Corneliu Vlad: “Era Putin” nu s-a încheiat

Corneliu VLAD

La 20 de ani de la instalarea la Kremlin a lui Vladimir Putin, șeful diplomației ruse Serghei Lavrov (de 16 ani în funcție), a acordat un interviu bilanțier succint agenției de prea “Rossia Segodnia” (faimoasa “Russia Today”), dar a punctat mai ales evoluții de dată mai recentă. El a început cu o remarcă de o ironie corozivă: nu țara sa a ieșit din formatul G-8, ci de fapt ceilalți șapte parteneri, care au refuzat să mai ia parte la evenimentele inițiate de președinția în exercițiu a Rusiei! Deci ele au părăsit de fapt formatul! Moscova e gata să-i primească oricând și oriunde în Rusia, inclusiv la Ialta. E drept însă că Moscova nu mai are “nici vreo motivație, nici dorința de a restabili acest format” moștenit din războiul rece. Dar Rusia nu abandonează formulele multilaterale de dialog și negocieri în cadru internațional, căci participă la BRICS și Organizația de la Shanghai, unde exercită acum președinția, și, de la sine înțeles, la ONU.

Ceea ce nu înseamnă că Rusia nu e gata să reia oricând dialogul și cu SUA. Ea își menține propunerile de cooperare ruso-americană, numai că “situația complicată din SUA și alegerile prezidențiale”, ca și “ultimele acțiuni ostile ale Washingtonului” o determină să adopte” o poziție realistă”. Așa de pildă, după decizia SUA de a se retrage din Tratatul New Start (care expiră la 5 februarie 2021), Rusia e gata să prelungească acest Tratat “imediat, cât mai curând posibil”, după cum s-a exprimat președintele Putin. Mai ales că acest Tratat, precizează ministrul Lavrov, “rămâne ultimul instrument de drept internațional al principalelor două puteri nucleare și asigură caracterul previzibil și verificabil al activității în domeniul controlului înarmărilor nucleare. (Ministrul Lavrov nu s-a referit la eventuala includere a Chinei în acest format, cerință invocată în Occident.)

Soarta magistralei de gaze naturale Nord Stream 2, și ea de stringentă actualitate, e clară pentru conducerea Rusiei: proiectul, aproape finalizat, va fi încheiat, chiar dacă amânat nu prea mult, din cauza recentelor sancțiuni instituite de Washington pe companiile vest-europene implicate în proiect. Piață europeană a gazelor este în prezent principalul debușeu în materie al Rusiei(cu 200 miliarde mc exportate anual), dar exporturile sale se vor diversifică, prin extinderea cooperării energetice cu statele din Asia-Pacific. Iar pentru aceasta, vor fi valorificate și resursele Arcticii, prin proiectele Yamal GNL și Arctic GNL 2. Încă de pe acum Rusia exportă anual în China 38 miliarde mc.

Un bilanț al politicii externe a Rusiei pe ultimele două decenii propune și politologul rus Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie de la Moscova. Cu președintele Putin la Kremlin, apreciază el, Moscova și-a propus două obiective principale și le-a îndeplinit: “păstrarea unității statale și restaurarea statutului sau de mare putere pe arena globală”. Întrucât Moscova nu recunoaște leadershipul SUA iar ”elitele din fostele republici sovietice nu înclină să recunoască leadershipul Moscovei” (vezi mai nou exemplul Belarus), Rusia s-a reorientat de la o “Europă mai Mare” la o “Asie mai Mare” cu pivotul în Est, în special China. Iar într-un mediu global repede schimbător, Rusia s-a afirmat ea însăși ca “o putere independentă în nordul continentului asiatic care se învecinează direct cu Asia Centrală și de Est, Europa, Orientul Mijlociu și America de Nord. Moscova – apreciaza Trenin – nu mai este orientată în mod deosebit către o direcție anume – Europa, SUA sau China”.

Dar Rusia, adaugă politologul rus director la Centrul american de la Moscova, a făcut în politica sa externă și greșeli, iar principala eroare este rolul exagerat atribuit NATO și extinderii sale în Est. Migrena mult vânturată în ultimele câteva secole a “zonei tampon” care să pună la adăpost vastele întinderi ale Rusiei de eventuale invazii străine nu-și mai au rostul. Prin apariția armelor nucleare, a aviației strategice, a rachetelor balistice intercontinentale, și a submarinelor purtătoare de rachete, o “zona tampon” strategică și-a pierdut semnificația. Acum, principala amenințare și-a schimbat azimutul, ea este concentrată în principal în SUA. Iar criza din Ucraina este și ea consecință a rolului hiperbolizat atribuit NATO. Prin criza ucraineană, relațiile Rusiei cu SUA și UE s-au înrăutățit iar Ucraina a devenit “un vecin mare și ostil pentru multă vreme”. În orice caz însă, problemele interne ale Ucrainei nu mai sunt o povară pentru Rusia – remarcă Trenin.

În ce privește “Era Putin”, încheie comentatorul analiza, aceasta nu s-a încheiat și o apreciere finală a politicii sale externe ar fi prematură. Partida e în plină desfășurare și supozițiile în materie nu pot fi decât hazardate jocuri intelectuale.