Hot News
Familiile nemților ruși din Germania se mută în Crimeea
25/09
Unde se găsește ”sângele de litiu” al economiei viitorului
25/09

Scott Ritter: Atacul asupra Statului Major al Flotei la Marea Neagră a Rusiei a fost efectuat cu ajutorul NATO

Fotografia unui martor ocular

Atacul Forțele Armate ale Ucrainei asupra clădirii ce adăpostește Statul Major al Flotei la Marea Neagră din Sevastopol (Crimeea) a fost lansat cu ajutorul sistemelor de supraveghere și ghidare ale Alianței Nord-Atlantice, a declarat fostul ofițer american de informații, Scott Ritter, într-un interviu acordat lui Jeff Norman în cadrul emisiunii acestuia, Ask the Inspector, relatează RIA Novosti.

„Un atac asupra Statului Major. Așa ceva nu se putea întâmpla fără implicarea Marii Britanii, a Statelor Unite și a Alianței Nord-Atlantice”, a estimat expertul.

Potrivit spuselor sale, în timpul atacului cu rachetă asupra Crimeii, în aer a fost ridicat un avion american Boeing P-8 Poseidon. Este un avion de recunoaștere extrem de complex, menit să strângă informații și conceput pentru război electronic, a amintit el.

„Sunt convins că a zburat special pentru a coordona acțiunile. <…> Nu a fost un atac al Ucrainei împotriva Rusiei, a fost un atac al NATO împotriva Rusiei”, este de părere Ritter.

Vineri, Kievul a lansat un atac cu rachete asupra orașului-port Sevastopol, ale cărui sisteme de apărare aeriană au doborât cinci rachete. A fost afectată clădirea istorică a Statului Major al Flotei la Marea Neagră, un militar a fost dat dispărut, a informat Ministerul Apărării. Partea rachetei doborâte care a căzut în centrul orașului a fost îndepărtată în condiții de siguranță maximă și distrusă pe un poligon.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Cum ar putea Ucraina să efecueze un asemenea atac de una singură? Este clar că NATO (adică Pentagonul și furnizorii de armament) a intervenit. Așa cum KFOR, o forță internațională condusă de NATO, au început să atace sârbii din Kosovo. Tot așa cum președintele organizației ,,Comitetul European pentru Extinderea NATO”, Günther Fehlinger, a cerut Alianței să lovească Serbia. El a spus: ,,Facem apel la NATO să pregătească imediat o intervenție împotriva Serbiei. Bombardați Belgradul chiar acum!” În comentariile mele anterioare am spus că NATO provoacă mereu un conflict acolo unde este trimisă de SUA. NATO nu are menirea de a apăra, NATO are menirea de a provoca. Unde este NATO, acolo este moarte. Revenind la atacul asupra Statului Major al Flotei la Marea Neagră, vreau să precizez că acolo s-a produs o minune. Guvernatorul orașului Sevastopol, Mihail Razvozhaev, a declarat că o icoană din lemn a comandantului naval rus canonizat Fiodor Ushakov a supraviețuit în mod miraculos atacului cu rachete. Rama icoanei a ars în totalitate, dar imaginea sfântului a rămas neatinsă de foc. Sfântul Fiodor Ushakov a fost comandant și amiral rus din secolul al XVIII-lea, care a câștigat fiecare bătălie la care a participat ca amiral al flotei ruse și este considerat unul dintre marii comandanți navali ai Rusiei din toaote timpurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875148