”Korrespondent” (Ucraina): În 1945, noi am învins aproape întreaga actuală Uniune Europeană

În vederea celei de-a 80-a aniversări a începerii agresiunii Germaniei fasciste asupra Uniunii Sovietice, care se apropie, autorul le amintește cititorilor ucraineni despre prețul victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Practic, întreaga actuală Uniune Europeană aproape că s-a predat, atunci, fără a opune rezistență, lui Hitler sau i s-a alăturat voluntar, după care a și muncit pentru al Treilea Reich, în toți anii de război.

La 9 mai 1945, bunicii și străbunicii noștri au învins nu doar Germania.

Uniunea Sovietică a învins forțele unite ale aproape întregii Europe de Vest și Centrale aruncate asupra noastră în iunie 1941. Germania, Austria, Italia, Franța, Finlanda, Ungaria, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Cehia, Slovacia, Polonia, Croația, România. Toate resursele, iar, în unele cazuri, și armatele tuturor acestor și ale altor țări europene au fost subordonate naziștilor, care le-au folosit în războiul împotriva noastră.

La început, practic, întreaga actuală Uniune Europeană s-a predat, atunci, aproape fără a opune rezistență, lui Hitler sau i s-a alăturat în mod voluntar, după care a și muncit pentru al Treilea Reich, în toți anii de război.

Nimeni nu putea să facă față colosalei mașini de război a naziștilor. Nimeni, cu excepția Uniunii Sovietice și a Armatei Roșii. Nimeni, cu excepția strămoșilor noștri.

Da, ajutorul din partea aliaților noștri de atunci, din Marea Britanie și Statele Unite, a existat cu adevărat și le mulțumim pentru asta, dar, totuși, a fost un ajutor secundar. Și aliații, și nemții, și tot restul lumii au văzut cu toții și au știut cine a jucat rolul decisiv în obținerea Victoriei. La fel cum au știut că victoria Armatei Roșii a fost obținută nicidecum grație miticei ”copleșiri cu cadavre”.

Permiteți-mi să amintesc doar cum au văzut evenimentele războiului și rolul jucat de Armata Roșie atât aliații noștri de atunci, cât și inamicii – generalii Wehrmacht-ului.

Președintele SUA, Franklin Roosevelt:

”Din punctul de vedere al marii strategii este greu să fugi de un fapt atât de evident și anume că armatele rusești nimicesc mai mulți soldați și arme inamice decât toate celelalte 25 de state ale Națiunilor Unite luate la un loc”.

Prim-ministrul Marii Britanii, Winston Churchill:

”… Nici un guvern nu ar fi rezistat în fața atâtor răni înfricoșătoare și nemiloase, ca cele cauzate Rusiei de către Hitler. Dar Sovietele nu doar că au ținut piept și s-au vindecat de aceste răni, dar au aplicat armatei germane o lovitură de o asemenea forță, cum nu putea să dea nici o altă armată din lume…

Generațiile viitoare vor recunoaște datoria lor față de Armata Roșie la fel de necondiționat cum o facem noi, cei care am trăit pentru a fi martorii acestor strălucitoare victorii…

Monstruoasa mașinărie a puterii fasciste a fost sfărâmată de superioritatea de manevră a rușilor, de vitejia rusă, de știința militară sovietică și de conducerea excelentă a generalilor sovietici…

Cu excepția armatelor sovietice, nu a mai existat o asemenea forță care să poată rupe coloana vertebrală a mașinii de război hitleriste…

Armata rusă a fost cea care a scos măruntaiele din mașinăria de război germană….”

Generalul de armată Dwight D. Eisenhower, Comandantul suprem al Forțelor Expediționare Aliate (ulterior președinte al SUA):

”Ca soldat care a urmărit campania Armatei Roșii, am fost pătruns de o admirație dintre cele mai profunde pentru priceperea conducătorilor ei…

… Noi toți – și eu, și subordonații mei, și generalii, am urmărit ținându-ne, literalmente, respirația, marșul victorios al trupelor sovietice sub comanda lui Jukov. Știam că lui Jukov nu îi plăcea să glumească. Rușilor le aparțin laurii de a fi primii care i-au obligat pe naziști să capituleze”.

