Hot News
FMI, surprins de ritmul de creștere a economiei ruse pe fondul sancțiunilor
23/02
Avionul Tu-160M a trimis Occidentului un semnal complex
23/02

Lavrov le-a urat Statelor Unite „să nu se înece la masa democratică”

Serghei Lavrov/ Foto: TASS

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a adresat colegilor săi americani, cărora le-a urat, comentând declarația făcută de Secretarul de Stat, Antony Blinken, la Conferința de securitate de la Munchen, „să nu se înece la masa democratică”, relatează Izvestia.

La respectivul eveniment, Blinken a spus, vorbind despre rivalitatea dintre SUA și China, că restul țărilor lumii au de ales să fie la ”masa sistemului internațional sau să fie în meniu”.

„Iată și abordarea șefului diplomației SUA față de cei care nu sunt de acord cu americanii. Cu un asemenea apetit, le-aș ura doar colegilor din SUA să nu se înece la masa lor democratică”, a comentat Lavrov la conferința de presă desfășurată la finalul reuniunii Consiliului miniștrilor de Externe din G20 (21-22 februarie), desfășurată în Brazilia.

Ministrul rus a precizat, totodată, că Rusia a încetat de mult să participe la Conferința de securitate de la München, deoarece „în ultimii ani a degenerat într-un fel de gașcă, unde Occidentul se convinge singur că are oriunde și mereu dreptate și că așa va fi pe vecie”.

Vorbind, anterior, la ședința plenară a Consiliului, Lavrov a subliniat că modelul european de securitate strategică și acordurile anterioare dintre Rusia și Statele Unite privind limitarea riscurilor militare au fost distruse, aproape, până la temelie. Țările occidentale și-au concentrat atenția asupra prelucrării tehnicilor criminale de confiscare a activelor suverane și a proprietății private.

Lavrov a declarat, de asemnenea, că țările G20 trebuie să-și asume obligativitatea de a nu folosi economia ca armă și de a se abține de la o concurență neloială. Ministrul a amintit că, inițial, G20 a fost creată ca un format economic pe fondul crizei financiare acute cu care SUA s-au confruntat în 2008 și când cele mai mari economii ale lumii au fost capabile să elaboreze soluții eficiente.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Umorul e apanajul inteligenței, iar domnul Serghei Lavrov nu duce lipsă de așa ceva. I-aș ura și eu ceva lui Blinken, dar mă tem să nu pice internetul din cauza urărilor mele ,,de bine”. Acele ,,găști” de care spunea domnul Lavrov există, din păcate, în toate organizațiile occidentale (UE, NATO sau alte asemenea lor), unde nivelul de abordare a problemelor și a discuțiilor sunt sub orice critică. În cadrul acestor întâlniri inteligența a fost înlocuită cu viclenia, diplomația cu lipsa de bun simț, iar interesele comune cu interesele unor grupuri. Ce să caute Rusia acolo? Cum ar putea ea coborî la acel nivel? Occidentul este condus de o mână de derbedei, de oameni slabi, degenerați, lipsiți de orice calitate umană. Șeicul Rashid bin Saeed al Maktoum, fondatorul Dubaiului, spunea – referindu-se la timpurile îndepărate până la cele actuale – că: ,,Vremurile grele creează oameni puternici, oamenii puternici creează vremuri ușoare. Vremurile ușoare creează oameni slabi. Iar oamenii slabi creează vremuri grele.” Ne găsim în ultima fază a vremurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875085