”Indivizibilitatea securității este unul dintre principiile cheie”. Interviul acordat de Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, programului de televiziune ”Marele joc”. Text integral

Viaceslav Nikonov: – Nu suntem într-unul dintre studiourile turnului de televiziune Ostankino, ci în Imobilul istoric al Ministerului de Externe al Rusiei, de pe strada Spiridonovka. Aici a fost semnat Tratatului privind interzicerea testelor cu arme nucleare în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă, în 1996, tot aici s-a desfășurat primul summit al G8. 

Analizăm problemele apărute absolut pe neașteptate la începutul anului 2022. Toată lumea aștepta ca el să înceapă vertiginos, dar în nici un caz așa. În centrul acestor evenimente se află un om, unul dintre cei mai influenți politicieni și diplomați din țara noastră și din lume, Serghei Lavrov. Din Washington, este în legătură cu noi Dmitri Simes (politologul american – n.r.). 

Acum, toți ochii sunt ațintiți asupra negocierilor purtate de adjuncții dumneavoastră, la Geneva, Bruxelles și Viena, pe probleme legate de securitatea europeană. Judecând după toate probabilitățile, deocamdată imperativul propunerilor rusești cuprinse în proiectele de tratat de securitate cu SUA și de acord cu țările NATO, nu a ”ajuns” la partenerii occidentali. Ei nu s-au obișnuit să vorbească de la egal la egal și nu în condițiile lor. Cum s-au derulat negocierile, cum pot fi ele caracterizate? Ca un succes sau un eșec? Decurg mai bine, mai rău sau aproximativ așa cum v-ați așteptat? Ce se va întâmpla în continuare? 

Serghei Lavrov: – În acest Imobil a mai avut loc încă un eveniment remarcabil pentru istoria mondială. În toamna anului 1943, miniștrii de Externe ai URSS, Marii Britanii și Statelor Unite au semnat o declarație unde, pentru prima dată a fost menționată necesitatea creării, după victoria asupra fascismului, a unei organizații mondiale. Atunci nu exista încă termenul ”ONU”. Este ceva simbolic. Astăzi, analizăm situația generată, în mare parte, de faptul că Occidentul încearcă să pună sub semnul îndoielii legitimitatea universală a ONU, iar în locul dreptului internațional inventează ”regulile” lui, după care ar trebui să trăiască toți ceilalți. 

Negocierile reflectă serioasa confruntare de pe arena mondială: încercarea Occidentului de a-și afirma dominația, de a obține fără rezerve tot ce lui i se pare necesar pentru promovarea propriilor interese. Acest lucru și-a găsit pe deplin reflectarea pe durata negocierilor. Pot să confirm că s-au derulat într-o atmosferă de lucru. Poziția destul de dură, arogantă pe alocuri, intransigentă, fără compromisuri a Occidentului a fost expusă într-o manieră, în general, calmă, într-o notă de lucru. Acest amănunt ne permite să sperăm, pe viitor, la o conștientizare, la Washingtona, a negocierilor care au avut loc . 

La fel de ferm a fost prezentată și poziția Rusiei. Noi am avut argumentele pe care Occidentul nu le-a avut. Acestea s-au referit la principiul indivizibilității securității. Statele Unite și colegii lor din Alianța Nord-Atlantică au făcut referire, pe durata negocierilor, la faptul că principala noastră cerere privind asigurarea de garanții juridice că NATO nu se va mai extinde spre Est, nu poate fi dusă la îndeplinire. Pe motiv că în NATO există o regulă: numai țările membre însele decid pe cine să primească și pe cine nu, dacă vine o solicitare în acest sens. Dar le-am readus cu insistență nu la regulile NATO, ci la înțelegerile elaborate în cadrul întregii comunități euroatlantice și în cadrul OSCE. Și care, într-adevăr, descifrează indivizibilitatea securității ca fiind libertatea fiecărei țări de a-și alege aliații. În aceeași propunere, fără virgule și puncte, se arată: cu înțelegerea că, în acest context, țările membre ”nu își vor consolida securitatea pe seama securității altor state”. Nici o țară sau alianță de țări nu au dreptul de a pretinde la poziții dominante în regiunea Euroatlantică. Toate acestea au fost convenite în pachetul confirmat definitiv în 1999, la Istanbul, la summitul OSCE, odată cu adoptarea Cartei pentru Securitatea Europeană. Occidentul ia numai ceea ce îl avantajează. Noi pornim de la faptul că libertatea de alegere a aliaților este parte indisolubilă a inadmisibilității unor măsuri care vor submina securitatea Rusiei și a oricărui alt stat. 

