Hot News
Militarii ruși au început să folosească „pelerinele-invizibile” pentru luptele din timpul nopții
24/04
Politico: Europa a stabilit patru ținte pentru a lovi Rusia
25/04

O linie periculoasă. La ONU, Lavrov a spus lucrurilor pe nume

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov (în centrul imaginii)/ Foto: rbc.ru

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a venit, luni, la sediul ONU din New York cu o propunere foarte tentantă, aceea de a spune lucrurilor pe nume. Apoi, a dat câteva sfaturi valoroase Consiliului de Securitate. După care a formulat și o rugăminte uriașă, relatează publicația Argumentî i faktî.

În esență, Lavrov a împărtășit metoda lui de vindecare a beteșugului de care suferă de mult ONU. Cândva, dezbaterile de la ședințele Consiliului de Securitate erau urmărite cu viu interes de aproape o lume întreagă. Declarațiile care se făceau acolo erau preluate cu ghilimele de rigoare ca pânea caldă. Eprubeta cu pudră pe care secretarul de stat american a prezentat-o în sala de ședințe a Consiliului de Securitate a devenit motiv de război. Cuvintele rostite de reprezentantul rus au netezit multe colțuri ascuțite. Iar rezoluțiile Consiliului erau puse necondiționat în aplicare.

Acum, puțini mai sunt cei interesați de ceea ce se întâmplă săptămânal în Consiliul de Securitate. Reuniunile lui s-au transformat într-o telenovelă fără sfârșit, cu o intrigă tot mai plictisitoare, mai monotonă și un randament aproape zero. ONU a devenit o arenă foarte costisitoare pentru schimburi de „amabilități”. Dar cât va mai fi ea necesară dacă nu se schimbă nimic?

Un cunoscător al ”dramaturgiei” onusiene

La inițiativa Rusiei, care în aprilie deține președinția Consiliului de Securitate al ONU, s-a decis să fie organizată o ședință specială dedicată temei multilateralismului eficient și apărării principiilor Cartei ONU. Pentru Lavrov, care cunoaște până la cele mai mici detalii ”dramaturgia” onusiană (a fost reprezentantul permanent al Rusiei la ONU din 1994 până în 2004), nu a constituit un efort deosebit să dea câteva sfaturi valoroase despre cum trebuie acționat astfel încât să fie recâștigată încrederea în potențialul ONU.

O ședință cu un gust persistent

De mult nu au mai fost atât de mulți jurnaliști în sala Consliului de Securitate. Iar Lavrov nu i-a dezamăgit. Expresiile fețelor, privirile, grimasele. Cine de cine s-a apropiat sau nu s-a apropiat să-l salute? Cine la cine s-a uitat? Cum au reacționat la unele sau altele dintre replici? Toate aceste mici detalii care, la final, duc la o excelentă „punere în scenă”. Și, bineînțeles, astfel de întruniri ale Consiliului de Securitate vor fi, după aceea, mult dezbătute și relatate.

Cu alte cuvinte, ședintele Consiliului de Securitate al ONU cu participanți demni sunt precum un vin bun cu o calitate remarcabilă a gustului, un gust greu de uitat.

Curiozitatea a învins

”Vinul” propus, de această dată, de Lavrov a captivat audiența de la prima „înghițitură”. Imediat ce ministrul rus a intrat în sala de ședințe a Consiliului de Securitate, secretarul general al ONU, António Guterres, i-a întins mâna. După el, au venit să-l salute pe Lavrov reprezentanții mai multor state. Printre ei s-a numărat ministrul de stat al Emiratelor Arabe Unite, viceministrul de Externe al Gabonului, ministrul adjunct de Externe al Ghanei și alții.

De cealaltă parte a „baricadei” s-au situat reprezentanții țărilor occidentale. Ei s-au străduit din răsputeri să lase impresia că nu-l observă pe Lavrov. Dar curiozitatea a fost mai puternică. Fiecare mișcare a ministrului a fost urmărită de zeci de ochi. Și nu erau nici pe departe doar ochii jurnaliștilor.

Prevenirea unui război cumplit

Potrivit lui Lavrov, la fel ca în anii Războiului Rece, lumea s-a apropiat de o linie periculoasă, poate chiar mult mai periculoasă. „Situația este agravată de pierderea încrederii în multilateralism, când agresiunea financiar-economică a Occidentului distruge avantajele globalizării, când SUA și aliații lor întorc spatele diplomației și cer ca relațiile să fie clarificate „pe câmpul de luptă”. Și toate astea se întâmplă în interiorul zidurilor Organizației Națiunilor Unite, create pentru a preveni grozăviile războiului. Vocile forțelor responsabile, raționale, apelurile la a da dovadă de înțelepciune politică, la renașterea culturii dialogului sunt înăbușite de cei care s-au înscris pe calea subminării principiilor fundamentale ale comunicării interstatale”, a declarat ministrul rus.

