Hot News
În Ucraina a fost aprobată Legea privind minoritățile naționale: Nici o indulgență pentru ruși
23/09
În Rusia a fost lansat un serviciu interactiv pentru selectarea numelui copilului
23/09

În DNR, un polițist de frontieră ucrainean, închis pe viață pentru crime

Foto: TASS

Curtea Supremă din Republica Populară Donțek (DNR) a condamnat un polițist de frontieră ucrainean la închisoare pe viață, pentru că a împușcat refugiați care încercau să părăsească orașul Mariupol, a declarat pentru agenția TASS serviciul de presă al procuraturii regionale.

„Curtea Supremă a Republicii Populare Donețk a pronunțat sentința penală în privința lui Denis Gangala (în imagine), în vârstă de 28 de ani, artilerist principal al detașamentului 23 al Serviciului de Stat al Gărzii de Frontieră din Ucraina. El a fost găsit vinovat în temeiul alineatelor „a”, „j”, „l”, partea 2 a articolului 105 din Codul penal al Federației Ruse (uciderea a două sau mai multe persoane, comisă de un grup organizat, motivată de ură politică sau ideologică), partea 1a articolului 356 din Codul penal al Federației Ruse (tratamentul crud al civililor pe teritoriul ocupat)”, – se arată în serviciul de presă.

Ținând cont de poziția procurorului de stat, instanța l-a condamnat pe Gangala la închisoare pe viață cu executarea pedepsei într-o colonie penală cu regim special.

Potrivit datelor din anchetă, în perioada 15-30 martie 2022, Gangala, împreună cu alți colegi militari, a tras cu o mitralieră asupra a patru autoturisme civile care circulau arborând panglici albe. Trei civili au căzut victime ale militarilor ucraineni. Din cauza rănilor suferite, ei au murit pe loc. Alte trei persoane au supraviețuit.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Merită! Doar că închisoarea ar trebui să fie cu regim de muncă silnică, să-și plătească mâncarea și ,,cazarea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875094