Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, despre motivele începerii operațiunii militare speciale în Ucraina și alte subiecte (I)

Interviu acordat de ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, postului de televiziune România Civică.

Reporter: Calistrat Atudorei, membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, doctor în Filosofie, președinte al Forumului Țărilor Nealiniate din România.

Calistrat Atudorei: – Bună ziua! Numele meu este Calistrat Atudorei și reprezint televiziunea România Civică și Forumul Țărilor Nealiniate din România. Ne aflăm în sediul Ambasadei Federației Ruse din București, unde Excelența Sa, domnul ambasador Valery Kuzmin, aici de față, a acceptat să ne ofere un nou interviu. Bună ziua, domnule ambasador, vă mulțumesc că ați acceptat să purtăm acest dialog.

Valery Kuzmin: – Bună ziua! Mă bucur să salut oaspeții prezenți în ambasada noastră și îi salut pe telespectatorii noștri.

A.: – Înainte să începem interviul propriu-zis aș vrea să precizez că am considerat necesar acest interviu ca o tentativă de restabilire – dacă pot să mă exprim așa – a aplicării unui principiu jurnalistic (dar și juridic) pentru publicul din România: acela de a asculta întotdeauna ambele părți înainte de a trage o concluzie. În antichitate acest principiu era evidențiat sub numele de audiatur et altera pars.

K.: – Noi salutăm această abordare și întotdeauna am sprijinit acest tip de demers în relațiile internaționale.

A.: – Vă mulțumim. Știam acest lucru și tocmai de aceea apreciem că avem din nou posibilitatea de a purta un dialog. Aș vrea să mai adaug că în opinia mea necesitatea cunoașterii direct de la sursă a unui punct de vedere din partea reprezentaților Federației Ruse apare deoarece în presa centrală din România și din tot spațiul euroatlantic a fost adoptat – pe fondul conflictului din Ucraina – un anumit „consemn” de interzicere a prezentării publice a punctului de vedere al Federației Ruse. Consider că această abordare conform căreia opiniile venite din partea reprezentaților Rusiei sunt considerate pur și simplu o „propagandă” pe care publicul din România nu mai are niciun rost să o cunoască riscă să altereze aplicarea acestui principiu despre care vorbeam mai devreme și de fapt alterează capacitatea exprimării libere a unui punct de vedere de către reprezentanții Federației Ruse. Când vorbesc despre „exprimarea liberă” a unui pdv din partea oficialilor ruși mă refer la posibilitatea unui dialog deschis, spre deosebire de „metoda” care este aplicată în mass-media din România și din spațiul euro-atlantic de a „decupa” anumite depoziții și declarații ale oficialilor ruși dintr-un context pentru a fi apoi prezentate și interpretate doar după cum consideră anumiți „specialiști” și „experți”, dar fără a lăsa și cealaltă parte să participe în mod deschis la un dialog.

K.: – Într-adevăr, nici noi nu înțelegem această poziție și pot să vă mărturisesc că atunci când noi am renunțat la ideologia comunistă, caracterizată de existența unui singur punct de vedere, am auzit foarte des de la partenerii noștri occidentali că este necesar să fie asigurată libertatea de exprimare și pluralismul opiniilor.

A.: – Exact. În opinia mea cred că – legat de ceea ce spuneam mai devreme – cred că ar fi mult mai corect ca după ce au fost exprimate pozițiile ambelor părți, abia atunci, dumneavoastră, publicul, să formulați conform propriului discernământ concluziile pe care le considerați cele mai adecvate.

Să începem așadar interviul propriu-zis. Am pregătit un set de întrebări pentru domnul ambasador și o primă întrebare ar fi aceasta:

În presa din România și din întreg spațiul euro-atlantic se susține în continuare că de un an (mai exact din data de 24 februarie 2022) Federația Rusă ar fi lansat în mod neprovocat un atac brutal asupra Ucrainei, considerată ca un stat independent și suveran, și că este de datoria comunității internaționale să intervină pentru a apăra Ucraina. Într-un sens mai larg se vorbește chiar de apărarea ordinii și stabilității internaționale, susținute în primul rând de Statele Unite, „farul democrației mondiale”. Vă rugăm să ne explicați pe scurt cum explică Federația Rusă operațiunea militară specială de pe teritoriul Ucrainei.

