Corneliu Vlad: Rusia-China, caldă prietenie într-un război rece

Corneliu VLAD

Relațiile ruso-chineze devin un subiect tot mai frecventat de politologii occidentali (îndeosebi americani), într-un context internațional pe care unii îl văd bipolar, alții multipolar, iar alții difuz sau în curs de restructurare. Oricum, sub raport geopolitic și militar se conturează tot mai distinct o bipolaritate, dar și ea cu două variante: America vs. Rusia și America vs. Rusia+China. De aici, preocuparea deosebită a analiștilor americani pentru relația Moscova-Bejing, dar și concluziile derutant de diverse ale preopinentilor. Dacă Zbigniew Brzezinski vedea în 2017 “cel mai periculos scenariu” într-o “mare coaliție China-Rusia”, iar George Friedman de la Geopolitical Futures vorbea, dimpotrivă, de “iluzia unei alianțe ruso-chineze”, universitarul Chris Miller afirma recent într-un articol din “Foreign Policy” că “datorită competiției lor comune cu superputerea mondială americană, prietenia ruso-chineză devine o necesitate”.

În susținerea tezei sale, prof. Miller face un rapel istoric și amintește că în trecut “chiar dacă între China și Rusia au avut loc războaie, perioadele de pace au predominat”. Din timpul războiului din Coreea, cele două țări “au colaborat mai strâns că niciodată” și criza din anii 1960-1970 dintre Hrușciov și Mao s-a datorat în principal unor factori interni. Astăzi, remarcă autorul american, cele două mari puteri ale uscatului eurasiatic colaborează bilateral și la ONU, Rusia vinde echipament militar Chinei, fac exerciții militare comune din Baltica până în Marea Chinei de Sud și Extremul Orient rus, iar recent Rusia și-a convertit o mare parte a rezervelor sale de schimb în yuani.

Interesante sunt contraargumentele expertului american la teza larg vehiculată a precarității bunelor relații ruso-chineze. Unii susțin că milioane de chinezi sunt gata să invadeze și să “colonizeze” Siberia, dar un asemenea exod nu se confirmă și, ca un detaliu, salariile în China nu sunt neapărat astăzi mai mici decât cele din Rusia.

Apoi: China ar râvni la bogățiile minerale ale Rusiei. Dar ea le poate achiziționa – și chiar o face – și acum, în condiții și la prețuri avantajoase.

În sfârșit, cei doi mari și-ar disputa zonele de influență în Asia Centrală. Dar, remarcă profesorul american, ambii parteneri sunt interesați în stabilitatea politică a zonelor si statelor din vecinătatea lor și nu încurajează experimente și schimbări radicale.

Concluzia politologului american este că “parazitarea prieteniei dintre Beijing și Moscova în fața unei eventuale confruntări cu America” nu ar avea șanse. “Președinții Xi Jinping și Vladimir Putin au investit prea mult în relațiile lor”, iar ei sunt “garanții prieteniei chino-ruse”. De altfel, articolul din “Foreign Policy” se intitulează “Caldă prietenie în noul război rece”. Un alt comentator american, Graham Allison, aprecia la sfârșitul lui 2018 în “National Interest” că însăși politica Occidentului, mai precis a SUA și a unor state vest-europene au contribuit, între altele, la apropierea continuă între Moscova și Beijing din ultimii ani, iar criza ucraineană a făcut ca “la eforturile Vestului de a izola Rusia, China să-și deschidă brațele Rusiei. De fiecare dată când SUA și vest-europenii au instituit sancțiuni, China a oferit confort”.

Cum se va recompune lumea de mâine? Profesorul universitar de la Moscova Iuri Tavrovski, remarcă faptul că “până acum, Rusia şi China s-au apropiat încet, pornind de la propriile interese naţionale, care nu au coincis mereu şi în toate privinţele. Cele două state au stabilit un format de interacţiune strategică atotcuprinzătoare, care a satisfăcut, în egală măsură, Moscova şi Beijingul, subliniind, totodată, că nu sunt pregătite să treacă la următorul nivel – alianţa politico-militară. SUA au proclamat Moscova şi Beijingul adversarii lor strategici. La războiul hibrid împotriva Rusiei ei au mai adăugat un război similar împotriva Chinei.” Altfel spus, însăși poziția dura a Washingtonului impune consolidarea unor relații care s-au verificat inclusiv în războiul rece despre care se susține că s-a încheiat.

Despre viitorul relațiilor dintre cei trei mari ai lumii de mâine, s-a pronunțat, în 2017, și patriarhul nonagenar al politologiei occidentale Henry Kissinger, care a mustrat, și el, Occidentul pentru lipsa de viziune și – nu mai puțin important – pentru gestionarea total neinspirată a relațiilor Americii cu Rusia și China: “Dacă Occidentul continuă să se angajeze (în problemele lumii – n.n.) fără un plan strategic, haosul va spori în continuare. Dacă se va retrage conceptual sau în fapt, așa cum a fost tentat în ultimul deceniu, mari puteri precum China sunt prezente și nu pot accepta ca haosul să se instaleze de-a lungul frontierelor lor și să creeze tulburări interne; ele (aceste mari puteri –n.n.) împreună cu Rusia, vor lua treptat locul Occidentului. Modelul politicii mondiale a ultimelor secole va fi răsturnat”.

Mai concis spus, America nu-și poate permite nici să se izoleze de lume, dar nici n-ar putea să izoleze de lume țara cu cea mai mare suprafață și țara cu cea mai numeroasă populație de pe planetă.