Hot News
De ce nu se poate lua legătura cu radiotelescopul ”Spektr-R”
14/01
Destinații turistice: Locuri mistice din Rusia
14/01

Evgheni Plușcenko a fost spitalizat

Foto din revista ”Teleprogramma”

Soția dublului campion olimpic la patinaj artistic, Evgheni Plușcenko, a povestit despre spitalizarea soțului ei. Potrivit spuselor sale, Plușcenko s-a simțit rău, după care a fost dus la spital, unde a fost supus unei noi intervenții chirurgicale.
Iana Rudkovskaia a relatat că, în ultimul timp, soțul ei nu s-a simțit bine, acuza dureri la spate și intenționa să plece în Israel pentru niște investigații aprofundate. Dar durerile s-au intensificat, astfel că sportivul a fost dus la unul dintre spitalele moscovite, unde i s-a recomandat să râmână internat.

”Evgheni nu mai este sportiv de performanță, de aceea starea lui de sănătate a devenit o chestiune personală. Tot ceea ce pot spune acum este că, într-adevăr, au fost probleme, pentru că Evgheni a participat la 30 de spectacole pe gheață la Moscova și Sankt-Petersburg. Avea dureri la spate, pentru că la toate show-urile a executat sărituri triple și elemente de mare dificultate. Vroia să plece în Israel, dar cum durerile au devenit insuportabile, a cerut ajutorul unui specialist rus – Dmitri Dzukaev”, a spus Rudkovskaia, citată de ziarulKomsomolskaia pravda”.

În 12 ianuarie, medicii clinicii moscovite unde este internat dublul campion olimpic, l-au operat pentru a elimina hernia apărută în zona coloanei vertebrale care apăsa țesutul nervos cauzând dureri și disconfort fizic.

Se precizează că durerile au apărut încă din vara anului trecut, dar sportivul a refuzat operația din cauza sezonului încărcat. Rudkovskaia a menționat că, după intervenția chirurgicală, Plușcenko, în vârstă de 36 de ani, se simte mai bine.

În martie 2017, Plușcenko a luat hotărârea de a pune capăt carierei de sportiv profesionist, declarând că nu mai poate evolua la un nivel ridicat din cauza problemelor de sănătate și a durerilor de spate. ”M-am gândit că e suficient. Mă uit cum crește tineretul, cum a evoluat patinajul artistic la băieți. Este imposibil să concurezi astăzi cu tinerii. Așa mi se pare mie. Există o limită, totuși. Am avut 15 operații, iar să participi la a cincea olimpiadă, e greu. Mi-a ajuns”, declara, recent, Plușcenko în direct la postul Matci-TV.

Nu a plecat de tot din patinaj. Campionul olimpic și-a deschis o academie, unde îi antrenează pe tinerii patinatori. In plus, pe lângă tinerii sportivi, la școala lui se pregătesc patinatoare precum campioana olimpică de la Soci, Adelina Sotnikova, dar și foștii elevi ai lui Eteri Tutberidze, Serafima Sahanovici și Anastasia Tarakanova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875042