File de istorie: 1944-1945. Dezvoltarea cooperării sovieto-române, în luptele pentru eliberarea Ungariei (XV)

Armata Sovietică, finalizând eliberarea României, și-a continuat misiunea eliberatoare, în Ungaria. Succesele strălucite ale trupelor sovietice din vara și de la începutul toamnei 1944 au creat condiții politico-militare favorabile pentru scoaterea Ungariei din război de partea Germaniei fasciste. România și Bulgaria au fost, deja, scoase din coaliția fascistă și armatele lor luptau împotriva Wehrmacht-ului. Se desfășura, cu succes, eliberarea Iugoslaviei. Trupele sovietice au avansat, departe, în profunzimea Peninsulei Balcanice. În nord, Finlanda a fost scoasă din coaliția fascistă. Pe secțiunea centrală a frontului, trupele sovietice au ajuns la Vistula și au traversat-o, în mai multe locuri. Ungaria horthystă rămânea ultimul aliat al Germaniei naziste.

Manevrele lui Horthy și ”Săgețile încrucișate”

Când România a fost scoasă din blocul nazist, guvernul Horthy a decis să continue războiul împotriva URSS, de partea Germaniei. Hitler i-a asigurat pe conducătorii unguri că, până la începutul anului 1945, va reuși să concentreze forțe importante în Ungaria, să organizeze o mare contraofensivă și să ocupe, din nou, România. I-a chemat să oprească trupele sovietice, împiedicându-le să intre în Ungaria. Cu toate acestea, Armata Sovietică i-a zădărnicit planurile și a intrat pe teritoriul Ungariei. Acest lucru l-a făcut pe Horthy să caute, în grabă, o cale de ieșire din situația creată și să înceapă negocierile cu Comandamentul englezo-american, privind retragerea Ungariei din război, cu condiția ocupării acesteia de către trupele Marii Britanii și ale Statelor Unite și a consimțământului privind retragerea nestingherită a trupelor germane. Însă, forțele aliate se aflau departe de Ungaria, în timp ce Armata Sovietică a intrat, deja, pe teritoriul ei.

Horthy a fost nevoit să-și trimită, în secret, reprezentanții la Moscova, pentru negocieri, cu scopul de a câștiga timp pentru manevre politice, în speranța de a ajunge la un acord cu comandamentul englezo-american și cu naziștii. La 11 octombrie 1944, delegația maghiară, care se afla la Moscova, a acceptat condițiile de armistițiu propuse de Uniunea Sovietică, în numele aliaților, care prevedeau că Ungaria va rămâne un stat independent, că alte state nu se vor amesteca în treburile ei și că armata Ungariei va întoarce armele împotriva trupelor germane.

Dar, în ciuda condițiilor generoase ale armistițiului, guvernul Horthy nu a asigurat ieșirea Ungariei din război și a continuat să coopereze cu Reich-ul. Deși, la 15 octombrie, Horthy a făcut o declarație la radio, de la Budapesta, că, din moment ce Germania pierde războiul, Ungaria s-a adresat Uniunii Sovietice, SUA și Marii Britanii cu o solicitare în vederea încheierii armistițiului, guvernul său nici măcar nu a ordonat trupelor maghiare să înceteze rezistența împotriva Armatei Sovietice. Mai mult decât atât – Horthy a continuat să se consulte cu reprezentanții lui Hitler despre ce s-ar putea face, pentru ca ”ieșirea” Ungariei din război să nu expună trupele germane loviturilor. La 16 octombrie, Horthy fost eliminat de la putere și înlocuit cu liderul organizației fasciste “Săgeți încrucișate”, F. Szalasi, care a ordonat armatei ungare să continue lupta împotriva trupelor sovietice și române. Comandamentul german a stabilit controlul deplin asupra armatei maghiare, și-a consolidat gruparea din Ungaria și a lansat o campanie calomnioasă antisovietică, pentru a stârni în rândurile militarilor maghiari frica și ura față de Uniunea Sovietică.

