Hot News
File de istorie. 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad: principalele etape (IV)
29/01
MAE rus: Atacurile lansate de Kiev asupra spitalelor constituie o gravă crimă de război
29/01

NATO, acuzată că modelează atacuri cibernetice asupra Kaliningradului și Moscovei

Foto: 24newnews.ru

Viceministrul rus de Externe, Oleg Sîromolotov, a declarat că la exercițiile organizate de Marea Britanie sub egida Alianței Nord-Atlantice se modelează atacuri cibernetice asupra unor instituții de stat din regiunea Kaliningrad și a sistemului energetic al Moscovei, relatează agenția TASS.

Diplomatul i-a acuzat pe britanici că și-au îndreptat capacitățile ofensive asupra sectorului informațional al Rusiei. Potrivit spuselor sale, NATO modelează atacuri cibernetice asupra unor instituții din Kaliningrad și Moscova. În plus, Londra intensifică rusofobia pe internet și are grijă ca adevărul despre politica externă a Rusiei să fie ”înăbușit”.

În opinia lui Sîromolotov, Marea Britanie sprijină, de asemenea, activitătea hackerilor ucraineni împotriva Rusiei. El a reamintit că recent a fost anunțat un atac informatic asupra Poștei Marii Britanii, acțiune pusă pe seama acțiunilor Moscovei.

„Câteva zile mai târziu, Londra și Kievul au avut consultări pe tema problemei cibernetice. Pentru ca după aceea, armata IT a Ucrainei să iasă cu o declarație privind planuri de atac asupra Poștei Rusiei. Este regretabil, desigur, că asistăm la un astfel de spectacol menit, în concepția regizorilor lui, să justifice o diversiune în curs de pregătire”, a conchis diplomatul.

Anterior, Sîromolotov a anunțat că numărul de atacuri cibernetice asupra Rusiei este în creștere. Potrivit acestuia, anul trecut, pe fondul operațiunii speciale din Ucraina, numărul atacurilor cibernetice asupra Rusiei a crescut cu 80%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2874980