Hot News
Riabkov: Decizia Rusiei privind START nu aduce lumea mai aproape de un război nuclear
23/02
Se pregătește o provocare de anvergură sub drapelul Rusiei
23/02

Putin, despre motivele deciziei de a suspenda participarea Rusiei la Tratatul START-3

21 februarie 2023. Moscova. Președintele Vladimir Putin își prezintă mesajul în fața Adunării Federale/ Foto: Izvestia

Mai redăm un fragment din mesajul președintelui rus, Vladimir Putin, adresat Adunării Federale, din 21 februarie 2023, în care șeful statului vorbește despre motivele suspendării participării Rusiei, la Tratatul START-3. Text preluat de pe site-ul Kremlinului.

La începutul lunii februarie a acestui an, Alianța Nord-Atlantică a cerut, practic, Rusiei să revină, după cum s-a precizat în declarația făcută în acest sens, la respectarea Tratatului de reducere a armelor ofensive strategice, inclusiv să permită inspecții la dispozitivele noastre nucleare de apărare. Nici nu știu cum să definesc acest apel. Este un teatru al absurdului.

Știm că Occidentul este direct implicat în încercările regimului de la Kiev de a ataca bazele noastre aeriene strategice. Dronele folosite în acest scop au fost echipate și modernizate cu sprijinul specialiștilor NATO. Iar acum ei mai vor să inspecteze și obiectivele noastre de apărare? În condițiile actuale ale confruntării de astăzi, asta sună ca un fel de delir.

În același timp – atrag atenția în mod special asupra acestui aspect – în cadrul acestui tratat nouă nu ni se permite să efectuăm inspecții totale. Numeroasele noastre solicitări, privind inspectarea unora sau altora dintre obiective, rămân fără răspuns sau sunt respinse din motive formale, astfel că noi nu putem verifica nimic cum trebuie de partea cealaltă.

Aș dori să subliniez: Statele Unite și NATO spun în mod explicit că obiectivul lor este de a înfrânge strategic Rusia. Și ce, după aceea ei au de gând să se plimbe, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, pe la obiectivele noastre de apărare, inclusiv pe la cele mai noi? În urmă cu o săptămână am semnat, de exemplu, decretul cu privire la trecerea în serviciu de luptă a noilor sisteme strategice terestre. Și acolo își vor vârî nasul? Iar ei se gândesc că noi îi vom lăsa acolo așa, pur și simplu?

Ieșind cu declarația sa colectivă, NATO a făcut, practic, o cerere de a deveni parte la Tratatul de reducere a armelor ofensive strategice. Suntem de acord cu acest lucru, sunteți invitații noștri. Mai mult, considerăm că de mult se impunea o asemenea abordare a problemei, deoarece NATO, dați-mi voie să reamintesc, este alcătuită nu dintr-o singură putere nucleară – SUA, arsenale nucleare mai dețin Marea Britanie și Franța, arsenale pe care ei le perfecționează, le dezvoltă și care sunt îndreptate, de asemenea, tot împotriva noastră. Ultimele declarații ale liderilor lor nu fac decât să confirme acest lucru. Ascultați!

A nu ține cont de asta, noi pur și simplu nu putem, nu avem acest drept, mai ales astăzi, cum nu putem ignora nici faptul că primul Tratat de reducere a armelor onfesive strategice a fost semnat de Uniunea Sovietică și Statele Unite în 1991, într-o situație principial diferită: – în condiții de reducere a tensiunilor și de întărire a încrederii reciproce. Ulterior, relațiile noastre au atins un asemenea nivel când Rusia și Statele Unite au declarat că nu se mai consideră unul pe celălalt adversari. Remarcabil, totul a fost foarte bine.