K.: – În primul rând, ca să mă raportez la formularea expusă de dvs. vreau să precizez că un astfel de „atac brutal și neprovocat” a avut loc mai degrabă asupra Irakului și a fost efectuat de Statele Unite ale Americii în urmă cu 20 de ani. În prezent toată lumea știe că vestita „eprubetă a lui Colin Powell” a fost de fapt un fals. Și cu toate acestea Statele Unite au efectuat acel atac realmente brutal și nejustificat asupra statului suveran și independent Irak fără acordul Consiliului de Securitate al ONU și chiar fără susținerea aliaților săi principali, respectiv Marea Britanie și Franța. Trebuie să subliniem că în urma acestei invazii au fost uciși peste un milion de civili irakieni.

După cum a subliniat în mod repetat președintele nostru, Vladimir Putin, în situația cu Ucraina țara noastră „pur și simplu nu a avut o altă opțiune” și a fost forțată să înceapă această operațiune militară specială. O să explic pe scurt motivele pentru care Rusia a lansat această operațiune militară specială. Un prim astfel de motiv este acela că după lovitura de stat din Kiev din anul 2014 (Maidanul), complet anticonstituțională, a fost declanșate o reală teroare și un genocid exercitate de regimul de la Kiev și de neonaziștii ucraineni împotriva populației vorbitoare de limbă rusă din estul țării, mai precis din regiunea Donbass. Toate încercările Moscovei de a transforma conflictul civil intra-ucrainean într-o abordare reglementară democratică și pașnică, așa cum s-a încercat prin acordurile Minsk-1 și Minsk-2, au fost sabotate de regimul de la Kiev și de patronii săi occidentali. Este semnificativ în acest sens că fosta cancelară a Germaniei, Angela Merkel, precum și fostul președinte francez din acea vreme, Francois Hollande, au recunoscut recent că acordurile de la Minsk au fost utile Occidentului și Kievului doar pentru a oferi timpul necesar înarmării Ucrainei în vederea războiului cu Rusia. Un al doilea motiv important a fost continuarea de către Washington și a vasalilor săi din NATO a politicii de expansiune a NATO spre est, încălcând toate angajamentele și principiile asumate anterior la cel mai înalt nivel cum ar fi Tratatul fundamental de la Paris dintre Federația Rusă și NATO (semnat bilateral în anul 1997) sau Tratatul stabilit la Istanbul în 1999 în cadrul OSCE și care a statuat principiul „indivizibilității securității în Europa”, ceea ce se referă la faptul că nicio țară nu își poate întări propria securitate daca aceasta implică slăbirea securității altui stat și de asemenea niciun grup de stat nu își poate întări securitatea dacă demersul respectiv afectează securitatea altui stat. Propunerile Rusiei din decembrie 2021 de a încheia acorduri obligatorii din punct de vedere juridic cu Statele Unite și NATO pentru a garanta securitatea națională a țării noastre au fost respinse de Occident, care a continuat sistematic politica „explorării militare” a Ucrainei fără să țină cont că aceasta nu era și nu este membră a Alianței. Astfel, până în februarie 2022, Rusia s-a confruntat cu o dilemă: să permită executarea planurilor regimului criminal de la Kiev de „curățare/epurare etnică” a populației din Donbass, într-un mod analog cu operațiunea „Furtuna” împotriva Republicii Sârbe Kraina din 1995, un genocid pe care ukronaziștii au visat în mod deschis să îl imite… sau (alternativa era) o repetare a situației din 22 iunie 1941, când Germania nazistă împreună cu aliații săi ocupase deja mai mult de jumătate din Europa și a recurs la atacarea URSS pe teritoriul acesteia. Vreau să punctez aici că Rusia, având deja experiența lecțiilor istoriei, a căutat să adopte decizia corectă.

Cu alte cuvinte, ca să folosim terminologia doctrinei ruse de apărare, această operațiune militară specială a devenit un fel de răspuns menit să stopeze acțiunile criminale și inumane ale Kievului. Menționez că deja la începutul lunii martie 2022 (deci la aproximativ o lună după începerea acțiunii militare ruse) militarii ruși au găsit o serie de documente ce fuseseră abandonate de forțele militare ucrainene și care conțineau anumite ordine de pregătire a unei ofensive masive împotriva Donbass-ului. Dacă facem analogia cu genocidul din Serbia din 1995 putem să ne imaginăm ceea ce ar fi putut să se petreacă în Donbass în conformitate cu planul ordonat de Kiev.

