Hot News
Trenurile pe linia de mare viteză Moscova-Sankt Petersburg vor circula la fiecare 10-15 minute
17/02
Corneliu Vlad: De la rusofobie, la panică și isterie
17/02

La Viena a fost anulat concertul unui dirijor rus, la cererea ucrainenilor

Dirijorul rus Teodor Currentzis/ Foto: RIA Novosti

Festivalul de la Viena a anulat concertul dirijorului rus de origine greacă Teodor Currentzis, la cererea muzicianului ucrainean Oksana Lîniv, informează portalul iefimerida.gr, citat de RIA Novosti.

La pupitrul orchestrei SWR, Currentzis urma să interpreteze War Requiem, de Benjamin Britten, pe 12 iunie la Burgtheater. Conform programului, pe 2 iunie, ucraineana Lîniv va dirija Orchestra Simfonică din Kiev pentru recviemul „Babi Yar” al compatriotului său, Yevgeni Stankovici.

„Noul director al Festivalului de la Viena, elvețianul Milo Rau, planificase două concerte pe tema războiului: unul al orchestrei SWR sub conducerea lui Currentzis, al doilea fiind cel al Orchestrei Simfonice din Kiev sub bagheta lui Lîniv, care și-a exprimat nemulțumirea față de participarea colegului ei greco-rus”, scrie portalul.

În timpul discuțiilor a devenit evident că desfășurarea ambelor concerte în cadrul unui singur festival este imposibilă în momentul de față, se arată în comunicatul emis de organizatori.

Rau a declarat că festivalul respectă dorința lui Lîniv de a nu apărea, acum, cu Currentzis.

„Din păcate, acest lucru înseamnă că nu există altă soluție decât anularea concertului planificat sub conducerea lui Teodor Currentzis, pe care îl prețuim foarte mult ca artist”, a precizat directorul festivalului, citat de publicația menționată mai sus.

Potrivit lui Rau, nu numai Lîniv, dar și alți muzicieni ucraineni au refuzat să cânte la festival.

În același timp, săptămâna trecută organizatorul a declarat agenției austriece de presă ARA că Festivalul de la Viena „ar fi fost instituție slabă și lașă” dacă nu ar fi luat în discuție invitarea lui Currentzis, scrie publicația.

În locul concertului orchestrei SWR, festivalul va prezenta o nouă lucrare muzicală a unuia dintre elevii compozitorului ucrainean Stankovici.

Pe site-ul oficial al lui Currentzis continuă să apară anunțul despre concertul din 12 iunie și vânzarea biletelor. Dar, urmând linkul către site-ul de vânzare a biletelor, apare un anunț, conform căruia concertele „Babi Yar” și „War Requiem” nu pot avea loc în cadrul aceluiași festival.

Festivalul de la Viena se desfășoară în perioada 17 mai – 23 iunie.

RIA Novosti menționează că nivelul de rusofobie în țările occidentale a atins cote fără precedent de la începutul operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina. După cum a precizat Ministerul Afacerilor Externe, actele de agresiune împotriva rușilor și cetățenilor vorbitori de limbă rusă afectează studenți, sportivi, personalități culturale și artistice. Rusofobia occidentală nu este altceva decât rasism, a spus președintele Vladimir Putin. El i-a calificat proști pe cei care „anulează” cultura rusă și a subliniat că în acest fel ei înșiși se privează de o parte a culturii mondiale.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Un idiot și un fătălău. Ce fel de director de festival e dacă o pupăză isterică ucraineană îi dictează cine are voie să participe la festval și cine nu? În 2018 a fost distins la Sankt Petersburg cu Premiul Europei pentru Realități Teatrale. Mai bine îi dădeau cu premiul peste cap, așa poate i se puneau în mișcare neuronii. E vorba de un festival, nu de un război, ce naiba! Foarte bine i-a calificat Vladimir Putin ca fiind proști pe cei care anulează cultura rusă. Acest Milo Rau ar putea avea ca deviză afirmația: ,,Sunt prost, deci exist.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875048