Hot News
Generalul rus, despre adevăratele consecințe ale folosirii munițiilor cu uraniu sărăcit
28/03
Occidentul a făcut presiuni asupra membrilor Consiliului de Securitate al ONU în timpul votului rezoluției privind Nord Stream
28/03

Patrușev: SUA, cel mai mare dictator al lumii

Foto: tsargrad.tv

Deși verbal militează pentru libertatea de exprimare, în realitate Washingtonul calcă în picioare suveranitatea altor țări și este principalul dictator al lumii, a declarat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, într-un interviu acordat cotidianului Rossiiskaia gazeta, preluat de agenția TASS.

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev/ Foto: sco-russia2020.ru

„Lansând cu ipocrizie considerații despre libertatea de alegere, Statele Unite, care singure s-au desemnat ca principal dictator al lumii, în realitate își bat, pur și simplu, joc de țările unde suveranitatea și democrația sunt călcate tot de ele în picioare”, a spus el, comentând  „Summit pentru democrație”.

Patrușev a atras atenția că acest eveniment, organizat de aparatul Casei Albe, „se desfășoară, fără îndoială, ca parte a cursei prezidențiale din SUA, care a început de fapt. În opinia sa, summitul va fi „o altă adunare de susținere a acelei ordini mondiale unde Washingtonul dorește să joace pe vecie rolul central, în timp ce țărilor care gândesc altfel le va agăța, conform așteptărilor, eticheta de „state nedemocratice”.

„Statele Unite se vor proclama, încă o dată, apărătorul dreptului internațional, declarând obligatoriu că lumea trebuie să trăiască după ”regulile” lor. La adresa adversarilor geopolitici vor fi lansate, de la tribună, acuzații evident false de crime de război și corupție, dar, ca de obicei, vor închide ochii la adevăratele acte de genocid și fraudă financiară, comise cu consimțământul Casei Albe”, a estimat ca posibile rezultate ale reuniunii, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

El crede, de asemenea, că americanii vor promite să depună eforturi pentru a-i hrăni pe cei flămânzi și pentru eliberarea din închisori a celor condamnați pe nedrept. „Dar vor trece sub tăcere faptul că în închisorile americane se află aproape o cincime din toți deținuții din lume, inclusiv unii care execută mai multe condamnări pe viață. Cu un zel deosebit, ei vor apăra drepturile minorităților sexuale și vor impune întregii lumi o agendă ecologică, amplificând criza energetică din țările satelit”, a avertizat Patrușev.

Primul „Summit pentru democrație” a fost organizat de SUA în decembrie 2021 prin videoconferință. Au fost invitate 110 state și teritorii la acesta. Pe listă s-a aflat și insula chineză Taiwan, dar nu a figurat China, nici Rusia, Turcia, Egipt și alte câteva țări. Șeful MAE rus, Serghei Lavrov, a precizat că la eveniment au fost reprezentate în primul rând statele care urmează calea politică a Washingtonului, precum și unele dintre cele care, având propria lor viziune asupra ordinii internaționale, doresc să mențină relații bune cu SUA.

Autoritățile americane au informat că lista invitaților pentru al doilea summit, care se desfășoară la sfârșitullunii martie, va repeta în mare parte lista participanților la precedenta reuniune de acest gen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875037