Hot News
Parlamentul Crimeii: Transferul peninsulei în componența RSS Ucrainene, o acțiune de culise
06/11
MAE: Rusia va răspunde la trimiterea în Marea Britanie a unor avioane F-35 capabile să transporte arme nucleare
06/11

Peskov, despre zvonurile privind dublurile lui Putin

Foto: vkirove.ru

În Rusia există un singur președinte, Vladimir Putin, a declarat secretarul de presă al șefului statului, Dmitri Peskov, comentând zvonurile despre dublurile lui Putin, care s-au răspândit în ultimul timp pe diferite canale ale rețelei Telegram, scrie Vedomosti.

„Ați, citit, probabil, pe diferite canale ale rețelei Telegram – „câte dubluri are președintele Putin”, nu-i așa? Acum experții dau în bobi: sunt trei sau patru. Pe cine vedem noi acum, în fiecare zi – astăzi au fost depuse, spre exemplu, flori la momentul închinat lui Minin și Pojarski (liderii miliției populare ruse care i-a izgonit pe ocupanții polonezi de la Moscova la începutul secolului al XVII-lea – n.r.) – este a doua sau a patra dublură? Nu este foarte clar. Dar noi avem un singur Putin”, a spus Peskov.

Peskov a negat în repetate rânduri informații despre dublurile președintelui. În aprilie, după vizita efectuată de Putin la sediul grupului de trupe ”Dnepr”, de pe frontul Herson, și la sediul Gărzii Naționale ”Vostok”, din Republica Lugansk, reprezentantul Kremlinului a calificat vorbele despre dublura președintelui drept minciună. Pe 24 octombrie, Peskov a mai spus că Putin nu folosește vreo dublură, el catalogând aceste informații drept ”informații absurde”, dezbătute de o serie de mijloace de informare în masă. El a adăugat că toate astea nu te fac decârt să zâmbești.

În 2020, Putin a declarat, într-un interviu acordat TASS, că la începutul anilor ‘2000 i s-a propus să foloseasă o dublură din motive de securitate, dar el a respins această idee. S-a propus ca dublura să ia parte la evenimente unde prezența președintelui ridică probleme de securitate. Cu toate acestea, potrivit lui Putin, nu a avut niciodată dubluri.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Un proverb românesc spune: ,,Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia.” Asta e marea problemă existențială a idioților care scriu tot felul de tâmpenii: câte sosii are Putin. Nu de mult scriau că președintele Putin este grav bolnav, că șchiopătează, că e pe moarte, că a murit de nu știu câte ori. Ce-i privește pe ei? Mi-aș dori ca președintele Putin să poată fi multiplicat măcar în zece exemplare și să fie trimis ca să înlocuiască incapabilii și iresponsabilii care conduc unele țări. Cu siguranță că lumea ar fi mai liniștită și mai bună. Mai bine să ai sosii, decât un singur robot teleghidat care funcționează cu baterii uzate și care în majoritatea timpului nu știe unde se află.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875098