Hot News
Biden, acuzat de minciună
15/06
Din însemnările astrologului Sergiu Bălan: 60 de ani de la zborul ”Pescăruşului” în Cosmos
16/06

Peskov, despre privatizare: Esențial este să nu risipești bunul statului pe nimic

Lucrările Forumului Economic Internațional din Sankt-Petersburg/ Foto: 1tv:ru

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, consideră că, în majoritatea domeniilor, mecanismul de privatizare funcționează bine. Totuși, el a subliniat că activele statului nu pot fi ”risipite” ”pe nimic”, scrie Kommersant.

La lucrările Forumului Economic Internațional, care se desfășoară pentru a două zi la Sankt-Petersburg, ideea  privatizării a fost susținută, joi, de șefa Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, care a declarat că Rusia „are ce privatiza” fără a aduce atingere intereselor strategice ale țării. Maksim Oreșkin, consilier prezidențial, a fost de acord cu Nabiullina. Cu toate acestea, el s-a pronunțat în favoarea unei privatizări sub forma retragerii statului din activele ineficiente.

„Într-adevăr, astfel de idei figurează permanent pe ordinea de zi. Mai departe, se ridică problema rentabilității. Esențial este să nu risipești activele statului pe nimic. Dar că, într-un final, ele trebuie să ajungă în mâini private și să devină mult mai profitabile, mai eficiente, să creeze noi locuri de muncă, acest lucru este fără îndoială”, a răspuns Peskov la întrebarea cotidianului Kommersant.

Peskov a confirmat că în blocul economic al guvernului sunt mulți care susțin ideea privatizării în continuare. „Privatizarea este întotdeauna rezultatul final, poate cu excepția anumitor domenii, unde sectorul privat nu poate fizic să asigure o dezvoltare consolidată a domeniului respectiv”, a adăugat el.

În luna mai, Andrei Kostin, șeful Băncii VTB, a venit cu ideea relansării privatizărilor. În opinia sa, privatizarea poate deveni o sursă de fonduri pentru crearea unui nou model de creștere a economiei ruse.

1 Comment

  1. Gheorghita Zbaganu spune:

    Doamne ferește. Peskov nu cumva e coloana a cincea, a oligarhilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875155