Hot News
Corneliu Vlad: Orizont îndepărtat pentru soluționarea politică a crizei ucrainene
04/07
Putin: Poporul rus este mai unit ca niciodată
04/07

General rus explică de ce este inutilă ofensiva ucraineană

Foto: dzen.ru

General-locotenentul Konstantin Pulikovski (în imagine) a scris pe canalul său de pe Telegram că nu consideră această ofensivă periculoasă pentru gruparea de trupe a Rusiei.

Da, există operațiuni de luptă grele, dar dacă ar fi o ofensivă, acest lucru ar presupune, în primul rând, crearea unei grupări de atac. Cineva avansează în primul eșalon, altcineva în al doilea, iar altcineva consolidează reușita acțiunii. Nu există o astfel de grupare de atac în Ucraina, a subliniat general-locotenentul Konstantin Pulikovski, fost comandant al grupului de trupe din Cecenia.

Ucrainenii mai au încă rezerve nefolosite. Potrivit estimărilor noastre, ei ar mai avea, pe undeva, încă aproximativ cinci brigăzi proaspete. Dar pentru a dezvolta o ofensivă, al doilea element după formarea grupării îl constituie înfrângerea inamicului cu focuri de arme. Atât lovituri de artilerie și aeriene, cât și atacuri cu rachete.

Este imposibil să treci la ofensivă fără așa ceva. Sau se poate, cum și fac, de altfel, ucrainenii, dar în orice caz nu va fi o ofensivă de succes, dacă, pe parcursul loviturilor cu focuri de arme, nu distrug cel puțin 30% până la 40% din inamic. La ei în general lipsește o astfel de lovituri  cu focuri de arme. Uneori, acestea trebuie să dureze câteva ore chiar. Și nu este vorba de lovituri de artilerie sau de rachete asupra orașelor civile, ci de atacuri asupra trupelor.

Ei nu au cu ce să lanseze aceste atacuri. Practic, nici aviație nu au. Există ceva, dar nu pentru o ofensivă. Sistemele de artilerie și de rachete sunt evident insuficiente pentru a crea măcar pe o porțiune a frontului o oarecare superioritate de artilerie. Pe un front larg, ei caută punctele slabe din dispozitivul nostru de apărare, trimițând mici unități, dând cu nasul de apărarea noastră și căutând punctul slab. Nu l-au găsit încă și greu de crezut că-l vor găsi. Pentru că, într-adevăr, apărarea noastră este foarte, foarte bine pregătită.

Prin urmare, este această ofensivă periculoasă pentru trupele noastre? Este o luptă, firește, sunt pierderi, este periculos. Dar acțiunile pe care le întreprinde acum armata ucraineană nu reprezintă un pericol pentru forțele noastre armate, încheie militarul.

3 Comments

  1. alex spune:

