Hot News
Gelu Voican Voiculescu, despre vocația poporului rus
23/04
Vagoane noi pe drumurile de fier ale Rusiei
24/04

Vladimir Putin: O nouă dezvoltare a marinei militare

Foto: RIA Novosti

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a aflat, marți, la Sankt-Petersburg, unde, prin transmisiune video, a urmărit lansarea la apă a submarinului nuclear Belgorod, ceremonie desfășurată la Severodvinsk.

Acest submarin va deveni primul purtător de aparate submarine Poseidon. Pentru prima dată, realizarea acestui aparat, botezat ulterior în onoarea zeului grec, a fost anunțată de președinte, în mesajul său către Parlament, la 1 mai 2018. Aparatele submarine Poseidon se pot deplasa la o adâncime foarte mare pe o rază intercontinentală, de câteva ori mai repede decât viteza submarinelor, a torpilelor și a navelor de suprafață. Programul de teste pentru Belgorod se va derula după grafic, a declarat directorul Corporației Navale, Aleksei Rahmanov. ”Dar, să nu-l încărcăm pe potențialul inamic cu informații inutile”, a declarat el ziariștilor răspunzând la o întrebare.

Șeful statului a vorbit despre o nouă etapă calitativă în dezvoltarea Flotei Militare a Rusiei. ”Vom ridica și mai mult statutul Rusiei, ca mare putere maritimă”, a subliniat Vladimir Putin, exprimându-și speranța că termenele de construcție a navelor militare vor fi respectate. ”Acest lucru are o importanță principială pentru ducerea la îndeplinire a planurilor de întărire a flotei, pentru o apărare eficiente a granițelor maritime ale Rusiei, pentru apărarea intereselor noastre în oceanele lumii, atât în zonele marine apropiate, cât și în cele îndepărtate”, a spus Putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875122