Viaceslav Nikonov: – Totuși: este cum v-ați așteptat, e mai bine sau mai rău? 

Serghei Lavrov: – Așa cum era de așteptat. Cred că am ajuns să-i cunoaștem destul de bine pe negociatorii americani. Ne-am întâlnit de multe ori, din diferite motive, inclusiv în cadrul negocierile privind programul nuclear iranian, Tratatul START-3. Cu aproximație știam cum va decurge discuția. Pentru noi, a fost de o importanță principială ducerea la îndeplinire a misiunii încredințate de președintele Rusiei, Vladimir Putin. El a declarat că avem datoria de a ridica aceste probleme referitoare la întreaga arhitectură a securității europene cu toată duritatea posibilă. Acolo nu este doar cererea unilaterală a Rusiei de a nu o atinge și de a nu face nimic care să ne provoace nouă îngrijorare, dar sunt și principiiile chemate să asigure securitatea tuturor și a fiecăruia, fără a știrbi interesele cuiva și fără a afecta securitatea oricui ar fi.

Dmitri Simes: – Nu v-ați așteptați și nu vă puteați aștepta ca SUA și NATO să fie de acord să poarte negocieri privind interzicerea aderării la NATO a țărilor din Estul Europei, în primul rând a Ucrainei și Georgiei. Pe bună dreptate ați spus că rezultatul a fost previzibil. Pe parcursul discuțiilor cu reprezentanți ai Admistrației și ai Congresului, la Washington s-a înțeles că reacția Rusiei nu este previzibilă. S-a propus ca negocierile să fie duse mai departe în privința rachetelor cu rază medie de acțiune (în orice caz, așa susțin cei de la Departamentul de Stat și Casa Albă), despre o posibilă limitare a manevrelor militare, despre o mai bună înștiințare privind desfășurarea de manevre militare. În privința extinderii NATO, a deplasării infrastructurii ei spre Est, Rusiei i s-a spus un ”NU” categoric. Toți erau curioși să afle care va fi răspunsul Rusiei. Continuarea discuțiilor, retragerea sau alte acțiuni, cu caracter tehnico-militar sau de altă natură.

Serghei Lavrov: – Poziția, stabilită de președintele Rusiei, Vladimir Putin, constă în garanții juridice de neextindere a NATO spre Est, în garanții juridice de nedesfășurare pe teritoriile vecine nouă a unor arme de atac ce constituie o amenințare pentru securitatea Rusiei și, în plan principial, revenirea la configurația arhitecturii securității europene din 1997, când a fost semnat Actul fondator Rusia-NATO. Sunt trei cerințe cheie. Restul propunerilor depind de cum va decurge discuția pe aceste trei inițiative.

Într-adevăr, NATO și americanii resping categoric dreptul nostru de a obține neextinderea NATO. Am adus argumente ce arată că pozițiile noastre se bazează nu pe documentele NATO (nu avem nici o legătură cu ele, la fel cum nici ele cu noi), ci pe documente adoptate la cel mai înalt nivel în OSCE, inclusiv la summitul NATO de la Isbanbul, din 1999, unde libertatea de alegere a aliaților este direct condiționată de necesitatea de a asigura indivizibiltatea securității, pentru ca nimeni să nu întreprindă măsuri în interesul propriu și în detrimentul securității oricărui alt stat.

