Hot News
Arestovici a prezis neplăceri iminente pentru armata Ucrainei
06/02
Ministerul Apărării avertizează: Regimul de la Kiev pregătește o provocare la Kramatorsk
06/02

Titlul ”Mrs Universe”, câștigat pentru prima dată de o rusoaică

Elena Maksimova, Mrs Universe-2022/ Foto: VKontakte

Elena Maksimova din Rusia a câștigat titlul principal al concursului internațional de frumusețe pentru femei căsătorite „Mrs Universe 2022”. Anul acesta, concursul s-a desfășurat în perioada 30 ianuarie – 5 februarie, la Sofia, au declarat pentru agenția TASS organizatorii din partea Rusiei ai concursului.

„Elena Maksimova, din Udmurtia, în vârstă de 34 de ani, a câștigat concursul de frumusețe ‘Mrs. Universe – 2022’, a cărui finală s-a desfășurat la 4 februarie, la Sofia”, a anunțat serviciul de presă.

În finala concursului au intrat 120 de doamne din diferite țări – China, Thailanda, Filipine, Japonia, India, Belarus, Ucraina, Germania, Spania, SUA și altele. Pentru prima dată în istoria concursului, care se desfășoară din 2007, primul loc a fost obținut de o reprezentantă a Rusiei.

Elena Maksimova s-a născut în satul Gîia, din Republica Udmurtia. În prezent, conduce o rețea de centre de limbi străine în orașul Ijevsk, are doi copii, îi place să călătorească și a vizitat deja 34 de țări. În 2021, Maksimova a devenit „Second Vice-Miss Rusia – Univers”, ceea ce i-a oferit ocazia de a-și reprezenta țara la etapa internațională a competiției.

„Concurența la concurs a fost foarte dură – un număr record de concurente, și toate demne de victorie. Este o onoare pentru mine să îmi reprezint țara într-o competiție atât de serioasă și sunt foarte fericită că m-am întors cu o victorie. Este deosebit de frumos să fiu prima concurentă care aduce victoria Rusiei”, a declarat Maksimova, potrivit serviciului de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875089