Prof.Nicolae Iuga: „Anexarea” Crimeii de către Rusia și interesele naționale ale României

Prof. univ. dr. Nicolae IUGA, în exclusivitate pentru Vești din Rusia

Prof.univ.dr Nicolae Iuga/ Foto: wikipedia.org

Noi vorbim azi în România despre „anexarea” Crimeii de către Rusia, fără să reflectăm deloc asupra  adevărului istoric și fără să ținem cont de interesele noastre naționale, probabil numai așa, ca să facem pe placul a ceea ce unii numesc „marile democrații” vestice.  Și uităm că, după ce și-a proclamat independența în anul 1991, Ucraina s-a comportat față de România mai rău decât URSS, refuzând să ne restituie Insula Șerpilor și încercând să ne ia cu forța o mare parte a zonei economice exclusive din Marea Neagră, până când pretențiile aberante ale Ucrainei au trebuit să fie stopate de către Curtea Internațională de Justiție de la Haga.

Pentru a judeca corect lucrurile cu privire la revenirea Crimeii la Rusia, trebuie să avem în vedere unele fapte istorice incontestabile, care de altfel sunt enunțate ca atare de către specialiștii în domeniu[1].

1. Există precedentul istoric, prin care „marile democrații” din Vest au încurajat populația din Kosovo la acțiuni de secesiune față de Serbia. Kosovo și-a declarat independența în anul 2008, iar astăzi este recunoscut ca stat independent de aproximativ jumătate din statele lumii. „Acest mod de acțiune se consideră a fi un model care poate fi urmat și în alte situații”[2], dacă populația dorește prin referendum să iasă din componența unei țări și să se declare stat independent. Așa a procedat și Crimeea. Populația Crimeii, 77% rusofonă[3], la Referendumul organizat pe 16 martie 2014, a votat în majoritate covârșitoare (peste 95% potrivit chiar unor surse occidentale, cum ar fi de exemplu Foxnews) pentru revenirea în cadrul Federației Ruse[4].
2. Cu aproape două secole și jumătate în urmă (în anul 1783), Crimeea a fost eliberată de sub ocupația Otomană de către Rusia, nu de către Ucraina[5] și a fost luată de către Rusia de la Imperiul Otoman, nu de la Ucraina.Trecerea Crimeii de la Federația Rusă la Ucraina, ambele componente ale U.R.S.S., s-a făcut în anul 1954 la voința Moscovei, și tot prin voința Moscovei s-a realizat și parcursul invers. În anul 1954, atunci când a transferat către Ucraina sovietică Crimeea rusesacă, liderul URSS Nikita Hrusciov nu și‑a imaginat că într‑un viitor oarecare Ucraina va încerca să intre în NATO, cu teritoriile istorice rusești cu tot. Filosofia lui Hrusciov era că aceste teritorii rusești rămân rusești, indiferent dacă din punct de vedere formal administrativ se află în interiorul frontierelor Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene, sau ale Republicii Sovietice Federative Ruse. Ideea lui Hrusciov era că aceste teritorii rămân ale URSS, el nu a putut prevedea că URSS se va destrâma, iar Ucraina se va alia cândva cu viitorii adversari ai Rusiei și că vor încerca împreună să aducă bazele militare ale SUA în Crimeea.
3. Populația Crimeei, în majoritate absolută rusofonă după cum am arătat mai sus, a trăit peste 200 de ani în componența Rusiei și numai 25 de ani în Ucraina ca stat independent, având toate afinitățile pentru apartenența la Rusia și niciuna pentru Ucraina.
4. Din punct de vedere economic, cultural și social Rusia este net superioară Ucrainei, de aici decurgând cum e și normal o mai mare atracție a populației către o societate mai dezvoltată[6]. Salariul mediu și pensia medie a lucrătorilor din Rusia sunt de aproximativ trei-patru ori mai mari decât cele din Ucraina, explicând astfel orientarea populației spre un statut economic superior.
5. Ucraina nu a făcut nici un fel de investiții notabile în Crimeea între 1991-2014, în timp ce Rusia după 2014 a construit un pod rutier și feroviar peste strâmtoarea Kerci, pentru a evita tranzitarea teritoriului ucrainean și pentru a relua legăturile cu partea continentală. Tot prin aceeași strâmtoare se vor instala și conductele de apă potabilă și hidrocarburi, care să alimenteze populația peninsulei.

Urmare a secesiunii Crimeii și alipirii acesteia la Federația Rusă, datele problemei s-au schimbat. Noutatea principală este că Ucraina, deși rămâne cu ieșire la Marea Neagră, datorită unei fațade pontice prea reduse, această țară își pierde jurisdicția asupra unei zone economice exclusive în Marea Neagră în favoarea Federației Ruse[7]. Redefinirea limitelor teritoriale în Marea Neagră nu afectează România, cel puțin teoretic, ci doar Ucraina.

În derularea jocului geopolitic din Marea Neagră, Federația Rusă ar putea susţine că actele internaţionale încheiate de autorităţile ucrainene în trecut, şi mai ales cele care ţineau şi de apartenenţa Crimeei la Ucraina, cum ar fi cele privind delimitări de frontieră sau de mare teritorială, nu îi sunt opozabile, forţând o rediscutare a acestora, nu neapărat din dorinţa de a obţine o soluţie favorabilă, cât mai ales de a induce o stare de incertitudine geopolitică în zonă[8]. Specialiştii susţin însă că această eventualitate este improbabilă, văzută în lumina practicii consacrate a Rusiei în relaţiile sale internaţionale, de a se prevala de tratate, nu de a le denunţa.

Rusia ar avea la dispoziţie două abordări: una geopolitică, angrenând România în situaţii complexe, şi cealaltă juridică şi judiciară. Cităm din analizele efectuate atunci, la cald, în vara anumlui 2014:  „În încercarea de a se distanţa de Ucraina, Rusia va pune accent pe orice alternative şi consolidarea unor relaţii bilaterale cu state europene implicate în spaţiul energetic din Marea Neagră. Principalul factor perturbant în acest proces ar putea fi doar SUA [care ar putea face presiuni asupra  Romîniei să refuze o colaborare energetică cu Rusia – n. ns.]. Atâta timp cât la nivel comunitar nu se va fi conturat o serioasă politică energetică comună, România ar trebui să se bazeze, în primul rând, pe capacităţile proprii de cunoaştere, analiză şi alianţe strategice“ [subl. ns.], mai arată specialiştii de la Foreign Policy[9].

Sigur că reacțiile Federației Ruse în raport cu interesele legitime ale României la Marea Neagră vor depinde în primul rând de însuși modul de comportare al României și al politicienilor care o conduc. Nu sunt de dorit expresiile ofensatoare și manifestările rusofobe la adresa Federației Ruse, ci dimpotrivă este necesară o diplomație elaborată, cordială, activă și înțeleaptă din partea României, o diplomație care să ne permită păstrarea intactă a drepturilor avute la Marea Neagră și desfășurarea unei activități economice maritime profitabile.

[1]Contraamiral Eugen Laurian,în : https://www.art-emis.ro/istorie/reanexarea-crimeei-de-catre-rusia-2

[2]Ibidem.

[3]http://2001.ukrcensus.gov.ua/eng/results/general/nationality/Crimea

[4]https://www.foxnews.com/world/crimea-referendum-wide-condemnation-after-region-votes-to-split-from-ukraine

[5]Contraamiral Eugen Laurian, ibidem.

[6]Contraamiral Eugen Laurian, https://www.art-emis.ro/istorie/reanexarea-crimeei-de-catre-rusia-2

[7]Radu Dudău, LaurențiuPachiu,  AlarmepeMareaNeagră, înrev. „Foreign Policy”, nr. 40/iun.  2014, p. 55.

[8]Ibidem, p. 55.

[9]Ibidem.