Dacă ne referim la OSCE, în 1975, când a fost semnat Actul final de la Helsinki, fostul președinte al SUA, J. Ford a spus următoarele: ”Istoria va judeca această Consfătuire nu pentru ceea ce am vorbit noi aici, ci după ce vom face mâine, nu după promisiunile pe care le facem, ci după promisiunile pe care le vom îndeplini”. În privința neextinderii NATO, ni s-au făcut astfel de promisiuni. Fostul Secretar de Stat al SUA, J. Baker, i-a spus, în februarie 1990, Secretarului general al CC al PCUS, Mihail Gorbaciov, că jurisdicția militară a NATO nu se va mișca nici cu un centimentru mai la est de Oder. Ulterior, fostul premier al Marii Britanii, James Major a discutat cu ministrul Apărării de atunci al URSS, D. Iazov. La întrebarea directă a lui Iazov dacă trebuie să ne temem de o reacție pozitivă la cerința de atunci a Poloniei și Ungariei de a adera la NATO, James Major a asigurat că nu există nici un fel de planuri în acest sens și că acest lucru nu s-a discutat.

Pentru cei care susțin că nimeni nu a promis nimic nimănui, toate acestea au fost scrise în memoriile ambasadorului Marii Britanii în Rusia, de la începutul anilor ’90, R. Braithwaite. Ele au apărut în 2002. Surprinzător este că nimeni nu a făcut referire la ele. Acolo scrie că toate acestea s-au întâmplat, că i s-au făcut promisiuni lui Mihail Gorbaciov și altor oameni din conducerea noastră, dar care, atunci, erau pe grabă și, în general, se concentrau pe rezolvarea altor probleme, mult mai urgente. Făcând astfel de promisiuni, ei nu aveau în vedere, chipurile, că ar fi intenționat să inducă pe cineva în eroare. O extraordinară explicație britanică a înșelăciunii care s-a întâmplat.

Sperăm că promisiunile făcute acum, la Geneva și la Bruxelles, vor fi îndeplinite. Ele se referă la faptul că SUA și NATO vor așterne ”pe hârtie” propunerile lor. Le-am explicat clar și în repetate rânduri, că este necesar pentru noi să avem o reacție pe articole la documentele noastre. Dacă vreo dispoziție nu li se potrivește, să explice de ce și să scrie ”pe hârtie”. Dacă merge cu amendamente, și ele trebuie făcute tot sub formă scrisă. Dacă vor să excludă sau să adauge ceva – rugămintea este aceeași. Le-am prezentat, în scris, părerile noastre în urmă cu o lună. Timp suficient pentru Washington și Bruxelles. Și unii și ceilalți au promis că vor scrie racția lor ”pe hârtie”.

Viaceslav Nikonov: – A trecut o lună. Reacția nu a venit, deocamdată. Au fost chiar declarații că nu toți membrii delegației americane au avut timp să citească propunerile noastre. Este clar că din partea Occidentului există o tendință de a tărăgăna lucrurile, de a se pierde în discuții, ajungând la nivel de principii, cât mai departe de chestiuni concrete. Cât putem aștepta contrapropunerile? Cât pot dura negocierile? Cât timp putem purta discuții pentru a adopta decizii practice, despre care a vorbit președintele Rusiei, Vladimir Putin?

Serghei Lavrov: – Negocierile cu SUA au început acum cinci zile, cu NATO, de trei. Americanii ne-au promis că se vor strădui (iar noi le-am spus că trebuie să se străduiască mai mult) să vină cu contrapropunerile lor săptămâna viitoare. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a oferit, la rândul lui, vorbind în numele Alianței Nord-Atlantice, să scrie reacția lui ”pe hârtie”. Cred că ea va veni în decurs de o săpătămână. După aceea, împreună cu ministrul Apărării, Serghei Șoigu, vom da raportul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru că acționăm din însărcinarea lui directă, este inițiativa lui. Mai departe vom stabili cum să reacționăm la ceea ce ne vor propune, în planul inițiativelor de întâmpinare, partenerii noștri occidentali.