    Tocmai pt că este inutila ofensiva jegoșilor e periculoasă.SUA va trece la nivelul următor și va sabota centrala nucleară din Energodar,ce va urma ni se va părea Cernobalul joaca de copii.Propaganda normal va urla că Rusia a făcut-o,instigând decisiv Europa afectată împotriva Rusiei.Romania,ca tara vecina,va fi grav afectată de norul de radiații.SUA va folosi prilejul ca sa bage Europa în Ucraina,hoardele ei manipulate prin zoiul spălării la creier după metoda Goebelsiana chiar folosind bombe nucleare tactice ca răspuns la presupusul sabotaj nuclear al Rusiei.Si iată cum avem în o zi doar rețeta războiului mondial ultim. SUA e un stat creat de bancherii ei ocultați ca narcisist,invidios și agresiv prin definiție încă de la început,doar așa a putut răzbate de la colonie la gradul de superputere.S-a obișnuit de treizeci de ani să nu tolereze pe nimeni concurent și nu va face niciun compromis,de aceea situația devine crâncenă.Rusia vrea sa își reia locul de pol concurent al lumii și nu va da nici ea înapoi,destinul ambelor state este trasat prin insasi interesele și noțiunea lor de a fi.Urmeaza ciocnirea între aceste două mari blocuri,dacă lăsăm calea singura a puterii trasate de ele asta va urma,ciocnirea supremă și vom pierde toți.Cheia rezolvării este doar la statele mici europene,mai ales cele de la granița conflictului.Venirea la putere a unor formațiuni naționaliste care prin indiferența față de situația ucrainiana va pune Nato în imposibilitatea de a plusa miza războiului,chiar folosindu-se de orice provocare.Trebuie să se reziste sub orice forma șantajului aplicat de SUA.Nemaiavand mijloace de manipulare și manipulanți la dispoziție SUA se va vedea pusă în fata faptului împlinit și nu va putea transforma Europa în terenul ei de joaca nuclear.Atunci va trebui sa fie dispusa la o conciliere cu Rusia și acceptarea unei noi lumi bipolare,doar prin aceasta forțare din partea statelor europene,în primul rând a celor mici și hotărâte să se salveze.Romania e extrem de importanta în ecuația asta,cea mai importantă chiar,alegerea la conducere a unor patrioți neservili Nato va fi singura ei salvare și a lumii de altfel de a dispărea în iarna nucleară.Romania trebuie sa se elibereze de circarii copii de casa ce astăzi o conduc și să spună un Nu expulzabil si hotărât la UE și să ceară reformarea Nato.Trebuie să ne cunoastem istoria și valorile reale,astfel de astăzi vom pieri.Prin cultura și tradiția ei Europa nu e o formațiune unită ci un grup de state libere și independente care nu se pot uni într-un suprastat căci nu exista un popor european.Imperiul roman și Napoleon au încercat să formeze unul și au eșuat lamentabil.Europa nu s-a format ca America sau Rusia și deci nu poate avea o identitate ci identități statale.Cand a creat UE prin impunere și falsitate,SUA și-a creat înadins un vasal pe care să-l asmută împotriva Rusiei și un teritoriu unde sa poarte un viitor război pe scara largă.Fara existenta UE războiul din Ucraina nu putea să se petreacă.Prin urmare statele europene trebuie sa boicoteze UE până va sucomba aceasta monstruozitate și va dispărea pt ca sa se salveze pe ele însele și omenirea în genere.Europa să fie formată din state independente cu apropieri de schimburi economice avantajoase pt toate părțile implicate și o alianță militară defensiva reală,proprie,care să respecte liniile roșii cu Federația Rusă.Atat.Prin urmare mana urâtă de care diavolul de peste ocean se folosește pt a sugruma Rusia e UE,chiar împotriva voinței statelor ce o compun care nu au dorit niciuna războiul ucrainian ci au căutat mereu cooperarea cu Rusia,Rusie ce e o parte a Europei în bună masura.Nu e cum spune SUA,Rusia e o parte a identității europene și continentale,o culoare prețioasă în paleta continentului european formata din formațiuni independente,Rusia prin urmare suntem și noi,scriitorii și poeții ei participând la civilizația noastră europeana.Rusia nu e și niciodată nu a fost dușmanul nostru și improbabil că va avea vreodata năzuința de a controla Europa după model SUA,oricum pt asta e necesară o structură europeană gen Nato dar real pur defensiva.In viitorul apropiat destrămarea UE trebuie sa fie un punct esențial pt toate statele europene și reîntoarcerea la statalitatea lor,și doar așa pericolul celul de-al treilea război mondial va fi evitat.Taiati mana Satanei cerând Euroexit în grup.This is the way!

    • Admin spune:

      Stimate domnule Alex, încercați să fiți mai concis – totuși avem de a face cu rubrica ”Comentarii”, nu ”Articole”.

  2. alex spune:

    Stimate admin,incerc sa fac o parte din munca de dezvăluire a adevărului ce va revine.Romanii care citesc aici trebuie să știe adevărul despre conflictul de la granițele lor și modalitățile de rezolvare,în care și ei în orice moment riscă să fie implicați ca și carne de tun.Pt că mulți striga „slava Ucraina” fără să știe despre ce e vorba și cu ce ne afectează pe noi,căci poate duce la pierderea statului roman.Iar articolele voastre nu abordează istoric în profunzime cauzele războiului mai ales prin viziunea interesului românesc.Romanii trebuie sa învețe să strige „Slava Romania” înaintea altor țări.Voi incerca sa vă urmez sfatul.Dar va rog ca și atunci când există o părere demonstrată asupra greșelilor lui Putin sau politicii ruse să lăsați comentariul.Multumesc anticipat și stima!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875052