Hot News
Care este cel mai benefic ceai
27/10
Maria Butina: ”Rușii nu se dau bătuți”
27/10

SUA, acuzate de contrabandă cu petrol din Siria

În imaginea obținută din spațiu, sunt marcate transporturile auto de petrol, din zona de est a Siriei/ Foto: Ministerul Apărării al Rusiei/ facebook

Ministerul Apărării al Rusiei a publicat pe pagina sa de Facebook fotografii făcute de sateliți de spionaj ce demonstrează, potrivit instituției, că Statele Unite monitorizează producția de petrol de pe teritoriul Siriei, relatează cotidianul RBK.

Specialiștii ministerului menționat susțin că imaginile constituie dovada faptului că, ”și înainte, dar și după anihilarea teroriștilor din nordul Siriei, la est de fluviul Eufrat, petrolul sirian se extrăgea și se expedia masiv cu cisternele spre a fi prelucrat în afara Siriei, sub vigilenta supraveghere a militarilor SUA”.

Păzite de militari americani și de luptători ai unor companii militare private, ”cisternele sunt trimise prin contrabandă în alte state”, anunță Ministerul rus al Apărării. Pentru protecția acestor convoaie, SUA folosesc unități speciale de luptă și aviație militară. Potrivit datelor instituției, veniturile realizate din contrabandă ajung, prin intermediul unor companii de brokeraj, în conturile serviciilor speciale americane și ale companiilor militare private. ”Având în vedere că prețul unui baril de petrol sirian de contrabandă este 38 de dolari, serviciile americane de stat încasează lunar din acest ”business cinstit” peste 30 de milioane de dolari”, precizează comunicatul ministerului rus.

Conform documentului, petrolul se extrage cu ajutorul instalațiilor puse la dispoziție de corporații occidentale, cu ocolirea sancțiunilor SUA, iar operațiunea de evacuare a acestuia este asigurată, potrivit Ministerului Apărării, de compania Sadcab, controlată de Statele Unite și creată pe lângă ”Administrația autonomă din Siria de Est”.

Ministerul rus al Apărării consideră că pentru câștigul realizat din contrabanda cu petrol, SUA ”sunt gata să păzească și să apere la nesfârșit sondele petroliere din Siria de miticele ”nuclee ascunse ale ISIS (mișcarea teroristă Statul Islamic, n.r.)”. Așa a comentat Ministerul rus afirmațiile șefului Pentagonului, Mark Esper, care, în ajun, a declarat că SUA își vor întâri prezența militară în Siria cu scopul de a apăra zăcămintele petroliere de insurgenți.

Vorbind la o conferință la Bruxelles, Esper a anunțat că Statele Unite vor trimite în partea estică a Siriei unități ”mecanizate”. Surse din Pentagon, preluate de The New York Times, au precizat că ar putea fi vorba despre deplasarea de tehnică blindată, inclusiv tancuri, precum și sute de militari.

Anterior, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că soldații americani vor rămâne în zonele zăcămintelor petroliere din Siria, iar ulterior, Washingtonul va decide ce va face cu acest teritoriu. Potrivit spuselor sale, o parte din aceste zăcăminte, au fost controlate, înainte, de insurgenții ISIS, ”până când nu au fost cucerite de către SUA, cu ajutorul kurzilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875093