Hot News
Rusia: Credit de 1,5 miliarde dolari pentru Belarus
14/09
Lavrov și-a anulat vizita la Berlin
15/09

Putin: Belorușii înșiși, fără presiuni din afară, trebuie să rezolve situația din țară

14 septembrie. Soci. Președinții Vladimir Putin și Aleksandr Lucașenko/ Foto: RIA Novosti

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că cetățenii Republicii Belarus trebuie singuri, fără presiuni din afară, să clarifice situația care s-a creat în țară. El a spus acest lucru în cadrul convorbirilor cu președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, care au avut loc luni, la Soci.

”Suntem pentru ca belorușii singuri, fără șopteli și presiuni din afară, în calm și prin dialog, să clarifice situația și să ajungă la o soluție comună”, a arătat liderul rus, felicitându-l, din nou, pe Lukașenko cu ocazia victoriei în recentele alegeri. ”Vreau să vă urez toate cele bune și mult succes”, a spus Putin.

În opinia lui, propunerea lui Lukașenko de modificare a Constituției țării este logică, oportună și vine la timp. Pentru realizarea acestei idei a fost constituită, deja, o structură corespunzătoare, în fruntea căreia a fost numit vicepreședintele Curții Constituționale a Republicii Belarus, a apreciat liderul de la Kremlin. ”Sunt convins că, ținând cont de experiența politică pe care o aveți, și pe această direcție, munca va fi organizată la cel mai înalt nivel, iar acest lucru va permite atingerea de noi standarde în dezvoltarea sistemului politic al țării, ceea ce înseamnă că vor fi create condiții pentru dezvoltarea pe mai departe”, a subliniat președintele.

Moscova, fidelă înțelegerilor

În plus, Putin a vorbit despre fidelitatea Moscovei față de toate acordurile anterioare încheiate cu Minskul, inclusiv în formatele Statului Unional și al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB). ”Rusia rămâne fidelă tuturor înțelegerilor noastre, inclusiv a celor care decurg din acordul privind Statul Unional, ODKB”, a precizat liderul rus. ”Pentru noi, Belarusul este unul dintre aliații cei mai apropiați”.

”Fără îndoială, așa cum v-am spus nu o dată în discuțiile telefonice purtate, ne vom îndeplini obligațiunile asumate”, a asigurat Putin, amintind că este vorba despre obligațiile reciproce ale celor două țări, adoptate la începutul anilor ’90, când el nu era, încă, președinte al Rusiei.

”Dar, nu asta este important. Important este faptul că statul Rusia și-a asumat anumite obligații. Și, indiferent de cine se află la putere la un moment dat, țara trebuie să ducă la îndeplinire aceste obligații”.

Forțele armate ale Rusiei vor reveni la locurile de dislocare

După îndeplinirea programelor de exerciții comune cu Belarusul, subunitățile Forțelor Armate ale Rusiei vor reveni la locurile de dislocare permanentă, a afirmat Putin, amintind că, la 14 septembrie, au început manevrele militare programate încă din 2019 și care vor dura câteva zile. ”Într-o oarecare măsură, pentru militari este vorba de o chestiune de rutină, care are legătură cu pregătirea trupelor. Repet, ca să nu existe nici un fel de speculații: este o activitate planificată și chiar anunțată, încă de anul trecut”, a insistat liderul de la Kremlin.

El a asigurat că activitățile planificate pe linia colaborării militare se vor derula conform planului deja aprobat. ”În ceea ce privește componenta militară, aveți dreptate: avem un plan care va fi realizat, va fi dus la îndeplinire”, a spus Putin, precizând că ”timp de un an, la noi, atât pe teritoriul Republicii Belarus, cât și pe teritoriul Rusiei sunt prevăzute lunar, practic, diferite activități”. ”Cum a fost deja planificat, așa vom și face”, a subliniat șeful statului rus.

Testarea vaccinului anti-Covid

În altă ordine de idei, Putin a anunțat că Republica Belarus a început deja să participe la ultima fază de testare a vaccinului rusesc împotriva coronavirusului. ”Așa cum s-au înțeles premierii noștri, apoi miniștrii Sănătății, Belarusul va fi prima țară care va primi vaccinul nostru anti-Covid. Belarusul participă deja la ultima fază de testare. Cred că acest lucru ne va permite nu numai să punem la punct producția, dar și să asigurăm, pentru cetățenii noștri, pentru securitatea lor, nivelul de vaccinare necesar și să luptăm împotriva acestei boli”, a declarat președintele.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2874977