Hot News
Ministerul Apărării a prezentat dronele kamikaze în acțiune (VIDEO)
20/12
MAE Rus a comentat declarația lui Borrell privind negocieri de securitate
21/12

Serghei Markov: De ce, brusc, Moscova a dat Statelor Unite și NATO un ”ultimatum imposbil”

Politologul Serghei Markov/ Foto: news.myseldon.com

Cunoscutul politolog rus, Serghei Markov, a comentat senzaționalul ”ultimatum” al Rusiei pe pagina sa de Telegram:

«Toți se întreabă de ce, brusc, Moscova a dat Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice un ”ultimatum” care este ”imposibil de îndeplinit”.

În prezent, în Occident și în opoziția rusă anti-Putin, cel mai răspândit punct de vedere este că motivul ultimatumului lui Putin este politica internă. Că ratingul lui Putin scade într-atât, încât obligă la crearea unui conflict în politica externă. Că ultimatumul dat împotriva NATO are scopul de a ridica propria popularitate.

Este, desigur, o teorie stupidă. Și este o încercare de a abate atenția de la problemele reale. Acești oameni trăiesc într-o lume fantastică, o lume a lor, unde le place să trăiască. În această lume, Sokurov (Aleksandr Sokurov, regizor de film, n.r.) este un puternic gânditor politic, Biden, un lider puternic, iar în Ucraina domnesc democrația și progresul, în timp ce America este liderul moral al omenirii. Iar susținerea lui Putin scade tot timpul. În lumea reală, însă, totul este altfel.

În lumea reală, Vladimir Putin se bucură de cel mai mare sprijin dintre liderii tuturor statelor europene. Și lui nu îi trebuie absolut deloc un conflict suplimentar cu SUA și NATO pentru ridicarea ratingului, deoarece toate zecile de milioane de alegători care l-au votat știu foarte bine că toți cei care urăsc Rusia îl urăsc și pe Putin, care le stă ca un os în gât. Și nu pot face nimic cu el. Din punctul de vedere al alegătorilor săi, el este ca eroul magic din poveste.

De aceea, celor care mereu așteaptă vremea când Putin va deveni, totuși, impopular în Rusia, le spun că prognoza este: nu o să vedeți așa ceva! Și un sfat – reveniți în reallitatea în care Putin nu este un dictator bătrân în pierdere de popularitate, ci un lider în floarea forțelor sale fizice și intelectuale, care se bucură de o susținere puternică a majorității țării sale. Dar și a altor țări.

Iar ”ultimatumul” lui Putin are legătură nu cu politica internă, ci cu politica externă. Motivul este simplu – devine deja prea periculos să tolerezi obrăznicia și agresivitatea SUA și a NATO.

Este timpul să înțelegeți că nu se mai vrea ca impertinența și agresivitatea luptei să fie tolerate. Potoliți-vă singuri!», a scris în încheiere politologul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875078