Corneliu Vlad: Războiul rece se focalizează la antipozi

Corneliu VLAD

“Noi râdem, glumim și în jurul nostru lucrurile se schimba”, reflecta un autor britanic din secolul trecut. Astăzi, noi ne preocupăm de covid și în lume se produc reașezări de anvergură istorică, pe care factori dintre cei mai avizați nu le realizează, le ignoră sau se prefac a o face.

Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), initiată de Rusia, a devenit un solid centru de putere. Iar China, care nu face parte din această alianța comercială și militară eurasiatică, evoca potențiala sa integrare în OTSC. Oricum, OTSC, împreună cu Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (OCS) și inițiativa Belt and Road (noul Drum al Mătăsii) care va fi conectată la comunitatea economică euroasiatică, în cadrul structurii globale a OCS, se consolidează ca un bloc geopolitic eurasiatic tot mai redutabil, în contrapondere la blocul euroatlantic reprezentat de NATO.

În acest context a apărut de curând alianța militară AUKUS care grupează principalele puteri anglo-saxone: Statele Unite, Marea Britanie și Australia.

Pe eșichierul mondial s-au produs așadar două mișcări cu implicații profunde. Și totuși, pare ciudat că reacțiile pe tema impactului și semnificațiilor acestor mari mutații sunt mai degrabă superficiale sau sectoriale ori se simulează o lipsă de interes.

Despre blocul grupat în jurul Rusiei și Chinei se vorbește puțin în Occident și explicația este la îndemâna oricui. Dar de ce nici AUKUS nu beneficiază de prea multă mediatizare, ca succes al Occidentului canonic?

Statele Unite se rețin să o prezinte ca un succes politico-diplomatic, deși i-ar fi necesar la palmares după dezastrul din Afganistan, pentru a-i mai liniști pe partenerii europeni care se tem că-i abandonează ca aliați de primă linie în favoarea unui construct asiatico-pacific.

Statele de pe țărmul european al Atlanticului reacționează neunitar și cacofonic și nu în ultimul rând pentru că fiecare dintre ele abordează în mod diferit relațiile cu China, pe care majoritatea nu vor să o ostilizeze, ba chiar să-și extindă cooperarea economică.

China arborează o aparentă indiferență și, pe linia sa tradițională de reacție, nu condamnă energic AUKUS, deși acesta este în mod evident îndreptat chiar împotriva sa.

În sfârșit, Rusia, deși nu este implicată (cel puțin în viitorul previzibil) în mod direct în zona care face obiectul alianței, se exprimă printr-o atitudine explicită, condamnă inițiativa americană și atrage atenția asupra implicațiilor serioase de natură securitara în Asia-Pacific și la scară planetară.

Dincolo de perdeaua de ceață care învăluie inițiativa, prin exacerbarea tradiționalei divergențe SUA-Franța, intrată din nou într-o fază critică, după renunțarea de către Australia la achiziționarea unor submarine cu propulsie nucleară franceze în favoarea unor oferte americane similare (element nici el lipsit de importanță), comentatorul rus Anrdrei Kortunov enunță câteva rațiuni majore de neliniște în legătură cu AUKUS:

1. SUA certifică din nou, cât se poate de clar, că înfruntarea cu China a devenit prioritatea sa nr. 1, drept care Rusia trebuie să fie precaută în relațiile sale cu ceilalți doi protagonisti din triunghiul geostrategic SUA-China-Rusia;
2. AUKUS se prefigurează ca o alianță mult mai puțin coerentă și previzibila ca NATO, cu care, în timpul războiului rece, s-a creat totuși un cadru relativ stabil și garantat de securitate și de reducere a coeficientului de risc;
3. Principalul front de lupta al războiul rece nu mai este în acest moment uscatul continental al Asiei, ci întinderile extrem-orientale ale oceanului planetar (Marea Chinei de Sud etc.);
4. Confruntarea americano-chineză se extinde de la domeniul tehnologiei militare și în arena politică, dar, putem adăuga, nu și în domeniul economic, întrucât SUA, ca și în cazul relațiilor cu partenerii lor din NATO, ignoră domeniul cooperării cu noii lor parteneri, asiatici, de alianță;
5. Crearea AUKUS va da un nou impuls cursei înarmărilor, iar noua alianță, instabilă și grevată de mari necunoscute ( cine va mai fi cooptat, în ce condiții, cu ce obligații și misiuni etc.) nu va face decât să potențeze instabilitatea și riscurile în Asia-Pacific.

În sfârșit, dacă centrul de greutate al confruntării geopolitice planetare derivă din Europa (prin NATO) către Est, în Pacific, pericolul pentru pacea și securitatea lumii luată ca ansamblu nu este diminuat, ci dimpotrivă.