Un interviu în exclusivitate cu Alexandr Șapovalov: Câți ostași sovietici au căzut în România? Date noi (I)

Pentru a imortaliza memoria celor căzuți și înmormântați în România

Cu ocazia Zilei Victoriei, care se sărbătorește în Rusia la 9 mai, publicăm un interviu în exclusivitate cu Alexandr ȘAPOVALOV, șeful reprezentanței Ministerului rus al Apărării pentru organizarea și desfășurarea activităților militar-memoriale în România

– În ultimii ani, activitatea privind înregistrarea mormintelor militare sovietice și căutarea celor căzuți în cel de-al doilea război mondial a suferit schimbări majore. Ce se află în spatele acestor schimbări și în ce formă se face această activitate în prezent?

– Principalul motiv a fost înțelegerea faptului că s-au intensificat încercările de a distorsiona și de a rescrie istoria. Iată de ce, din partea noastră, a fost necesar să se găsească dovezi, mărturii, fapte și argumente istorice care să demonstreze cu ce preț am dobândit victoria asupra Germaniei fasciste și ce rol a jucat Armata Roșie în victorie și în eliberarea țărilor din Europa de Est și a Germaniei de nazismul hitlerist. Și, prin urmare, am început să ne gândim cum ar putea fi publicate asemenea documente.

Pe de altă parte, în fiecare familie sovietică sau post-sovietică – și este vorba despre azeri și kazahi, armeni și ucraineni, belaruși și ruși – existau întotdeauna întrebări și dorințe de a cunoaște istoria predecesorilor săi care au murit în război, prin diferite locuri. Au fost create cărți de memorie, etc. Dar, în privința majorității ostașilor căzuți – cam în proporție de 70% – nu se știa unde au murit sau unde au fost înmormântați or în ce stare se află mormintele lor. Oamenii de inițiativă, conduși de generalul-maior Alexandr Kirilin, fost comandant adjunct al Armatei a 5-a, au conceput crearea unui centru militar-memorial care să studieze acest material enorm, nu numai în străinătate, precum și cel aflat pe teritoriul Federației Ruse și al țărilor foste republici ale URSS. Au fost create și dezvoltate, sub conducerea Ministerului Apărării al Rusiei, site-urile „Memorial”, „Memoria poporului”, „Fapta eroică a poporului” și altele. Arhiva Centrală a Ministerului Apărării din Podolsk a fost conectată și ea la această activitate.

Preocuparea activă a început în anul 2000. Printr-un decret al Președintelui Federației Ruse și prin ordinul ministrului apărării, a fost declanșată procedura de declasificare a documentelor despre decese și locurile de înhumare a militarilor sovietici din perioada de război, începând cu 22 iunie 1941 și terminând cu 9 mai 1945. Dar, s-a mers mai departe, pentru că a mai existat războiul cu Japonia, unde oamenii noștri au murit, de asemenea – atât în Mongolia și în China, cât și în Coreea… În 2006, a fost adoptată și Legea privind perpetuarea memoriei celor căzuți pentru apărarea Patriei, unde este prevăzut ce categorii de persoane se bucură de obligațiile statului de a le perpetua memoria.
Iar, atunci când această activitate a căpătat contururi reale, a devenit evident că, fără a încheia acorduri cu țările pe teritoriul cărora au avut loc acțiuni militare, această misiune nu poate fi îndeplinită cu bine. În consecință, au fost încheiate acorduri interguvernamentale cu Polonia, Germania, Republica Cehă, Slovacia și Ungaria. România a fost, de asemenea, interesată ca locurile de înhumare a ostașilor români, de pe teritoriul Federației Ruse, să fie într-o stare demnă. Interesul reciproc a condus la semnarea, în 2005, a unui acord interguvernamental între Federația Rusă și România, privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Federației Ruse și al mormintelor militare ruse aflate pe teritoriul României.

În 2009, prin decretul președintelui rus, la București a fost deschisă reprezentanța Ministerului rus al Apărării, cu un personal de patru oameni. Primul reprezentant a fost Iuri Matveiciuk. L-am schimbat din post în 2015, iar, din octombrie 2016, lucrăm cu o echipă completă, de patru persoane.

– Dacă facem un bilanț al muncii dumneavoastră, ce ați reușit să faceți în tot acest timp?

– Pentru mine, personal, această muncă nu a fost nouă, deoarece m-am ocupat de ea, lucrând la Ambasada rusă din București, încă de la mijlocul anilor ’90. Dar, atunci nu a fost posibil să te bazezi pe documente istorice, fapte, materiale de arhivă care sunt disponibile acum, de exemplu, pe site-urile „Memoria poporului” și celelalte, cu arhivele lor electronice de documente, din care puteți scoate o mulțime de lucruri utile. Și, nu este vorba numai despre locurile de deces și cele de înmormântare, ci și despre unde anume ar fi putut să fie reînhumate rămășițele pământești ale ostașilor sovietici.