Tratatul în vigoare din 2010 conține prevederi cruciale despre indivizibilitatea securității, despre interconexiunea directă dintre armele strategice ofensive și dispozitivele defensive. Toate acestea au fost de mult uitate, SUA s-au retras din Tratatul ABM, după cum știți, totul a rămas în trecut. Relațiile noastre, ceea ce este foarte important, s-au deteriorat, iar asta este în totalitate „meritul” Statelor Unite.

Ele au fost cele care, după destrămarea Uniunii Sovietice, au trecut la revizuirea rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial, la construirea unei lumi în stil american, în care există un singur stăpân, un singur lord. Pentru asta, au început să distrugă cu brutalitate toate bazele ordinii mondiale stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a șterge atât moștenirea de la Yalta, cât și cea de la Potsdam. Pas cu pas au început să revizuiască ordinea mondială stabilită, să demonteze sistemele de securitate și de control al armelor, au planificat și pus în aplicare o serie întreagă de războaie în întreaga lume.

Și totul, repet, cu un singur scop – acela de a sfărâma arhitectura relațiilor internaționale creată după cel de-al Doilea Război Mondial. Nu este o figură de stil – așa se întâmplă în practică, în viață: după destrămarea URSS, ei încearcă să-și fixeze pentru totdeauna dominația globală, fără a ține cont de interesele Rusiei moderne, dar și de interesele altor țări, în egală măsură.

Firește, situația din lume după 1945 s-a schimbat. S-au format și se dezvoltă rapid noi centre de dezvoltare și influență. Este un proces firesc, obiectiv, imposibil de ignorat. Dar inadmisibil este faptul că Statele Unite au început să remodeleze ordinea mondială după bunul lor plac, exclusiv pentru propriile interese egoiste.

Iar acum, prin reprezentanții NATO trimit semnale, dar, de fapt, SUA  lansează un ultimatum: voi, Rusia, respectați tot ce am convenit, inclusiv Tratatul START, fără nici o abatere, iar noi ne vom comporta așa cum ne trece prin cap. Chipurile , nu există nicio legătură între problema START și, să zicem, conflictul din Ucraina și alte acțiuni ostile ale Occidentului împotriva țării noastre, la fel cum nu există declarații răsunătoare că vor să ne înfrângă strategic. Aceasta este fie culmea ipocriziei și cinismului, fie culmea prostiei, dar idioți nu-i poți numi. Vor să ne învingă strategic și dau buzna la instalațiile noastre nucleare.

În acest sens, sunt obligat să declar astăzi că Rusia își suspendă participarea la Tratatul de reducere a armelor ofensive strategice. Repet: Rusia nu se retrage din Tratat, nu, își suspendă doar participarea. Dar înainte de a ne întoarce la dezbaterea acestui subiect, trebuie noi să înțelegem ce pretind, totuși, țări din Alianța Nord-Atlantică, precum Franța și Regatul Unit, și cum vom ține cont de arsenalele lor strategice, adică întreaga capacitatea de atac a Alianței.

Prin declarația lor, ei au lansat, de fapt, o cerere de participare la acest proces. Slavă Domnului, veniți, nu ne opunem. Dar nu trebuie să încercați să-i mițiți pe toți, să vă prefaceți că sunteți campioni ai păcii și detensionării. În ultimă instanță, știm toate aceste tertipuri: știm că expiră termenul de garanție pentru anumite tipuri de focoase nucleare ale SUA. Și în acest sens, unii responsabili de la Washington, știm cu siguranță acest lucru, se gândesc la posibile teste naturale ale armelor lor nucleare, ținând cont de faptul că SUA dezvoltă noi tipuri de focoase nucleare. Avem o astfel de informație.

În această situație, Ministerul rus al Apărării și ”Rosatom” trebuie să asigure disponibilitatea de a testa armele nucleare rusești. Desigur, nu vom fi noi primii care vom face acest lucru, dar dacă SUA testează, o vom face și noi. Nimeni nu ar trebui să nutrească luzii periculoase că paritatea strategică globală poate fi distrusă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875063