Hot News
Pușkov: Declarația lui Stoltenberg privind aderarea Ucrainei la NATO este naivă
25/10
Regele Mihai I al României, Cavaler al Ordinului „Victoria”
25/10

Talibanii salută declarația lui Putin despre posibilitatea de a-i scoate de pe lista teroriștilor

Foto: news.myseldon.com

Talibanii (recunoscuți ca teroriști și interziși în Federația Rusă) salută declarația președintelui Vladimir Putin despre posibilitatea excluderii liderilor mișcării din lista teroriștilor. Aceștia susțin că își doresc bune relații cu comunitatea internațională, ”pe baza principiului reciprocității”, transmite ”Kommersant”.

”Ministerul Afacerilor Externe al Emiratului Islamic al Afganistanului (AIE, așa își numesc talibanii statul – n.r.) salută declarațiile președintelui rus Vladimir Putin privind excluderea numelor liderilor AIE de pe lista neagră”, a scris pe Twitter Abdul Kahar Balkhi, purtător de cuvânt al ministerului afgan de externe din guvernul interimar. În opinia lui, alte țări ale lumii ar trebui ”să facă schimbări pozitive în abordarea lor față de Afganistan”, pentru că războiul din țară s-a încheiat.

La reuniunea Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai”, președintele Vladimir Putin a spus că decizia de a recunoaște talibanii ca terorişti a fost luată la nivelul ONU. Potrivit acestuia, în funcție de evoluția situației din Afganistan, ”la fel, în mod solidar, vom lua și decizia de a-i exclude de pe această listă teroristă”. ”Mi se pare că ne apropiem de asta. Iar poziția Rusiei va fi să ne mișcăm exact în această direcție”, a spus președintele rus. El a menționat că decizia ar trebui luată în același mod în care a fost ”luată înainte”, atunci când mișcarea a fost inclusă pe lista organizațiilor teroriste.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875177