Hot News
orig-1570897640142711162478805a22
Cijov crede într-un ”nou început” în relațiile cu UE
12/12
246403101
A fost remiză! Ce a vrut să spună Zelenski
12/12

Rusia – România: în căutarea căilor de refacere a dialogului normal

IMG_9946

Conferința de presă de bilanț a deputaților ruși, din incinta Ambasadei Federației Ruse din București. În foto (de la stânga la dreapta): Valeri Kuzmin, Ambasadorul Rusiei în România, deputații Anton Morozov (Partidul Liberal Democrat al Rusiei), Dmitri Islamov (Partidul ”Rusia Unită”), Olga Alimova (Pardidul Comunist al Federației Ruse) și Serghei Kriucek (Partidul “Rusia Justă”)/ Foto: Vești din Rusia

„Astăzi, dialogul ruso-român este insuficient. Vrem să construim un canal de comunicare, să stabilim un dialog interparlamentar între Rusia și România, inclusiv prin Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și Uniunea Interparlamentară, a declarat deputatul Dmitri Islamov, șeful delegației parlamentarilor ruși, la finala vizitei acesteia în România.

Deputații, membri ai Grupului de relații cu Parlamentul României, reprezentanți ai celor patru partide politice reprezentate în Duma de Stat (camera inferioară a Adunării Federale a Rusiei – n. n.) și ai diferitelor regiuni ale țării, au făcut această călătorie la invitația președintelui Grupului de prietenie cu Rusia din Parlamentul României, deputatul Andrian Ampleev. Oaspeții au avut întâlniri la Camera Deputaților, Ministerul Afacerilor Externe și Comunitatea Rușilor-Lipoveni din România, au vizitat Palatul Peleș din Sinaia, dar și Muzeul Casei Ceaușescu din București…

„Ne-a impresionat, în mod deosebit, acea atmosferă de căldură sufletească cu care am fost primiți la toate aceste întâlniri, a declarat D. Islamov, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la Ambasada Rusiei în România. Am discutat, cu colegii noștri români, modalitățile de însănătoșire a relațiilor ruso-române pe o bază pragmatică, de extindere a cooperării economice și comerciale și de consolidare a legăturilor culturale și umanitare. Țările noastre au o istorie comună foarte bogată, a continuat parlamentarul. Sunt multe părți pozitive și negative, dar, credem că cele pozitive prevalează. Trebuie să ne îndepărtăm de agravarea contradicțiilor și să ne concentrăm asupra problemelor în care avem o poziție comună”.

Deputații au subliniat că cele două țări au o bază legală bună, pentru îmbunătățirea relațiilor, în toate domeniile – aceasta este Tratatul privind relațiile de prietenie și de cooperare, semnat în 2003. Volumul comerțului bilateral, în acest an (2019), a ajuns la 5 miliarde de dolari, dar, există și un potențial imens de cooperare economică și de investiții reciproce. De aceea, este necesară restabilirea activității Comisiei interguvernamentale privind cooperarea economică și tehnico-științifică, construind relații între camerele de comerț, cred deputații.

Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, Dmitri Islamov a subliniat: “Necesitatea îmbunătățirii relațiilor reciproce este foarte mare. A venit momentul pentru a face acest lucru; s-a acumulat o masă critică, oamenii de afaceri români veniți la Moscova, într-o singură voce, cer să fie normalizate relațiile bilaterale. Intenționăm să renovăm baza relațiilor reciproce, care nu ar trebui să se limiteze la politică, deoarece viața este mult mai largă. Investițiile rusești în România depășesc 3 miliarde de dolari – în acest sens, putem spune că mingea este în terenul românesc. ”

Aprecind în mod deosebit dezvoltarea relațiilor culturale reciproce, deputații au exprimat, în același timp, faptul că termenele pentru semnarea protocolului bilateral privind cooperarea în domeniul educației și culturii au fost întârziat foarte mult. Ei și-au exprimat disponibilitatea de a contribui, în toate modurile posibile, la deschiderea centrului cultural românesc din Moscova.

Oaspeții au lăudat legislația și practica existente în România, în materie de asigurare a drepturilor minorităților naționale – în contrast cu situația din Ucraina, după adoptarea legii privind limba de stat.

Delegația rusă a invitat membrii Grupului de prietenie cu Federația Rusă din Parlamentul României să efectueze o vizită de răspuns, în Rusia, în 2020. Și, încă un lucru: ținând cont de glorioase tradiții sportive ale celor două țări, oaspeții au discutat, cu colegii lor români, despre posibilitatea de a organiza un meci de fotbal între parlamentarii din Rusia și cei din România…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3713461