Dmitri Simes: – Dacă am înțeles corect, considerați posibilă și oportună continuarea discuțiilor. Porniți de la faptul că următorul pas trebuie să-l facă Washingtonul și Bruxelles-ul – să trimită Rusiei contrapropunerile lor sub formă scrisă. Nu am înțeles foarte bine: Casa Albă descrie clar ce se va face în privința Rusiei, dacă nu va accepta propunerile SUA și NATO. Sunt prezentate liste concrete cu sancțiuni. Senatul a votat zilele trecute una dintre acestea. După toate probabilitățile, nu va trece – Casa Albă se opune. Mai există una, cu mari șanse de a fi adoptată. Ea reflectă nu doar poziția democraților în Senat, dar și a Casei Albe. Ce va întreprinde Moscova dacă, încă o dată, propunerile Rusiei vor fi ignorate, cu mai multă sau mai puțină delicatețe?

Serghei Lavrov: – Niciodată nu vom acționa ca Statele Unite. În ultimii ani, sancțiunile au devenit, pentru americani, principalul instrument al politicii externe. Cultura diplomației și a compromisurilor s-a pierdut aproape complet. Linia americană pe arena internațională este dictată de conștientizarea propriului excepționalism. O chestiune care nici măcar nu este negată. Președinții Statelor Unite (inclusiv Barack Obama) au folosit termenul ”o națiune de excepție”. Ceea ce poate că e bine din punctul de vedere al educării tinerei generații în spiritul respectării propriei istorii. Pentru politica mondială este total inacceptabil.

De ce am prezentat propunerile noastre? Vrem să revenim la metodele de negociere pentru rezolvarea problemelor. După cum a spus președintele Rusiei, Vladimir Putin, de la începutul anilor ’90 noi am fost în permanență ”păcăliți”, mințiți. Acum ne întreabă ce le oferim dacă dorim să facem ceva pentru propriile noastre interese. Am dat deja totul. În speranța că Occidentul va da dovadă de o oarecare înțelegere, începând din anii ’90 nu am reacționat dur la cele mai grosolane încălcări ale acordurilor privind neextinderea NATO spre Est și a multor altor lucruri promise nouă, inclusiv ”pe hârtie”. Mă refer la nedesfășurarea cu titlu permanent a unor forțe militare pe teritoriile noilor membri. De mult timp s-a ales praful de toate astea. Amenințările și sancțiunile sunt atât de arogante, încât orice om înțelege acest lucru. Asemenea decizii absurde Congresul le-a adoptat de multe ori. Eu nu exclud nimic. Vom reacționa. La ultima convorbire telefonică purtată cu președintele SUA, Joe Biden, președintele Putin a declarat că, dacă ei vor urma această cale, vor distruge relațiile noastre. Nu vrem să speriem pe nimeni, vom adopta decizii în funcție de situația concretă care se va crea în urma uneia sau alteia dintre acțiunile SUA și ale aliaților lor occidentali.

