Hot News

11

Reprezentantul Marii Britanii la ONU a vorbit în limba rusă. Replica dură a MAE rus

16/03

Reprezentantul Marii Britanii la ONU a vorbit în limba rusă. Replica dură a MAE rus

Coordonatorul politic al Misiunii permanente a Marii Britanii la ONU, Fergus Eckersley (în imagine), a început să vorbească în limba rusă la o ședință a Consiliului de Securitate al organizației mondiale pentru a demonstra că Londra nu promovează rusofobia, relatează RIA Novosti. „Nu suntem rusofobi, există relații istorice între țările noastre, împreună am luptat în […]

Putin și Sobianin au inaugurat, la Moscova, o nouă linie circulară de metrou

02/03

Putin și Sobianin au inaugurat, la Moscova, o nouă linie circulară de metrou

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și primarul Moscovei, Serghei Sobianin, au inaugurat linia Bolșaia Kolțevaia (BKL, Marea linie circulară) a metroului din Moscova. Șeful statului a participat la ceremonie prin intermediul unei legături video, a cărui transmie a fost asigurată de Kremlin, relatează cotidianul RBС. Au fost date în exploatare ultimele nouă stații – „Mariina Roșcia”, […]

Congresmenii americani i-au cerut lui Biden să înceteze a mai acorda ajutor Ucrainei

10/02

Congresmenii americani i-au cerut lui Biden să înceteze a mai acorda ajutor Ucrainei

Un grup de congresmeni a depus spre dezbatere o rezoluție ce solicită administrației președintelui Joe Biden să înceteze să mai sprijine Ucraina, după cum reiese din proiect, relatează RIA Novosti. Documentul, intitulat ”Rezoluția oboselii față de Ucraina”, a fost semnat de 11 membri ai Congresului Statelor Unite, inclusiv de unul dintre autorii ei – Matt […]

11 țări au condamnat, la ONU, rusofobia

04/10

11 țări au condamnat, la ONU, rusofobia

La sediul ONU din Geneva, 11 țări, inclusiv Rusia, Belarus și China, au ieșit cu o declarație comună. Ele au condamnat discriminarea rușilor și a oamenilor vorbitori de limbă rusă, discriminare care a început să se facă simțită în mai multe țări în ultimele luni, informează agenția Rambler.ru. Declarația a fost citită de adjunctul reprezentantului […]

Banca Centrală a redus dobânda cheie de la 14% la 11%

27/05

Banca Centrală a redus dobânda cheie de la 14% la 11%

Consiliul de administrație al Băncii Rusiei a decis, la finalul unei ședințe extraordinare, reducerea dobânzii cheie cu trei puncte procentuale, de la 14% la 11%. Ultima dată, acest indice a fost corectat la 29 aprilie. Motivele actualei revizuiri a dobânzii cheie au fost consolidarea rublei și scăderea așteptărilor populației privind inflația, relatează cotidianul Kommersant. Autoritatea […]

Narîșkin: Data atacului Germaniei asupra URSS se știa cu 11 zile înainte

23/06

Narîșkin: Data atacului Germaniei asupra URSS se știa cu 11 zile înainte

La 11 iunie 1941, rezidentul din Finlanda al serviciilor sovietice de informații a indicat exact data la care Germania nazistă va ataca Uniunea Sovietică, scrie în articolul său din revista ”Naționalnaia oborona”, directorul Serviciului pentru Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin. Materialul este dedicat împlinirii a 80 de ani de la izbucnirea Marelui Război […]

Vaccinul rusesc și sfera politică

13/08

Vaccinul rusesc și sfera politică

Primele loturi de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2, dezvoltat de Centrul ”N. Gamaleia”, vor fi livrate în următoarele 14 zile, a anunțat ministrul Sănătății al Rusiei, Mihail Murașko. Potrivit precizărilor sale, producția va fi destinată, în primul rând, pieței interne, iar vaccinarea va fi benevolă. De asemenea, el a calificat drept nefondate criticile venite din partea […]

Rusia a trimis în Serbia primul avion cu virusologi

04/04

Rusia a trimis în Serbia primul avion cu virusologi

Primul avion Il-76 al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, având la bord aparatură medicală și specialiști, a decolat de pe aeroportul moscovit Cikalosvki. Potrivit Ministerului Apărării, avionul transportă, la Belgrad, un grup de medici militari, specialiști în domeniul virusologiei și epidemiologiei, aparatură modernă pentru diagnosticare epidemiologică și pentru efectuarea dezinfecțiilor. Rusia acordă ajutor Serbiei pe fondul […]

Rusia și Africa au semnat contracte de peste 11,2 miliarde de euro

25/10

Rusia și Africa au semnat contracte de peste 11,2 miliarde de euro

În două zile, la Soci, Rusia și țările din Africa au semnat peste 50 de acorduri pentru peste 800 miliarde de ruble (11,2 miliarde de euro), a anunțat consilierul președintelui rus, Anton Kobiakov. Potrivit spuselor sale, Forumul economic și summitul ”Rusia-Africa”, desfășurate la Soci, au generat un interes uriaș la nivelul comunității mondiale. La cele […]

Rusia a stabilit record la producția de petrol

14/11

Rusia a stabilit record la producția de petrol

Rusia a stabilit record la nivelul producției de petrol, se arată în raportul pe luna noiembrie a Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, scrie RIA Novosti. ”Rusia a stabilit un nou record post-sovietic la producția de petrol, crescând extracțiile cu 50.000 de barili pe zi comparativ cu luna anterioară, până la o medie de 11,6 milioane […]

Vizitatori website: 3713778