Hot News
Bloomberg: Exportul de grâu al Rusiei, dublu față de perioada de dinaintea operațiunii speciale
04/03
În Bulgaria au avut loc marșuri festive cu steaguri rusești
05/03

Rusia a acuzat Marea Britanie de fabricarea incidentului cu otrăvirea lui Skripal

Ambasada Federației Ruse din Londra/ Foto: interaffairs.ru

Ambasada Rusiei în Regatul Unit a acuzat autoritățile britanice că au fabricat incidentul de la Salisbury, din 2018, cu otrăvirea fostului colonel GRU, Serghei Skripal, și fiica acestuia, Iulia, ca parte a pregătirii populației țării pentru o confruntare cu Rusia, relatează agenția Rambler.

Mai mult, ambasada a subliniat că, în toți acești ani, adevăratele circumstanțe ale celor întâmplate nu au fost nicidecum stabilite de autoritățile britanice, care au refuzat propunerea de cooperare venită din partea Rusiei, mitraliind, în schimb, acuzații la adresa Moscovei.

Nota ambasadei

În plus, ambasada rusă a trimis Ministerului de Externe al Marii Britanii o notă prin care a solicitat clarificări privind starea de sănătate și locul în care se află Serghei și Iulia Skripal.

Misiunea diplomatică a Rusiei la Londra a subliniat că nu va înceta „să obțină răspunsuri din partea Marii Britanii la întrebări perfect legitime și justificate”.

Ambasada a subliniat că se vede nevoită să interpreteze această atitudine ca o încălcare grosolană a drepturilor Rusiei și ale cetățenilor ei, dar și ca o nerespectare de către Londra a obligațiilor internaționale ce-i revin în temeiul Convenției de la Viena din 1963 privind relațiile consulare și al Convenției consulare bilaterale din 1965.

Anterior, ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, Andrei Kelin, a anunțat că Londra nu intenționează să împărtășească informații despre stadiul anchetei privind otrăvirea familiei Skripal. Potrivit acestuia, ambasada continuă să trimită solicitări oficiale către Ministerul britanic de Externe.

În opinia sa, unul dintre posibilele motive ale nedorinței autorităților britanice de a împărtăși informații este lipsa de date care să confirme cu adevărat vinovăția Rusiei. Kelin a mai spus că, de-a lungul timpului, povestea otrăvirii a intrat în categoria istorioarele de genul ”cineva a auzit ceva, cineva a zis ceva”.

Incidentul de la Salisbury

Potrivit autorităților britanice, fostul ofițer GRU Serghei Skripal și fiica sa Iulia au fost otrăviți pe 4 martie 2018 cu agentul neurotoxic Noviciok, dezvoltat de URSS. Londra susține că atacul s-a făcut cu aprobarea conducerii supreme a Rusiei. Ulterior, Theresa May, pe atunci prim-ministru britanic, a anunțat expulzarea a 23 de diplomați ruși. Rusia a respins toate acuzațiile și a luat măsuri în oglindă.

În octombrie 2021, Konstantin Voronțov, director adjunct al Departamentului de neproliferare și control al armelor din cadrul Ministerului rus de Externe, a declarat că Rusia a respins categoric acuzațiile occidentale privind utilizarea Noviciok.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875142