Ați evocat rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune. Printre propunerile care ne-au fost prezentate nouă, deocamdată verbal, ca exemple de domenii unde pot fi continuate discuțiile, americanii și reprezentanții țărilor membre ale NATO au menționat reducerea riscurilor, analizarea măsurilor de încredere, inclusiv în domeniul cosmic, în spațiu cibernetic, precum și controlul armelor, în special acordul privind limitarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiunile. Un moment ilustrativ. Cu mai bine de doi ani în urmă, după ce americanii au ”rupt” Tratatul privind rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune, am trimis, practic, tuturor membrilor OSCE inițiativa președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Prin care li s-a propus să adere la moratoriul unilaterial introdus de noi în privința desfășurării de rachete terestre cu rază medie și mai scurtă de acțiune. El a fost condiționat de nedesfășurarea unor asemenea sisteme de producție americană. Am propus ca moratoriul să devină comun. Imediat după ce am anunțat acest moratoriu, americanii, europenii și NATO au spus că noi suntem vicleni: în regiunea Kaliningrad am amplasat deja rachete Iskander, iar acum vrem ca ei să nu dispună de o asemenea posibilitate. În inițiativa sa de acum doi an, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus să fie convenite măsuri de verificare, detaliate, ulterior, de ministerul nostru al Apărării. S-a avut în vedere invitarea lor la Kaliningrad pentru a inspecta acele sisteme Iskander și pentru a se convinge (așa cum noi le-am propus de multe ori) că ele nu intră sub incidența interdicțiile stabilite de Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune. Ca răspuns, noi vom vizita bazele americane de apărare antirachetă din România și Polonia, pentru a ne convinge ce reprezintă lansatoarele MK-41. Ele sunt fabricate de Lockheed Martin și sunt promovate pe site-ul companiei ca fiind lansatoare cu dublă destinație: pentru apărare antirachetă și pentru lansarea de rachete de croazieră de atac. Iată ce s-a propus. Atunci, NATO a spus că ”nu e bine”. Numai președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a declarat gata să discute, dar nu singur, față în față cu Rusia. Secretarul general al NATO, J. Stoltenberg a declarat din nou, cu suspiciunile lui, că este o propunere ”necurată”. Nimeni nu a spus că, de la bun început, inițiativa propunea verificare.

Acum, acesta este unul dintre rezultatele concrete pe care noi solicităm să fie consfințit ”pe hârtie”. Chiar ei au zis că sunt gata să discute un nou regim pentru rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune. Sunt nuanțe, conform cărora sunt gata să renunțe la aceste rachete cu dotare nucleară. În privința celor în varianță non-nucleară, se vor gândi. Ce contează dacă racheta este sau nu nucleară, ea va fi detectată și percepută ca o amenințare directă la adresa Federației Ruse. Trebuie discutate toate acestea. Ei au ”extras” un element din propunerile noastre – inițiativa de a nu amplasa  arme de atac în apropierea granițelor Rusiei. Este o chestiune utilă, dar care, ruptă de principala noastre cerință de neextindere a NATO spre Est, este greu de crezut că va avea vreo importanță semnificativă.

Continuăm modul stand-by, dar nu poate dura mult. Președintele rus Vladimir Putin a vorbit clar despre acest lucru la Colegiul extins al Ministerului de Externe al Rusiei și în discursurile ulterioare. Răspunsul trebuie să fie rapid. Știm că cei de la NATO vor să „bagatelizeze” tot acest proces. Am auzit că americanii și principalii lor aliați pun la cale să facă din OSCE platforma principală. În acest sens, țin să spun că nu am introdus nicio inițiativă la OSCE. Am trasmis propunerile, în primul rând, principalului jucător care ia toate deciziile – Statele Unite. După aceea la NATO, pentru că avem împreună cu Alianța un Act fondator valabil. Tocmai cu Alianța am încheiat acordurile corespunzătoare. Nici UE și nici OSCE nu au participat la negocierile Rusia-NATO, nu au trimis nicio informație în mod oficial. Pe Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, J. Borrell, îl macină „îngrijorare”, pe care o exprimă în mod emoțional și nu foarte politicos, pentru faptul că Uniunea Europeană a ajuns „în curtea din spate”, presupunându-se că Rusia ignoră UE. Uniunea s-a trimis acolo singură – în curtea din spate a temei privind securitatea europeană. Cred că toate „sforțările zadarnice” de a forma o nouă abordare, o autonomie strategică, o „busolă” sunt în interesul Europei. Tratăm inițiativele Franței cu înțelegere. Însă nimeni nu va permite nimic Uniunii Europene. Statele Unite au făcut deja totul pentru a se asigura ca „grupul de sprijin” ascultător din NATO și din UE să reducă tot acest proces la faptul că Alianța [Nord-Atlantică] este un pilon al securității, inclusiv pentru UE. De aceea am predat documentele americanilor și NATO.

