Der Standard (Austria): În Crimeea, noi nu construim pentru Putin

Renumitul arhitect austriac Wolf Prix a comentat, într-un articol pentru Der Standard, atacurile la adresa biroului său de arhitectură Coop Himmelb(L)au, ce proiectează Teatrul de Operă din Crimeea. El scrie despre amenințările din partea ambasadorului Ucrainei, iar pe criticii ce afirmă că îl servește pe Putin, îi acuză de gândire de lacheu.

Construcția Palatului Operei din Crimeea a antrenat o dezbatere pe tema arhitecturii și moralității. Însă esențial este că arhitecții construiesc și că dau viață arhitecturii. Iată răspunsurile la apelurile ce se fac auzite din ”turnul de fildeș”.

Wolf PRIX, director general și cofondator al Coop Himmelb(L)au

Ideea despre râul secat pe care navigăm noi, arhitecții, împotriva curentului realității sociale și arhitecturale, este, în general, corectă. Între timp, stând pe mal de teamă să nu-și ude picioarele, criticii și teoreticienii oferă sfaturi arhitecților, din ”turnul lor de fildeș”.

Cunoaștem cu toții argumentul că un judecător nu trebuie să comită o crimă pentru a condamna un criminal. Același lucru poate fi spus și despre omul care exprimă judecăți despre arhitectură: nu trebuie neapărat să construiască el însuși o clădire pentru a scrie pe această temă. Dar așa cum judecătorul trebuie să se familiarizeze cu circumstanțele crimei, așa și criticii, precum și cei în devenire, trebuie să fie la curent cu problemele existente în realitatea arhitecturală.

După convorbirea telefonică avută cu ambasadorul Ucrainei, nu m-a mirat atacul trolilor care s-au năpustit asupra biroului de arhitectură Coop Himmelb(L)au. Pe un ton tipic post-stalinist, ambasadorul mi-a cerut să închid de îndată proiectul de construcție a Palatului Operei din Sevastopol, pentru că, prin acțiunile noastre, am fi încălcat legile sancțiunilor UE. Și m-a amenințat că, în caz contrar, mă va ruina și că va aduce la sapă de lemn biroul nostru.

Ulterior, când a devenit clar, destul de repede, că nu încălcăm nici o prevedere legală, discuțiile s-au mutat de la nivelul de experți în domeniul arhitecturii la nivelul moral și etic. Unii s-au apucat de comparații: ”Coop Hmmilb(I)au construiește pentru Putin = dictatorul care suprimă libertatea = diavol”. Dar noi nu construim pentru Putin. Noi nu construim ambasade și comisariate politice, noi construim un teatru de operă. Iar acest teatru de operă nu va fi pentru Putin, ci pentru locuitorii din Sevastopol și din Crimeea. La fel cum Opera din Viena a fost construită nu pentru împăratul Franz Joseph I, iar universitatea, nu pentru Rudolf al IV-lea, ci pentru locuitorii din Viena.

Clădirea Teautrului de Opera din Sevastopol. Proiect/ Foto: pikabu.ru

Gândire de lacheu

Întrebarea cheie nu este dacă arhitecții au voie să-și facă meseria în țări autoritare, întrebarea cheie este ce construiesc ei și cum dau viață arhitecturii.

Biroul Coop Himmelb(L)au a fost fondat în 1968 cu scopul de a dezvolta o arhitectură care să corespundă unei societăți deschise (vezi cartea ”Societatea deschisă și dușmanii ei”, de Karl Popper). Dezvoltarea limbajului formelor (fiecare are dreptate – dar nimic nu este corect) a primit, mai târziu, denumirea de deconstructivism. Este o tendință internațională în arhitectură, iar noi ne numărăm printre inventatorii ei.

Gândirea de lacheu, ce și-a găsit reflectarea în stupidul comentariu ”Coop Himmelb(L)au în Crimeea: solo pentru Puțin”, publicat de revista vieneză Falter (”Aici el (Prix) realizează proiecte futuriste create pur intuitiv, după care, folosind intens computerul, transpune în statica aplicată), conduce la faptul că realizarea de sine este prezentată în mod jignitor ca narcisism. Autorii unor asemenea născociri ar trebui sfătuiți să citească ”Sufletul austriac” al lui Erwin Ringel – o carte veche, dar încă actuală.

Oricine se poate convinge că limbajul nostru arhitectural este îndreptat împotriva autoritarismului (și pentru ruperea axelor militare și a simetriilor dominante) prin simpla trecere în revistă a proiectelor noastre, realizate peste tot în lume, începând din 1968.

Nu este un produs de consum

Am trăit sentimente contradictorii lecturând articolul ”Norii se adună deasupra Coop Himmelb(L)au: condamnarea publică și critica etică, factor de risc politic”, publicat în ”Blogul Estic” al Universității din Viena și dedicat acțiunilor biroului nostru, precum și acțiunilor concernului Volkswagen în China.

O analiză, pe alocuri destul de rezonabilă, a marilor riscuri politice asumate de companiile internaționale care merg în țările vecine membrilor estici ai UE, dar și în Rusia și China, s-a transformat, într-un final, într-o comparație stranie a produselor marilor concerne cu edificiile proiectate de arhitecți. Este pur și simplu uluitor: oamenii nu înțeleg că arhitectura nu este un produs de larg consum, ci sinteza unui program și implementarea lui formală.

Nu pot scăpa de sentimentul că pe umerii a aproape tuturor birourilor internaționale de arhitectură se încearcă, din nou, să fie așezat întregul canon al moralității. Nouă, arhitecților, ca reprezentanți ai întregii societăți, ni se impun norme de comportament universal, abstracte și străine vieții și asupra cărora, în alte domenii, nimeni nu încearcă nici măcar să insiste.

Și ce se va întâmpla dacă standardele de moralitate, asupra cărora insistă criticii arhitecților, nu vor deveni universale pe viitor? Cum ne vom putea imagina, atunci, acțiunile practice într-o lume globalizată, ținând cont de aceste principii asupra cărora insistă inițiatorii lor?

P.S. Faptul că acești oameni nu au nici cea mai vagă noțiune despre stilurile arhitectonice, se vede și din observația altui critic, ce afirmă că proiectul nostru ”Arenele Viena” amintesc mai degrabă de terminalul unui aeroport dintr-o ”fostă republică unională a URSS”. Firește că nu este deloc adevărat. Ne-a inspirat aeroportul din Phenian, capitala Coreei de Nord.