În ceea ce privește ordinea și stabilitatea internațională la care v-ați referit, din 1945 SUA au folosit forțele sale militare în afara granițelor sale fără niciun mandat legal din partea ONU și a acționat de peste 100 de ori în contradicție cu reglementările dreptului internațional. Actuala operațiune militară a Rusiei, dimpotrivă, este pe deplin în concordanță cu prevederile Cartei ONU privind dreptul de autoapărare (articolul 51). Un al doilea argument care justifică operațiunea noastră militară este cel al dreptului popoarelor la autodeterminare și egalitate, conform Declarației ONU din 1970 și care se referă la principiile dreptului internațional aplicat la relațiile de prietenie dintre state. În această Declarație este specificat că statele au, pe de o parte, îndatorirea să urmărească o politică de respect pentru egalitate și dreptul popoarelor la autodeterminare, indiferent de rasă, religie și culoarea pielii, și pe de altă parte, au dreptul de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială cu condiția ca guvernul unui astfel de stat să reprezinte voința populației de pe întregul său teritoriu. Toate aceste criterii, după cum vedem, sunt destul de aplicabile situației din estul Ucrainei, unde majoritatea rezidenților la referendumurile din primăvara anului 2014 au refuzat să aibă încredere în regimul de la Kiev, care a aplicat în mod evident o politică de discriminare etnică, nu a respectat dreptul minorităților etnice de a-și vorbi propria limbă și cred că nu este cazul să intrăm în mai multe detalii pentru că ele sunt deja binecunoscute.

A.: – Aș vrea să fac o remarcă. În Ucraina există o jumătate de milion de etnici români. Au apărut până acum numeroase informații conform cărora nici drepturile acestora nu sunt respectate în sensul că nu au voie să vorbească în limba română, bisericile lor sunt atacate și chiar integritatea lor fizică este adeseori afectată. Aveți cunoștință despre aceste abuzuri asupra populației de etnie română din Ucraina?

K.: – Noi cunoaștem foarte bine această situație și de câteva ori am propus guvernului României (ca și guvernului Ungariei, de altfel, care are și ea o minoritate populațională semnificativă în Ucraina) să inițieze împreună cu noi un demers comun de sesizare a organismelor internaționale abilitate în acest sens. Totuși, pot să vă spun că minoritatea vorbitoare de limbă rusă din Ucraina este cea mai mare, mai mare decât orice altă minoritate din țările europene.

A.: – Da, sunt cam 10 milioane.

K.: – Dacă este să vorbim în termeni numerici nimeni nu știe exact care sunt datele, dar este cunoscut că aproximativ 95-98% din populația din Ucraina vorbește limba rusă. Însă dintr-un anumit punct de vedere numerele exacte sunt detalii mai puțin importante. Ceea ce este cu adevărat important este că Rusia a început să vadă Ucraina ca pe o amenințare din cauza ideologiei naziste conform căreia o etnie ar fi mai importantă decât alta. Nu mai intru în alte detalii privind simbolistica afișată de mișcările neo-naziste din Ucraina sau despre modul în care se salută. Din acest punct de vedere datoria comunității internaționale este acum aceea de a nu permite escaladarea conflictului din Ucraina, de a nu mai permite pomparea armamentului modern în Ucraina și, prin urmare, de a stopa amenințarea tot mai accentuată de transformare a conflictului într-un „al Treilea Război Mondial”.

A.: – O altă întrebare pe care doresc să v-o adresez este legată de referendumurile care au avut loc în septembrie 2022 în regiunile care au fost ulterior alipite (sau cum se spune în Occident, „anexate”) de Federația Rusă. Este vorba de cele două republici din Donbass (Lugansk și Donetsk) plus regiunile Herson și Zaporojie. În mass-media vestică se susține că aceste referendumuri au fost ilegale deoarece ar fi fost efectuate sub presiunea armatei ruse, situație pe care oficialii vestici o văd ca similară cu cea din anul 2014 când peninsula Crimeea a fost, tot așa, anexată/alipită la Federația Rusă în urma unui referendum zice-se, de asemenea, ilegal. Cum răspundeți dvs. în fața acestor acuzații de ilegalitate a referendumurilor?