Vreau sa fiu inteles. Nu am inițiat negocieri în OSCE. Discuțiile privind securitatea europeană au loc acolo de mulți ani. Există un forum special – „dialogul structurat”, propus de germani în urmă cu câțiva ani. Toate acestea merg greoi și totul se învârte în jurul Ucrainei. De îndată ce se discută despre securitatea europeană (ședințe speciale au loc în fiecare lună, dacă nu mai des), prietenii noștri occidentali vorbesc la unison despre Ucraina. Totul se reduce la Ucraina. Acest lucru s-a observat și acum, la discuțiile de la Geneva și Bruxelles. Ceea ce se întâmplă astăzi la Viena este o întâlnire programată demult la care Polonia, în calitate de noul Președinte al OSCE, își va prezenta prioritățile. Nu mai mult decât atât. Acesta este un proces de lucru, de rutină. Toată lumea va vorbi acolo, reacționând la prioritățile poloneze și atitudinea față de acestea. Reprezentantul nostru va menționa inițiativele despre care vorbim acum. Dar formatul principal este Rusia-SUA și puțin, Rusia-NATO.

Viaceslav Nikonov: – Aceasta a fost una dintre principalele întrebări pe care le-au pus toți – ce legătură are OSCE cu asta? Ați explicat bine că aceasta nu este inițiativa noastră, ci un eveniment de rutină menit să tărăgăneze procesul. Să revenim la posibilele noastre răspunsuri și sancțiuni. Cu siguranță, la discuțiile de la Geneva și Viena s-a pus întrebarea din partea Occidentului: dacă propunerile noastre sunt refuzate, atunci ce? Diplomații noștri sunt împuterniciți să dea explicații, să descifreze ce înțelegem prin ”răspuns militar-tehnologic”?

Serghei Lavrov: – Am spus deja că nu vom fi ca americanii care spun că noi trebuie, chipurile, să retragem trupele dintr-o parte a teritoriului nostru suveran, altfel vor anunța sancțiuni împotriva noastră. Acest lucru nu este potrivit.

Viaceslav Nikonov: – Cu sprijinul Administrației americane, a fost introdus proiectul de lege al lui R. Menendez ce prevede că vor fi impuse sancțiuni în cazul agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Acestea includ sancțiuni personale împotriva unui număr de persoane, inclusiv a președintelui, ministrului de Externe al Rusiei și a altora, împotriva celor mai mari bănci rusești de importanță sistemică. Cât de normal este – sancțiuni anunțate dinainte? Mai mult, pe fondul negocierilor privind securitatea europeană.

Serghei Lavrov: – Este un fel de criză nervoasă. În afirmarea nesfârșită a propriei măreții, oamenii au atins un nivel psihologic greu de explicat. Cu stupoare am citit toate aceste inițiative. Credeam că în Congres, și nu primul an, sunt adulți, politicieni serioși.

Astfel de pași nu fac absolut nicio onoare. Există propuneri de a impune sancțiuni, indiferent dacă va exista sau nu un „atac” asupra Ucrainei. Pur și simplu pentru că nu retragem trupe de pe teritoriul nostru. În plus, delegația americană de la Geneva, insistând asupra faptului că aceasta este cheia pentru orice altceva, ca răspuns la întrebările noastre, declara că nu își vor muta forțele armate și echipamentele militare din Europa nicăieri de la granițele noastre. În opinia mea, acest lucru nici măcar nu necesită comentarii. Aroganță de cel mai înalt nivel. Vorbind despre perspectivele reacției noastre, spun din nou că nu vom „agita niciodată o bâtă în aer” și nu vom cere în cadrul negocierilor că, dacă nu acționează într-un anumit fel, atunci îi vom „bate”.