El a îndemnat să se revină la rădăcini. „Haideți să spunem lucrurilor pe nume: nimeni nu a permis minorității occidentale să vorbească în numele întregii umanități”, a subliniat Lavrov. – ”Trebuie să ne comportăm cu decență și să-i respectăm pe toți membrii comunității internaționale”.

Pedepsirea celor neascultători

În opinia ministrului de Externe al Rusiei, Statele Unite au pornit pe drumul distrugerii globalizării. „Într-o încercare disperată de a-și confirma supremația prin pedepsirea celor neascultători, SUA au pornit pe drumul distrugerii globalizării, ridicate ani de zile în slăvi ca fiind binele suprem al întregii omeniri, un bun menit să servească sistemul multilateral al economiei mondiale”, a continuat Lavrov să spună lucrurilor pe nume. De fiecare dată când trebuie să justifice demersuri ilegale împotriva celor care își construiesc policile în conformitate cu dreptul internațional și refuză să urmeze interesele egoiste ale ”miliardului de aur”, Washingtonul și restul Occidentului care-i este subordonat pun în aplicare ”regulile” lor”.

Acaparare impertinentă de teritorii

În opinia ministrului rus, ONU și cerințele Cartei organizației reprezintă o amenințare pentru ambițiilor globale ale Washingtonului. „Așa cum i-a raportat președintelui George Bush senior Secretarul de stat al SUA de la acea dată, Jim Baker: „Principala amenințare la adresa NATO este Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa”. Aș adăuga de la mine că, în aceste zile, atât ONU, cât și cerințele prevăzute în statutul instituției reprezintă, de asemenea, o amenințare pentru ambițiile globale ale Washingtonului”, a declarat Lavrov. – În loc să valorifice potențialul reprezentat de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa pe baze colective egale în drepturi, țările occidentale nu numai că au păstrat NATO, dar – contrar promisiunilor lor ferme – au pornit să acapareze cu nerușinare spații, inclusiv teritorii unde întotdeauna au existat și vor exista interese vitale ale Rusiei”.

Nu este deloc vorba de Ucraina

În ceea ce privește „chestiunea ucraineană”, Lavrov este convins că ea nu poate fi analizată scoasă din contextul geopolitic. „Astăzi este clar pentru toți, chiar dacă nu toți recunosc acest lucru cu voce tare, că nu este deloc vorba de Ucraina, ci despre modul în care vor fi construite mai departe relațiile internaționale – prin formarea unui consens durabil bazat pe echilibru și interese sau prin promovarea agresivă și explozivă a hegemoniei. Chestiunea ucraineană nu poate fi analizată scoasă din contextul geopolitic”, a explicat ministrul.

Anunț batjocoritor din partea ambasadei SUA

În timpul discursului său, șeful MAE rus a adresat separat o rugăminte ”uriașă” reprezentanților mass-media prezenți în sala Consiliului de Securitate al ONU. „Doresc să mă adresez tuturor jurnaliștilor care relatează acum despre ședința noastră. Pe colegii voștri din presa rusă nu i-au lăsat să vină aici. Ambasada SUA de la Moscova i-a informat în mod batjocoritor că sunt gata să le elibereze pașapoartele cu vize în momentul în care avionul nostru a decolat”, le-a spus ministrul rus de externe.

În același timp, el le-a cerut reprezentanților mass-media acreditați la ONU să „compenseze absența jurnaliștilor ruși” și să se străduiască să scrie astfel de reportaje ”care să tranmită publicului din întreaga lume considerații și evaluări cu adevărat multilaterale”.

Presentimentul este că reprezentanții mass-media occidentale nu au auzit traducerea rugăminții adresată lor de Lavrov, scrie în încheierea articolului său publicația Argumentî i faktî.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Să nu-l observi pe domnul Serghei Lavrov??? Doar prezența și statura impozantă a domniei sale a eclipsat întreaga încăpere! Cred că a fost ,,scanat” din cap până la vârful pantofilor. Probabil că și-au pus și oglinzi retovizoare cei care stăteau cu spatele. O, ce scenă ridicolă cu apucături de copii de grădiniță din partea occidentalilor… Fiind un diplomat prin excelență, domnul Serghei Lavrov a spus lucrurilor pe nume. Era necesar pentru cei care au încă urechile înfundate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875074