Prin criza ucraineana se prefigurează doi poli de putere globală: Occidentul Colectiv și Majoritatea Mondială

Corneliu VLAD

La împlinirea unui an de la declanșarea operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina, toată lumea este de acord că această conflagrație este de fapt un conflict armat intre Rusia și SUA/NATO. Implicarea militara masivă a Statelor Unite și a aliaților lor în conflagrație destramă treptat dar tot mai evident aserțiunea pretinsului război prin procură.

La Moscova, secretarul Consiliului de Securitate a Rusiei, Nicolai Patrușev, a ținut dealtfel să precizeze că „evenimentele din Ucraina nu sunt un conflict între Moscova și Kiev, sunt o confruntare militară între NATO – mai ales Statele Unite și Anglia – și Rusia. Pentru că se tem de un conflict direct, șefii NATO îi duc pe unii dintre ucraineni la moarte sigură” .

Prin operațiunea militară specială, a declarat Patrușev, Rusia își eliberează regiunile de sub ocupație și trebuie să pună capăt experimentului sângeros al Occidentului de a distruge poporul ucrainean frate. „Nu suntem în război cu Ucraina, pentru că, prin definiție, nu putem avea ură pentru ucrainenii de rând”, a mai afirmat el.

În aceassta viziune, reputatul analist Dmitri Trenin face un bilanț al mutațiilor geopolitice produse în lume în anul care a trecut de la declanșarea operațiunii militare speciale.

El pornește de la definirea scopului acestei operațiuni. „O condiție indispensabilă pentru implementarea strategiei pe termen lung a Rusiei, scrie Trenin, este victoria acesteia în conflictul aflat în desfășurare din Ucraina. Cel mai important criteriu pentru o astfel de victorie este un stat care este garantat că nu va duce la o reluare a războiului în timp” .

În acest sens, este important, în primul rând, să determine tendințele dominante în dezvoltarea mondială.

Ca rezultat al conflictului se înregistrează o schimbare radicală a mediului extern în care se află Rusia. Relațiile politice ale Moscovei cu Occidentul colectiv și aliații săi au devenit în mod deschis ostile și se materializează în conflict armat al Occidentului împotriva Rusiei. Relațiile economice cu această parte a lumii sunt complet subminate și se micșorează, legăturile culturale, științifice, sportive și umanitare au scăzut drastic, războiul informaţional a căpătat intensitate maximă, iar în Europa a căzut o „cortina de fier”.

Este vorba așadar de un conflict profund prelungit cu consecințe pe termen lung. Strategia tradițională a Rusiei, începând cu Petru cel Mare, de europenizare a țării și de ocupare a unui loc proeminent în rândul marilor puteri ale Europei și Occidentului, nu mai este relevantă, apreciază Trenin.

Un conflict în care, însă, Rusia nu este complet izolată, adaugă el. Moscova a menținut și dezvoltă parteneriate în multe domenii cu noi centre mondiale de putere, puteri regionale și alte țări din Asia, Africa și America Latină, adică cu majoritatea statelor lumii, unde trăiește cea mai mare parte a populației lumii și unde este concentrată mai mult de jumătate din economia lumii.

În limbaj politic, Moscova denumește acest pol Majoritatea Mondială, dar una care nu este un bloc, căci țările incluse aici nu sunt neapărat aliați ai Rusiei. Ei sunt ghidați în primul rând de interesele naționale și sunt profund integrați în economia globală și în instituții occidentale care o servesc.

Acest sfârşit al orientării istorice spre integrarea cu lumea occidentală necesită reorientarea Rusiei spre ea însăşi.

Și o condiție indispensabilă pentru implementarea acestei strategii pe termen lung a Rusiei este victoria în conflictul aflat în desfășurare din Ucraina și, prin aceasta, obținerea unor garanții ca dinspre statul vecin să nu mai vină pericolul reluării războiului după un timp. Dimpotrivă, înfrângerea Rusiei — o posibilitate admisă pur ipotetic — prezintă riscul destabilizarii Federației Ruse în perspectiva prăbușirii statalității ruse. Miza pentru Rusia în conflictul în curs este așadar maximă și fundamental mai mare decât miza pentru Statele Unite și aliații lor.

Scopul strategic al Rusiei postbelice, afirmă Trenin, trebuie să fie consolidarea sa ca una dintre principalele puteri mondiale, cu o economie în curs de dezvoltare și o bază tehnologică proprie, o populație educată și sănătoasă; o societate bazată pe valori împărtășite de majoritatea oamenilor, precum și pe principiile solidarității și justiției; un sistem politic care asigură unitatea puterii, pe principiul cooperării între principalele grupuri sociale, mișcări ideologice, interese sectoriale, regionale și locale și soluționarea contradicțiilor apărute pe baza legii.
Strategia de politica externă a Rusiei că actor mondial major presupune participarea activă la construirea unei noi ordini mondiale care exclude dominația oricărei țări sau a unui grup de ţări. Obiectiv care necesita dezvoltarea în continuare a instituțiilor și practicilor existente în relațiile cu țările non-occidentale – de la BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai la Uniunea Economică Eurasiatica și Organizația Tratatului de Securitate Colectivă.