În aceste condiții, Armata Sovietică trebuia să se lupte, pentru eliberarea Ungariei de sub fascism, nu numai cu forțele germano-fasciste, ci și cu armata horthysto-szalasistă.

Octombrie 1944. Operațiunea militară ”Debrecen”/ Foto de arhivă

O necesitatea militară

La 27 octombrie 1944, Comitetul de Stat al Apărării al URSS a adoptat o ordonanță care definește politica față de Ungaria, în legătură cu intrarea trupelor sovietice pe teritoriul său. În ordonanță se precizează că Armata Sovietică nu urmărește scopul de a dobândi vreo parte a teritoriului Ungariei sau de a modifica ordinea socială existentă, că intrarea forțelor sovietice este dictată exclusiv de necesitatea militară, din cauza faptului că trupele germane și maghiare continuă să opună rezistență și că Armata Roșie a intrat în Ungaria ca eliberator al poporului maghiar de sub opresiunea germano-fascistă, neavând alte obiective decât distrugerea armatelor germane inamice și eliminarea dominației Germaniei hitleriste în țările înrobite de ea. Ordonanța a jucat un rol important pentru normalizarea relațiilor cu poporul maghiar și a contribuit la consolidarea forțelor antifasciste din țară. Consiliile militare ale fronturilor sovietice își organizau activitatea pe teritoriul unguresc în conformitate cu prezenta ordonanță și urmăreau punerea sa strictă în aplicare, de către forțele sovietice și cele aliate care operează împreună cu acestea.

Luptele pentru eliberarea Ungariei au durat mai mult de șase luni (din 23 septembrie 1944, până la 4 aprilie 1945), fiind extrem de îndârjite și de aprige. Pe calea înaintării trupelor sovietice, hitleriștii și horthyștii au creat fortificații de apărare puternice, iar Comandamentul german a mutat aici, din alte sectoare, forțe importante.

Spargând fortițicațiile de netrecut

La eliberarea Ungariei au luat parte trupele Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainene, care includeau nouă armate, cu arme combinate (armatele de gardă a 4-a, a 7-a și a 9-a, armatele a 27-a, a 40-a, a 46-a, a 53-a, a 57-a și a 26-a), armata a 6-a de tancuri, două grupuri de cavalerie și mecanizate, două armate aeriene (a 6-a și a 17-a), Flotila Militară Dunăreană, brigada 83 separată, de pușcași marini, precum și o serie de unități și formațiuni de subordonare frontală. Împreună cu forțele sovietice, în cadrul celui de-al 2-lea Front Ucrainean, acționau armatele 1 și a 4-a române, iar, în componența celui de-al 3-lea Front Ucrainean, mai intrau armata 1 bulgară și o brigadă iugoslavă.

Octombrie 1944. Operațiunea ”Debrecen”. Trecerea Dunării/ Foto: encyclopedia.mil.ru

Spre începutul lunii octombrie 1944, trupele Fronturilor al 2-lea, al 3-lea și al 4-lea Ucrainene au cuprins, dinspre est, sud și nord, gruparea inamică situată în Ungaria și în Nordul Transilvaniei. Forțele Frontului al 2-lea Ucrainean au ieșit pe linia Pasul Prislop-Tîrgu Mureș-la sud de Cluj-Oradea-la vest de orașele maghiare Mako și Button-la vest de orașele iugoslave Petrovgrad și Pancevo; trupele Frontului al 3-lea Ucrainean – către granițele bulgaro-iugoslavă și bulgaro-grecească; forțele Frontului al 4-lea Ucrainean, la granițele de est ale Ucrainei Transcarpatice. În fața fronturilor sovietice se aflau forțe importante ale inamicului – trupele grupurilor de armate “Sud”, “A”, “F” și “E”, numărând aproximativ 70 de divizii de infanterie, de tancuri, de motorizate, de cavalerie, precum și 14 brigăzi. Nemijlocit, pe teritoriul Ungariei și Transilvaniei de Nord se aflau forțele grupului de armate ”Sud”. Din acesta făceau parte armatele a 8-a și a 9-a germane, armatele a 2-a și a 3-a ungurești, care aveau, împreună, 20 de divizii de infanterie, 4 de tancuri, 2 motorizate, 3 de cavalerie și un număr semnificativ de unități de întărire.