K.: – Politicienii și mass-media din Occident nu au acordat nicio atenție faptului că statul suveran al Republicii Democrate Germane, membru al ONU, a fost în realitate absorbit în anul 1989 de către Republica Federală Germană fără niciun referendum și chiar împotriva acordurilor în format patru plus doi care au avut loc atunci. În ceea ce privește regiunea Kosovo, căreia atât Washingtonul, cât și Bruxellesul încearcă din toate puterile să îi stabilească statutul de stat independent, contrar Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU, neorganizarea unui referendum nu deranjează pe nimeni. Iar Occidentul nu pare dispus să comenteze dezmembrarea și demolarea Iugoslaviei, distrugerea efectivă a statelor suverane Libia, Yemen, Siria, Somalia, și multe altele. Occidentul vine mereu și spune „Acolo a fost ceva diferit”. În ceea ce privește referendumurile din regiunile Lugansk, Donetsk, Herson și Zaporojie din septembrie-octombrie 2022, acestea s-au desfășurat într-o atmosferă de libertate de exprimare a locuitorilor. Referendumurile din Lugansk și Donetsk au confirmat rezultatele similare înregistrate în primăvara lui 2014, când locuitorii au votat în proporție de peste 95% „pentru”. Dacă ne referim la libertatea exprimării voinței populare, merită să ne amintim despre un fapt pe care Occidentul nu vrea să îl ia în considerare și anume că majoritatea locuitorilor din Herson, în ajunul retragerii tactice a trupelor rusești din acest teritoriu, au preferat să se evacueze împreună cu militarii ruși pe teritoriul Rusiei, deci cum s-ar spune, pe teritoriul „agresorului”. Nu știu ce credeți dvs. despre aceasta, dar mie mi se pare foarte semnificativ.

A.: – Cred că este util să mai precizăm că această componentă etnică din cele patru republici menționate este, din câte știu eu, de 85% etnici ruși.

K.: – Acest procent nu este foarte clar stabilit, depinde de cine efectuează sondajele. Dar, așa cum spuneam și mai devreme, se poate constata cu ușurință că pe întregul teritoriu al Ucrainei, din Lvov până în Lugansk și Herson, până la Sevastopol (care acum aparține din nou Rusiei) mai mult de 90% din populație vorbește în mod liber limba rusă.

Să mai ținem cont, de asemenea, de un alt fapt pe care Occidentul îl ignoră și anume că la referendumurile din septembrie 2022 au participat 133 de observatori străini din 28 de țări. La secțiile de votare au fost prezenți ca observatori cetățeni din Germania, Brazilia, Egipt, Țările de Jos, Spania, Siria, Africa de Sud, India, Serbia, Islanda și mulți alții. Iată doar un citat al unui observator din Țările de Jos, doamna Sonia van den Jende: „Cei veniți la vot se exprimă liberi în secțiile de votare. Însă în mass-media occidentală totul este prezentat de ca și cum oamenii ar fi forțați să voteze sub presiunea soldaților cu mitraliere. Dar soldații sunt doar pentru protecție… Aud de la oameni că au suferit, dar acum, odată cu aderarea la Rusia, suferința lor se va termina”. În plus, această doamnă din Olanda a mai afirmat că în țara sa a fost inclusă pe o așa-zisă „listă neagră”, că i-a fost interzisă pentru o vreme întoarcerea în țară și că a fost efectiv bombardată cu amenințări prin e-mail aproape în fiecare zi. Multe astfel de exemple și dovezi puteți găsi cu ușurință pe internet, dacă doriți. În opinia noastră în Occident mass-media și politicienii, care se afișează ca imparțiali, au creat de fapt un adevărat „imperiu al minciunii” (ca să îl parafrazez pe președintele american Ronald Reagan) în statele „miliardului de aur” (populația din statele aliate SUA). Și ați amintit și despre Crimeea. Vreau să vă spun că după reunificarea cu Rusia nu numai că toate sondajele de opinie publică efectuate de partea occidentală, dar și starea de spirit dominantă din rândul populației indică fără echivoc că cetățenii Crimeii nu regretă decizia luată în urmă cu nouă ani, aceea de „a se întoarce în portul lor natal, Rusia”, așa cum spunem noi. Toată această situație ne arată că tendințele colonialiste și neo-colonialiste din statele occidentale sunt încă prezente. Țările occidentale par că ignoră principiile Declarației ONU și drepturile popoarelor la egalitate și autodeterminare.

     (Va urma)