Vom reacționa la evoluția reală a evenimentelor. Americanii fac și acum „spume la gură”, împreună cu J. Stoltenberg, „agită aerul”, declarând că nu poate exista niciun acord, nicio obligație privind neextindere a NATO, pentru că este vorba de libertatea de alegere a alianțelor. Priviți ce fac SUA și Occidentul în raport cu țările care nu sunt membre NATO. De exemplu, Parlamentul European a adoptat recent o rezoluție prin care se cere oprirea dezvoltării Statului Unional Rusia-Belarus. Serios, chiar există un astfel de document. Americanii încearcă să interzică multor țări să desfășoare cooperare militaro-tehnică cu noi: amenință Turcia, India, Indonezia, Egiptul cu sancțiuni doar pentru că acestea încheie, în mod deschis, în condiții comerciale,  acorduri cu noi. Nord Stream-2 nu mai este nici măcar libertatea de a alege alianțe, ci pur și simplu libertatea de a desfășura activități comerciale normale pe piețele mondiale. S-a văzut că Germania nu are nicio libertate de a-și urma propriile interese economice. Iată unde se manifestă clar aceste „standarde duble”.

Dmitri Simes: – Se spune că Rusia ar trebui să înceapă „dezescaladarea” lângă granițele Ucrainei. Este Rusia este pregătită pentru această „deescaladarea”? Au fost făcute promisiuni de către NATO în acest sens?

Serghei Lavrov: – În privința libertății de a alege alianțe, despre care ați spus și ați menționat că înțelegeți acest lucru și că aceasta este poziția NATO. Nu ne putem ghida după poziția NATO. Ne ghidăm după acele acorduri care au fost semnate la cel mai înalt nivel de toate țările OSCE, inclusiv de toate țările NATO. Alianța Nord-Atlantică arată acum o incapacitate totală de a respecta acordurile obținute. Nu este prima dată când partenerii noștri occidentali se află într-o astfel de situație.

Luăm ca exemplu Acordurile de la Minsk, care nu sunt puse în aplicare, precum și acordul dintre Belgrad și Pristina privind înființarea Comunității Municipalităților Sârbe din Kosovo din 2013, la care s-a ajuns prin medierea Uniunii Europene. UE și-a demonstrat capacitatea de a ajuta la găsirea unor soluții la situația dificilă din Kosovo, iar liderii kosovari de la Pristina au spus că nu vor respecta acest acord, deși totul a fost semnat. De atunci, Uniunea Europeană își manifestă impotența. Le reamintim periodic acest lucru. Crearea unei astfel de comunități ar putea ajuta serios la dezamorsarea tensiunilor din această regiune sârbă. Comunitatea municipalităților sârbe din Kosovo a avut în vedere acordarea de drepturi autonome sârbilor, ceea ce amintește mult de ceea ce este prescris în Acordurile de la Minsk pentru Republicile Populare Donețk și Lugansk. Și colo și colo Uniunea Europeană a jucat un rol decisiv. În cazul Belgradului și al Pristinei, ea a fost mediator; în cazul Acordurilor de la Minsk, Germania și Franța au acționat în numele UE. Ambele acorduri privesc drepturile slavilor, în primul rând, slavilor ortodocși. În ambele cazuri, UE nu dorește „nici să miște un deget” pentru ca partea care blochează implementarea acestor acorduri să-și îndeplinească obligațiile.

Să nu uităm ce a spus E. Blinken despre Kazahstan. El a cerut public o explicație de ce republica a invitat forțele de menținere a păcii ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO). Adică de ce? Înseamnă asta că Muntenegru, de exemplu, are dreptul de a adera la NATO, în timp ce Kazahstanul, care a aderat la CSTO acum 30 de ani, nu are un astfel de drept? Un secretarul de stat al unui stat respectat spune astfel de lucruri…

În ceea ce privește deplasările pe teritoriul propriu, deja se aud declarații nu doar despre drumurile pe care americanii ne recomandă să le folosim, nu doar despre „retragerea” trupelor de la granița cu Ucraina (după cum se exprimă ei), ci deja despre faptul ca aceste trupe să „plece” în cazărmi. V. Sherman spunea exact asta, inclusiv public, la o conferinta de presa. Nu cred că este nevoie să explicăm inacceptabilitatea absolută a unor astfel de cerințe. Nu le vom discuta.

