronald Reagan și George Bush senior l-au considerat un luptător anticomunist pentru libertate.

Nu de puține ori, opoziția față de comunism a fost motivul pentru care mii de oameni ca Stețko au primit azil în țările occidentale, arată Golinkin. Pe măsură ce al Doilea Război Mondial a fost înlocuit de Războiul Rece, serviciile de informații occidentale au început să conștientizeze potențialul susținerii grupărilor antisovietice pentru slăbirea influenței Kremlinului în Europa de Est. Ca atare, oamenii care au luptat împotriva Moscovei au devenit resurse valoroase – și, deseori, cei mai organizați și zeloși s-au dovedit a fi fasciști și antisemiți.

Așa a fost și Kazis Șkirpa, care, în timpul războiului, a condus Frontul Lituanian al Activiștilor, care a jucat rolul principal în represaliile asupra evreilor locali. Ulterior, Șkirpa a fugit în Statele Unite și a lucrat la Biblioteca Congresului SUA. Iuozas Ambraziavicius-Brazaitis, care a semnat ordinele de înființare a primului lagăr de concentrare din Lituania, și-a găsit, la rândul lui, refugiu în America. Ca și poetul ungur Albert Wass, cunoscut pentru opiniile sale antisemite și care a luptat de partea naziștilor. Ca și fostul ministru de externe al regimului pro-nazist din Slovacia, Ferdinand Diurcsanski, care a organizat deportarea a 68.000 de evrei.

Iar când, în 1958, Liga Anti-Defăimare a încercat să împiedice eliberarea vizei americane pentru Diurcsanski, Departamentul de Stat a declarat că apartenența la Partidul Național-Socialist al Muncitorilor din Germania, desființat, ”nu mai reprezintă, în sine, un motiv de refuz”.

După cum atrage atenția Golinkin, naziștii au fost primiți nu doar de Statele Unite. Marea Britanie, care a pierdut în al Doilea Război Mondial 384.000 de soldați, i-a oferit adăpost colaboraționistului estonian Alfons Rebane, care, ulterior, a lucrat mulți ani în spionajul britanic, stabilind contact cu rebelii anti-sovietici din țările baltice. Canada a primit cel puțin 2.000 de soldați din unitatea SS ucraineană și colaboraționiști din alte țări. Ei au fost folosiți cu succes în calitate de spărgători de greve, la suprimarea sindicatelor locale și a sentimentelor socialiste.

Potrivit lui Golinkin, toți acești oameni au primit în Occident și, mai ales, în Statele Unite, nu doar azil, dar și șansa reală de realizare a visului american. ”În ultimii 70 de ani, în timp ce victimele lor au zăcut în gropi, lipsiți până și de dreptul de a fi înmormântați cum se cuvine, ei au îmbătrânit, au avut familii, au stabilit relații cu vecinii, au construit biserici și școli”, subliniază autorul. Unora chiar le-au fost ridicate monumente, ce pot fi întâlnie în Illinois, New Jersey, New York, Ohio și Wisconsin. Un subiect de care puțini își amintesc, pe fondul disputelor aprinse despre statuile dedicate proprietarilor de sclavi și coloniștilor.

”Tocmai de aceea, noi trebuie să punem capăt ideii acceptate, dar false, că trăim într-o țară unde naziștii nu sunt tolerați. Deportarea unor oameni precum Berger este un lucru corect, dar trebuie să facem mai mult. Trebuie nu doar să-i deportăm pe naziștii care mai sunt printre noi, dar trebuie să recunoaștem și motivul inițial pentru care ei au ajuns aici”, îndeamnă Golinkin.