Marele Cartier General al Comandamentului Suprem a trasat trupelor sovietice misiunea de a distruge gruparea inamică din Ungaria și de a scoate țara din alianța de război cu Germania fascistă. Soluționarea acestei probleme deschidea calea către capitala austriacă și regiunile sudice ale Germaniei și crea condiții favorabile pentru înaintarea trupelor sovietice în direcția Berlinului.

Patru operațiuni militare de amploare concertate

Eliberarea Ungariei de sub jugul fascist a fost realizată în urma desfășurării cu succes a unei serii de operațiuni militare, precum ”Debrecen”, ”Budapesta”, ”Balaton” și ”Wiena”. Cooperarea cu forțele române pe teritoriul Ungariei s-a realizat începând cu 8 octombrie 1944 și până la 15 ianuarie 1945, în cadrul operațiunilor ”Debrecen” și, parțial, ”Budapesta”.

Așa cum am menționat deja, conceptul operațiunii de ofensivă ”Debrecen” a trupelor celui de-al 2-lea Front Ucrainean prevedea distrugerea grupării inamice în regiune Cluj-Oradea-Debrecen, eliberarea zonei estice a Ungariei și a Transilvaniei de Nord și acordarea ajutorului pentru Frontul al 4-lea Ucrainean în trecerea peste Carpați și eliberarea zonei Ujgorod – Mukacevo. Operațiunea ”Debrecen” (6-27 octombrie 1944) a fost legată, printr-un plan strategic, cu operațiunile Fronturilor al 3-lea și al 4-lea Ucrainene.

Trupele celui de-al 2-lea Front Ucrainean operau în strânsă cooperare cu al 4-lea Front Ucrainean, care desfășura, la acea vreme, operațiunea ”Carpații-Ujgorod”, cu sarcina de a elibera Ucraina Transcarpatică. Coordonarea acțiunilor Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainene era realizată de reprezentantul Cartierului General al Comandament Suprem, mareșalul Semion Timoșenko. În stânga celui de-al 2-lea Front Ucrainean acționa al 3-lea Front Ucrainean, care desfășura operațiune ”Belgrad” (28 septembrie – 20 octombrie), în cooperare cu armatele iugoslave și bulgare.

În operațiunea ”Debrecen” au fost implicate șapte armate sovietice, inclusiv cea de tancuri și cea aeriană, două grupuri de cavalerie- mecanizate, precum și două armate românești. În prima fază a operațiunii de pe teritoriul Ungariei, în cadrul trupelor sovietice operau unitățile armatei 1 române, iar, în ultima etapă, după finalizarea eliberării României, și formațiunile celei de-a 4-a armate române. Trupelor Frontului se opunea grupului de armate ”Sud”, precum și trei divizii din grupa de armate ”F”, situată în Iugoslavia.

Participarea trupelor române în componență și sub comanda celui de-al 2-lea Front Ucrainean la războiul împotriva în afara granițele țării sale a fost deosebit de importantă pentru soarta viitoare a României. A avut un efect pozitiv asupra proceselor democratice care aveau loc în țară și în armată.

Sabotarea din partea unor cercuri din România crea dificultăți serioase care nu odată își spunea cuvântul în timpul operațiunilor militare comune (efectivele unităților care nu primeau completări, proastă dotare cu arme și muniții etc.), dar nimic nu mai putea opri dezvoltarea cooperării militare sovieto-române.

(După paginile cărții «В боях за свободу Румынии»/ «În luptele pentru libertatea României» de A.Antosiak, Moscova, 1974, alte surse din arhivele Ministerului rus al Apărării și din cele românești, precum și din presa rusă.)
                                                                                                                                                                                                             (Va urma)