Viaceslav Nikonov: – Vedeți o legătură dintre ceea ce s-a întâmplat în Kazahstan și începerea negocierilor privind stabilitatea strategică în Europa? Cum ați evalua acțiunile Rusiei, logica acțiunilor CSTO? Au fost consolidate pozițiile noastre în aceste negocieri ca urmare a faptului că forțele noastre de menținere a păcii au intrat  în Kazahstan sau nu?

Srghei Lavrov: – Există multe teorii conspirologice. O parte dintre acești „teoreticieni” speculează că toate acestea sunt aranjate de Occident pentru a ne slăbi pozițiile înaintea negocierilor de la Geneva și Bruxelles. Alții ne acuză că noi suntem cei care au provocat acest lucru pentru a „da năvală” în Kazahstanul și a-l lua sub „controlul nostru”. Toate acestea sunt de la ”necuratul” cum se spune. Motivele sunt destul de clare pentru noi. Le discutăm cu colegii noștri din Kazahstan, cu alte țări CSTO. Autoritățile kazahe desfășoară o anchetă completă și minuțioasă. Sunt sigur că vor anunța rezultatele când această investigație va fi finalizată. Acest lucru nu are nimic de-a face cu „intrigile” Moscovei sau cu orice alte teorii ale conspirației. Acesta este treaba Kazahstanului. Nur-Sultan (capitala kazahă – n.r.) este implicat activ în acest lucru.

În ceea ce privește acțiunile noastre, a existat o solicitare directă a președintelui K.-Zh.Tokaev, aliatul nostru, bazată pe obligațiile pe care și le-au asumat toți membrii CSTO prin semnarea Tratatului de Securitate Colectivă și apoi a Cartei Organizației Tratatului de Securitate Colectivă. Faptul că acest lucru s-a făcut în mod ideal din punct de vedere tehnic și logistic, precum și din punct de vedere al obținerii unui rezultat, atunci când forțele de menținere a păcii CSTO au fost dislocate pentru a proteja obiectivele critice importante, este evident pentru toată lumea. Președintele Kazahstanului a declarat finalizarea părții principale a misiunii și a anunțat un acord privind începerea întoarcerii forțelor de menținere a păcii în statele lor „baștinașe”. Acest lucru indică, de asemenea, că rezultatul a fost atins destul de rapid și eficient. A fost groaznic să urmărești scenele cu pogromuri, case în flăcări, tăierea capetelor polițiștilor, atitudinea acestor bandiți și teroriști față de jurnaliști. A fost și mai groaznic pentru mine, din punctul de vedere al sarcinilor mele profesionale, să urmăresc reacția Occidentului la acest lucru, inclusiv OSCE, care se pretinde a juca unul dintre rolurile principale în problemele de securitate europenă. Organizația a reacționat inadecvat la evenimentele din Kazahstan și în cele din urmă a încercat să îndemne pe toată lumea să respecte drepturile jurnaliștilor, drepturile omului etc. E rușinos. În astfel de situații, este necesar să se arate direct motivele pentru ceea ce s-a întâmplat. Ancheta va fi finalizată, iar rezultatele ar trebui prezentate comunității internaționale.

Dmitri Simes: – Continuați să păstrați măcar un oarecare optimist cu privire la negocierile care se poartă cu Washington și Bruxelles pe baza, având în vedere rezultatele acestora? Sau faceți ce trebuie făcut? După cum spune V. Sherman, poate că Rusia înțelege că nu va fi posibil să se ajungă la un acord, dar, pur și simplu, a decis să încerce, iar după aceea va face oricum ceea ce vrea să facă în Ucraina. Aveți vreo speranță pentru succesul negocierilor?

Serghei Lavrov: – Lucrăm mereu asupra sarcinilor concrete. „Tinerii sunt hrăniți cu speranță”, iar noi suntem deja oameni mai maturi. Ne-am obișnuit cu realitatea dură. Constă în faptul că ni s-a promis un răspuns scris. Îl vom aștepta și apoi vom stabili următorii pași. Cât despre optimism, noi avem un proverb: „Ce este un pesimist? Un pesimist este un optimist bine informat.”