Scriitorul american Ernest Hemingway:

”Fiecare care iubește libertatea are o asemenea datorie față de Armata Roșie, pe care nu o va putea plăti niciodată”.

Generalul feldmareșal al forțelor armate naziste (Wehrmacht), Ewald von Kleist:

”De la bun început, rușii s-au dovedit luptători de primă clasă, iar succesele noastre din primele luni ale războiului s-au datorat, pur și simplu, unei mai buni pregătiri. Dobândind experiență în luptă, ei au devenit soldați de primă clasă. Au luptat cu o încrâncenare de excepție; aveau o rezistență uluitoare”.

General-colonelul în armata nazistă, Johannes (Hans) Friesner:

”Este clar că, la începutul războiului, am subestimat Armata Roșie… Prin urmare, în multe lupte, soldatul german a trebuit să plătească scump pentru această lecție amară… Soldatul sovietic a luptat pentru ideile sale politice în mod conștient și, trebuie spus, chiar fanatic… Latura nu mai puțin puternică a soldaților sovietici a fost o perseverență enormă și o extremă modestie… Pentru el, lipsurile de orice natură nu au jucat nici un rol… În luptă, sacrificiul de sine al soldaților sovietici nu avea limite. În așa-numitul război mic, în special în timpul luptelor din păduri, rușii au dat dovadă de o ingeniozitate și o inventivitate ieșite din comun…”

General-colonelul G. Guderian:

”… în cel de-al Doilea Război Mondial a devenit evident că și Comandamentul suprem sovietic deținea abilități ridicate în domeniul strategiei…”

General-colonelul Hans Friesner:

”Încă din primăvara anului 1942, personal am studiat destul de bine Comandamentul și trupele Armatei Roșii… În timpul războiului am observat cum Comandamentul sovietic devenea tot mai experimentat… Este pe deplin adevărat că, începând cu Bătălia de la Stalingrad, Înaltul Comandament sovietic a depășit, adesea, toate așteptările noastre. Executa cu iscusință și o manevră rapidă, și o redislocare de trupe, și o schimbare de direcție a atacului principal; a dat dovadă de cunoaștere în organizarea bazelor de atac și în instalarea de poziții inițiale pentru trecerea ulterioară în ofensivă”.

Feldmareșalul F. Paulus, la Procesul de la Nurnberg:

”Strategia de război sovietică s-a dovedit într-atât de superioară față de a noastră, încât este greu de crezut că rușii ar fi avut nevoie de mine pentru a le preda la o școală de subofițeri. Cea mai bună dovadă este rezultatul bătăliei de pe Volga, în urma căreia eu am ajuns prizonier, precum și faptul că acești domni stau acum, aici, pe banca acuzaților”.

După cum vedem, contemporanii din întreaga lume ai acelor evenimente nu au avut nici o îndoială legată de cine anume și cum a învins nazismul.

Și pentru că veni vorba, la nici unul dintre ei eu nu am găsit vreun cuvânt măcar despre mitica ”a treia parte beligerantă” în persoana ”vitejilor” de la OUN-UPA (Organizația Naționaliștilor Ucraineni-Armata Insurecțională Ucraineană, n.r.), a celor de la divizia SS ”Galicina” și a alților polițiști care, de mai mulți ani, sunt prezentați și împuși în mod insistent Ucrainei, în calitate de ”eroi”.

În acel război au fost doar două forțe care s-au luptat între ele, până la moarte: Germania nazistă, cu toți aliații și sateliții ei și coaliția antihitleristă, în frunte cu Uniunea Sovietică.

Și fie ca acei care se asociază cu învinșii de acum 76 de ani să sufere și să facă spume de supărare.

Noi suntem moștenitorii învingătorilor și noi ținem minte și întotdeauna ne vom aminti de victoria poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei.