Hot News
Lavrov a dezvăluit una dintre cauzele crizei gazelor din Europa
08/10
Consiliul de Securitate al Rusiei: teroriștii au încercat să infecteze cu COVID-19 populațiile mai multor țări
09/10

Parlamentul European a condamnat, pentru prima dată în mod deschis, integrarea dintre Rusia și Republica Belarus

Președinții Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko/ Foto: TASS

La Strasbourg s-a declarat că integrarea dintre Rusia și Republica Belarus îi privează pe beloruși de posibilitatea de a stabili viitorul țării lor, iar întărirea cooperării militare dintre Minsk și Moscova demonstrează ostilitatea Rusiei față de UE și NATO. În cazul în care Kremlinul va continua procesele de integrare, Uniunea Europeană va fi nevoită să adopte ”măsuri suplimentare de descurajare”, scrie agenția Rambler.ru. Statul Unional Rusia-Belarus a catalogat demersul europarlamentarilor drept amestec în treburile a două state suverane.

La 7 octombrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în legătură cu situația politică internă din Republica Belarus, precum și de criza migrației apărută la granițele țării cu Letonia, Lituania și Polonia. Documentul se remarcă prin faptul că, pentru prima dată, Strasbourgul a condamnat deschis procesele de integrare dintre Moscova și Minsk privind crearea Statului Unional. În total, rezoluția (nu are putere juridică, doar demonstrează poziția Uniunii Europene față de situația dată) cuprinde aproximativ 50 de puncte.

Unul dintre ele condamnă pe față continuarea negocierilor dintre Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin de pregătire a foilor de parcurs și de întărire pe mai departe a integrării celor două țări.

”Parlamentul European consideră acest lucru o încălcare a suveranității Republicii Belarus, deorece poporul belorus este privat de dreptul de a stabili viitorul țării sale; dacă Rusia va continua actuala politică față de Republica Belarus, UE va trebui să introducă măsuri suplimentare de descurajare în privința Rusiei”, se arată în document.

Ca una dintre consecințele integrării celor două țări, Strasbourgul numește militarizarea progresivă a Republicii Belarus. Parlamentul European a cerut instituțiilor UE rapoarte regulate privind actele de ”amestec al Kremlinului în viața Republicii Belarus”.

În plus, rezoluția subliniază în mod deosebit că exercițiile militare de anvergură ”Zapad-2021”, organizate de Minsk și Moscova în septembrie, demonstrează ”poziția ofensivă a Rusiei și determinarea ei de a-și folosi toate capacitățile în scopuri ostile”.

Parlamentul European a menționat că, în cadrul exercițiilor, armatele celor două țări au înființat un centru de formare a forțelor aeriene și de apărare aeriană în orașul belorus Grodno, aflat la numai 15 kilometri de granița poloneză.

Strasbourgul este foarte îngrijorat de faptul că Republica Belarus a cumpărat arme rusești în valoare de 1 miliard de dolari, precum și de așa-numitul sistem de apărare unificat, a cărui creare a fost anunțată de Moscova și Minsk după vizita lui Lukașenko în Rusia, la 9 septembrie.

”Sistemul reprezintă încă un pas pe calea unificării forțelor armate beloruse și ruse și posibila dislocare cu titlul permanent a trupelor ruse în Republica Belarus”, se arată în rezoluție.

În opinia politicienilor europeni, unificarea piețelor de petrol și gaze naturale ale acelor două țări și consolidarea integrării economice crește riscul ca ”Lukașenko să renunțe în continuare la suveranitatea Republicii Belarus în schimbul unei susțineri suplimentare din partea Rusiei”. La alte puncte ale rezoluției, Strasbourgul afirmă că nu îl consideră pe Lukașenko drept lider legitim al țării şi condamnă politica lui, încălcarea drepturilor omului în țară, îndemnând la eliberarea opozanților arestați în cursul ultimului an și a participanților la acțiuni pașnice de protest.

Dmitri Mezențev: Rezoluția adoptată la Strasbourg este amestec în treburile a două state suverane

Nu a uitat Parlamentul European nici despre incidentul din luna martie, cu avionul aparținând companiei RyanAir, la bordul căruia a fost reținut redactorul-șef al publicației Nexta, Roman Protasevici. Secretarul de stat al Statului Unional, Dmitri Mezențev, a catalogat documentul adoptat în Europa drept amestec în treburile a două state suverane. El a menționat că Parlamentul European trebuie să se ocupe de dezvoltarea și consolidarea relațiilor în interiorul UE.

”Nu există nici un motiv pentru a considera că atribuțiile europarlamentarilor se extind asupra planurilor și obiectivelor strategice stabilite în mod independent pentru sine de Rusia și Belarus, ca țări independente și suverane. Și este cu atât mai inadmisibil ca la Strasbourg să se vorbească despre perspectivele încălcării suveranității Republicii Belarus, mai ales că nu există, în aces sens, nici un fel de motive și premise”, a declarat el.

Rambler amintește că Tratatul privind Statul unional a fost semnat de Rusia și Republica Belarus în 1999. Faza activă a negocierilor în acest proces a continuat în ultimii trei ani. Rezultatul lor ar trebui să fie o entitate suprastatală cu un spațiu unic politic, economic, militar, valutar și cultural. Până în momentul de față a fost realizată doar zona vamală unică și zona de liber schimb.

Statul Unional obiectează: nu absorbire, ci integrare 

Ultimele negocieri privind integrarea reciprocă a celor două țări s-au desfășurat la 9 septmbrie, la Moscova. Lukașenko și Putin au convenit toate cele 28 de programe fundamentale de întârire a proceselor de integrare, s-au înțeles în privința unificării piețelor petrolului și energiei electrice, în legătură cu drepturi egale pentru agenți economici ai celor țări în interiorul Statului Unional. În plus, au fost convenite trecerea la o politică industrială unică, accesul comun la achiziții de stat și comenzi guvernamentale. Atât Moscova, cât și Minskul au declarat în repetate rânduri că nu este vorba despre absorbirea de către Rusia a Republicii Belarus sau invers.

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a spus că ideea Statului Unional constă într-o integrare reciprocă maximală, care să fie în interesele populației ambelor state.

1 Comment

  1. Turcanu spune:

    Un bun început încet se face formarea urss sau ceva modern integrarea a mai multor state.ucraina nu a mai dorit să fie sub influența Rusă și se vede unde au ajuns ,traiul in ucraina este tot mai greu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875169