Hot News
Ajutorul a venit de unde nu se așteptau
02/04
Diplomatul Gavrilov: Lecțiile utile învățate de Rusia în Ucraina
03/04

Patrușev: În cei 75 de ani de existență, NATO a devenit o sursă stabilă de crize și conflicte

Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei/ Foto: Telegram

În cei 75 de ani de existență, NATO a desfășurat peste 20 de operațiuni militare majore. În plus, statele Alianței au participat în mod repetat la conflicte armate din întreaga lume – în Vietnam, Irak, Libia, Afganistan și alte țări, a amintit secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, într-un interviu acordat săptămânalului ”Argumentî i faktî (aif.ru).

NATO va sărbători împlinirea a 75-a de la înființare, pe 4 aprilie.

„Aniversarea formării NATO a coincis practic cu a 25-a aniversare a bombardamentelor de amploare lansate asupra Iugoslaviei, când, sub pretextul sloganului „protecția drepturilor omului și a democrației”, avioanele NATO au tras fără milă în oameni neînarmați”, a amintit Patrușev.

Potrivit acestuia, în urma bombardamentelor, peste 2.500 de oameni au fost uciși și peste 12.000 de civili au fost răniți.

„Folosirea muniției cu uraniu sărăcit a dus la contaminarea solului și la o creștere multiplă a cancerului în rândul populației, boală care continuă să ucidă oameni la un sfert de secol după agresiunea NATO”, a adăugat secretarul Consiliului de Securitate.

Din acest motiv, încercările blocului de a se dizice de faptele existente de distrugere a orașelor și țărilor, exterminarea a mii de civili sună absurd, consideră Patrușev.

„Nu voi intra în detaliile acestei istorii sângeroase a NATO, dar trebuie să o cunoaștem pentru a înțelege esența Alianței ca sursă stabilă, pe termen lung, de pericol, crize și conflicte”, a conchis secretarul Consiliu de Securitate al Rusiei.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Noam Chomsky spunea în 2009: ,,NATO a fost înființat dintr-un motiv: să păzească Europa Occidentală de atacurile Rusiei. După ce a căzut Zidul Berlinului, iar Uniunea Sovietică a început să se destrame, acest motiv a dispărut. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: de ce mai există NATO?” De 15 ani nu a răspuns nimeni la această întrebare, în schimb NATO a devenit jandarmul global. Nu mai repet ceea ce am spus de atâtea ori (aducând exemple) că NATO este o organizație criminală, care nu are nimic de-a face cu pacea și cu acțiunile umanitare. Unde și-a făcut apariția a izbucnit un război sau a avut loc o lovitură de stat. Este o afacere a Statelor Unite și cred că este îndreptată mai mult împotriva Rusiei. George Baker, secretar de stat în mandatul lui George Bush, îi spunea lui Gorbaciov că, în cazul în care ar accepta să dezmembreze Uniunea Sovietică, NATO nu s-ar deplasa ,,nici cu un singur centimetru mai înspre est.” Da, așa de mult și-a ținut promisiunea încât NATO înconjoară acum granițele de vest ale Rusiei! Slugile sărbătoresc 75 de ani de la existența NATO? Ar fi mai potrivit să comemoreze 75 de ani în care NATO a contribuit la uciderea atâtor oameni și la distrugerea țărilor unde și-au vârât coada, să aprindă lumânări și să facă parastase de pomenire. Aș vrea să apuc ziua în care voi sărbători desființarea NATO! Președintele croat Zoran Milanovic a afirmat la 1 aprilie că țara sa, care marchează 15 ani de când este membră NATO, nu are nici un cuvânt de spus în luarea deciziilor în cadrul alianței, așa cum nu au nici Slovenia, Ungaria și chiar Polonia. Toate deciziile importante sunt luate la Washington, precizând că ,,s-au luat multe decizii prostești și nebunești înainte de ceea ce se întâmplă acum în Ucraina.” Umbrela NATO sub care se adăpostesc țările membre a început să se șubrezească, pentru că nici SUA nu își mai poate menține vechea hegemonie. Mâna care ține umbrela a început să tremure, iar țările membre aflate la marginea NATO (cum am fi noi, de exemplu), se agață cu disperare de ceva efemer. NATO nu apără, NATO distruge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875057