Principalul rezultat al muncii noastre, în timpul existenței reprezentanței, este că am eliminat toate petele albe asociate cu istoria și geografia locației înmormântărilor militare sovietice din România. Nu mai avem situații inexplicabile, când, de exemplu, a existat, anterior, un loc de înhumare militară, dar acum lipsește – știm că a fost transferat într-un alt loc pe care îl cunoaștem. Principalul lucru este că am reușit să realizăm un inventar complet al înmormântărilor militare sovietice din timpul cel de-al doilea război mondial, să le restabilim complet coordonatele. Acest sistem ne permite să monitorizăm starea lor, să planificăm și să implementăm lucrările de reparații și de restaurare și, cel mai important lucru, să imortalizăm memoria celor căzuți și înmormântați în România.

Pentru că, dacă înainte nu se știa concret decât de aproximativ 5.000 de persoane și de mormintele lor concrete, acum, baza noastră de date numără 56.657 de persoane – avem informații complete despre ele și dovezile că acești oameni, cu numelele lor concrete, au luptat, au căzut și au fost înmormântați pe teritoriul României.

– Și câte asemenea cimitire și locuri de înhumare există în România?

– La mijlocul anilor 90, a circulat o cifră de 164 de asemenea locuri militare de înmormântare. Acum, în evidențele noastre, există 174 de cimitire și locuri de înhumare – cunoaștem toate coordonatele, starea lor și știm, în proporție de 70%, cine este îngropat acolo. Și dintre aceste morminte, putem spune exact care sunt aranjate, care au o stare bună, satisfăcătoare, nesatisfăcătoare sau extrem de nesatisfăcătoare. Mai există și cele care nu sunt încă aranjate și pe care noi am dori să le aranjăm în mod corespunzător.
Din cele 174 de locuri de înhumare, am întocmit pașapoarte pentru 121 dintre acestea, care pot fi văzute în baza de date. Pașapoartele indică coordonatele geografice exacte, elementele de construcție de care ele dispun și în ce stare se află, precum și schița mormintelor, dar și lista celor înhumați acolo.

                        Amplasarea cimitirelor și a locurilor de înhumare ale ostașilor sovietici pe teritoriul României /Foto: Vești din Rusia

– Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la eliberarea României de sub regimul fascist și ocupația trupelor hitleriste. Poate că, acum ați stabilit cu mai multă precizie câți ostași sovietici au căzut în luptele pentru eliberarea României?

– Din Arhiva Centrală Electronică a Ministerului Apărării al Rusiei, am obținut informații despre pierderile lunare ale Fronturilor 2 și 3 Ucrainene în România, unde sunt indicate numărul soldaților, sergenților și ofițerilor căzuți, numărul persoanelor dispărute, precum și pierderile non-combatante – răniții care au fost trimiși la spitale și au murit din cauza bolilor, etc.

Această statistică arată că, în urma încheierii operațiunii Umani-Botoșani, din momentul în care au intrat pe teritoriul României, adică în perioada 26 martie – 25 octombrie 1944 (data eliberării complete a țării), toate pierderile de luptă ale Fronturilor 2 și 3 Ucrainene, precum și ale Flotei Mării Negre au însumat 77.124 de morți și 12.625 de persoane dispărute.

Iată, drept exemplu, sunt rapoarte de pe front, care au fost, anterior, secrete, despre pierderile de efectiv ale unităților celui de-al 2-lea Front Ucrainean; doar pentru iulie 1944, în cursul luptelor poziționale, aceasta cifră fiind de 25.407 de morți.

Și, dacă, la numărul total de morți și dispăruți, adăugăm victimele non-combatante și prizonierii de război care au murit în cele 9 lagăre de concentrare de pe teritoriul României, numărul total de victime ajunge la 103.298 de ofițeri, sergenți și soldați.

Trebuie precizat că acest număr nu include perioada postbelică, or, până în 1958, au fost dislocate în România trupele sovietice din Grupul Sudic de forțe și au existat pierderi în timpul evenimentelor din 1956, din Ungaria, unde militarii sovietici din România au fost trimiși pentru a restabili ordinea; unii dintre ei și-au pierdut viața. Aceștia au fost înmormântați la locul serviciului lor principal – la Timișoara, la Lipova și în localitatea Periam, județul Timiș. Bineînțeles, ne ocupăm și de aceste pierderi și de locurile de înhumare respective…

Și, dacă e să vorbim despre prizonierii de război, la terminarea războiului, după cum se știe, a fost creată Comisia Aliată de Control; în România, aceasta a fost condusă de mareșalul Rodion Malinovski. La cererea acestei comisii, autoritățile române au prezentat toate documentele de arhivă despre lagărele cu prizonieri de război sovietici. Studiind aceste documente – ele au fost publicate pe site-urile noastre în limba română (fișele prizonierilor, locurile lor de deces și de înmormântare) – am constatat că, de exemplu, doar în orașul Budești, județul Călăraș, potrivit datelor confirmate, au murit 5.879 de persoane. Adică, avem trecute, în baza noastră de date, documente cu numelele fiecărei persoane din această listă. Am transmis toate aceste documente, spre confirmare, la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor din cadrul Ministerului Apărării din România, iar colegii noștri români, după ce au confruntat materialele noastre cu datele lor, au fost de acord cu noi.
                                                                                                                                                                                                                            (Va urma)