După apă, la Polul lunar: Care sunt așteptările legate de nava rusă ”Luna-25”

În noaptea de joi spre vineri a fost lansată, de pe cosmodromul Vostocinîi (Orientul Îndepărtat), prima misiune spre Lună din istoria modernă a Rusiei – ”Luna-25”. Jurnalistul Mihail KOTOV, specializat pe știință, vorbește despre semnificația acestei misiuni și despre ce se așteaptă de la programul lunar al Rusiei, relatează publicația Readovka.

„Luna-25” este o stație științifică automată. Stația are câteva misiuni de îndeplinit. În primul rând, restabilim competențele pe care le-am avut în perioada sovietică, dar pierdute în anii ’90 și ‘2000. Această stație a fost construită de o nouă echipă de la Asociația de Cercetare și Producție ”Lavocikin” – tineri cu ochii arzători, dar ei au nevoie de experiență. Trebuie mai ales să exerseze aterizarea ușoară pe Lună, unul dintre cele mai complexe momente ale misiunilor de acest tip.

Programul lunar rusesc trăiește și este sănătos – chiar și cu întârziere față de ceea ce a fost planificat. „Luna-25” a trebuit refăcută din cauza sancțiunilor, a trebuit să producem independent instrumentele care ar fi trebuit să vină din Europa. Dar nu-i nimic, „Luna-25” este gata, iar următoarele stații vin din urmă – ”Luna-26” ar trebui să fie gata în jurul anului 2027, „Luna-27” – nu mai târziu de 2028.

Principala întrebare la care așteptăm răspuns de la această stație este gheața lunară. Misiunea este de a ateriza, practic, chiar la Polul Sud al Lunii și de a lua o mostră de sol pentru a determina conținutul și compoziția apei din gheață. Problema este că, potențial vorbind, ar putea fi vorba de combustibil convenabil pentru o bază lunară sau pentru o misiune interplanetară, care ar fi lansată de pe Lună. Prin electroliză, apa se descompune în hidrogen și oxigen, în combustibil și oxidant. De aceea este deosebit de utilă atât pentru a obține combustibil, cât și pentru a obține oxigen pentru respirație. Pe Stația Spațială Internațională, oxigenul este adus nu sub formă de gaz, ci sub formă de apă, iar acolo este descompus – este mai ușor, mai ieftin și mai rapid.

Iar în viitor vom începe proiectul comun de construire a unei stații lunare automate ruso-chineze, care va avea un grad foarte mare de integrare, iar rezultatul muncii celor două țări va fi aterizarea pe Lună a unor aparate care lucrează împreună – de exemplu, un modul va produce energie, altul se va ocupa de știință, al treilea, de trimiterea de date.

Desigur, programul nostru spațial a suferit modificări după 2022, prioritățile noastre s-au schimbat, devenind mai importantă saturarea lui cu aplicații: unele de recunoaștere, altele de sondare de la distanță a Pământului și creșterea numărului de aparate spațiale de comunicații. Dar Rusia nu uită și de partea științifică a programului. La noi, spre exemplu, funcționează, de aproape patru ani deja, cel mai frumos laborator de raze X Spektr RG, care este unul dintre cele mai bune proiecte din lume pentru crearea de imagini cu raze X, pur și simplu nu există un telescop cu raze X mai bun în spațiu.

Mai departe – trebuie să înțelegem că este prima misiune interplanetară științifică rusă lansată de pe cosmodromul Vostocinîi. Treptat, de aici se va transporta aproape tot, pentru Baikonur lăsând doar cosmonautica pilotată. Iar acum s-a reușit ca totul să fie împachetat într-o încărcătură utilă pentru o rachetă de clasă medie. Ceea ce reprezintă în sine un mare plus. În perioada sovietică, ne-am bazat pe rachete grele din clasa ”Proton”, care costă mai mult și au nevoie de mai mult combustibil, în timp ce aici s-a lansat totul cu o rachetă de clasă medie ”Soiuz-2”.

Cum a fost posibil acest lucru? În primul rând, arhitectura s-a schimbat complet, acum este în totalitate modernă – este așa-numita arhitectură neermetică a unei stații spațiale, când toată electronica poate funcționa direct în spațiu, fără să fie închisă într-o cutie ermetică, cum era în epoca sovietică – o astfel de cutie ocupa mult spațiu și cântărea foarte mult. Acum totul se află direct pe panouri termostabilizatoare, prin care trec tuburi cu lichid de răcire – amoniac.

Polul Sud al Lunii este un loc dificil, până acum nimeni nu a mai aterizat cu succes acolo. Este mai dificil decât să aterizeze în regiunea ecuatorială – să vedem în ce măsură ne reușește.