Hot News
Putin, despre importanța Forumului Internațional privind rezultatele Procesului de la Habarovsk împotriva criminalilor de război japonezi
06/09
Afganistan. Zaharova: Specialistul care nu înțelege diferența, nu este specialist
06/09

Despre conservarea și dezvoltarea limbilor popoarelor din Rusia (II)

Foto: VKontakte

În Federația Rusă, predarea limbilor materne este asigurată de 23.766 cadre didactice. Asigurarea necesarului de personal al sistemului de învățământ cu profesori de limbi materne reprezintă una dintre condițiile cheie ale conservării și dezvoltării limbilor. Pregătirea profesională a dascălilor de limbi materne și creșterea gradului de calificare a acestora se realizează atât la nivel de stat (federal și regional), cât și prin intermediul organizațiilor și instituțiilor de nivel municipal în toate regiunile Rusiei. 

În Universitățile de stat din subiectele Federației Ruse pregătirea filologilor și a profesorilor de limbi materne se realizează în cadrul facultăților de filologie, cum ar fi, spre exemplu, Universitatea de Stat din Kazan (Republica Tatarstan – n.r.), Universitatea de stat ”H. Berbekov” din Kabardino-Balkaria (Caucazul de Nord – n.r.), Universitatea de stat ”B.Gorodovikov” din Kalmîkia (zona Mării Caspice – n.r.), Universitatea de Stat din Cecenia (Caucazul de Nord – n.r.), Univeristatea Federală din Iugorsk (Siberia de Vest – n.r.), Universitatea Federală Nord-Vest ”M. Ammosov”, Universitatea de Stat din Petrozavodsk (Karelia – n.r.), în alte universități și institute pedagogice. În sistemul centrelor științifice care se ocupă de problemele școlilor cu predare în limbile materiale, intră, de asemenea, Institutele de perfecționare a cadrelor didactice, unități care se găsesc în fiecare dintre subiectele Federației Ruse. Baza științifică, creată de institute, servește drept principală sursă pentru activități practice de dezvoltare a educației cu orientare națională din Rusia. 

La Institutul Popoarelor Nordului din Sankt-Petersburg, fondat în 1925/ Foto: yakutiakmns.org

Un exemplu unic, fără analog în lume în domeniul pregătirii profesorilor de limbi materne este Institutul Popoarelor Nordului din cadrul Universității Pedagogice de Stat ”A.Herzen”, fondată în 1925. Catedrele Institutului pregătesc specialiști în diferite limbi, precum tunguso-manciuriană, turcice, samoedice, fino-ugrice și paleoasiatice. Se realizează o pregătire complexă în sfera culturii tradiționale (tehnologii ale artei tradiționale decorative și aplicate ale popoarelor Nordului, Siberiei și Orientului Îndepărtat, folclorul muzical și dansuri specifice, muzee și altele). Programele educaționale ale acestui Institut prevăd nu doar un studiu aprofundat al limbilor și literaturilor popoarelor Nordului, dar și dezvoltarea capacității de a elabora programe educaționale interactive moderne pe suport electronic, de a elabora materiale didactice și metodologice, de a efectua cercetări științifice privind conservarea și dezvoltarea limbilor minoritare. Din personalul profesoral al Institutul, 25 de oameni sunt reprezentanți ai popoarelor indigene ale Nordului. Profesorii Insititutului sunt autori de lucrări științifce, ai unor publicații metodologice și educaționale despre limbile materne, folclor și literatuă, cunoștințe tradiționale. 90% dintre manualele și materialul didactic pentru școli, colegii și universitățile din regiunile Nordului sunt scrise de profesori și absolvenți ai acestui Institut. 

Pentru sprijinul științific și metodologic al profesorilor de limbi materne se înființează institute de cercetare științifice speciale. Astfel, în Republica Iakutia, spre exemplu, funcționează un Institut de cercetare științifică a școlilor naționale (cu predare în limba rusă). Institutul acordă ajutor metodic profesorilor ce predau în limbile minioritare ale celor cinci popoare care trăiesc pe teritoriul Republicii și, de asemenea, asigură monitorizarea calității educației etno-culturale, elaborează modele de organizare a activității educaționale în structurile preșcolare și în școlile generale (inclusiv în cele cu număr mic de elevi), situate în locurile tradiționale de trai și de activitate economică a popoarelor puțin numeroase. 

Anual, Ministerul Educației al Federației Ruse aprobă, pe bază de expertiză, lista federală a manualelor recomandate să fie folosite în cadrul programelor educaționale pentru învățământul primar, de bază și mediu. A treia parte a listei menționate este dedicată manualelor care țin cont de specificul regional și etnocultural al subiectelorr Federației Ruse, realizării drepturilor cetățenilor la educație în limba maternă din rândul popoarelor Federației Ruse. În prezent, această listă cuprinde 222 de manuale în 10 limbi materne, inclusiv 8 manuale în două limbi materne ale popoarelor indigene puțin numeroase. 41 de limbi sunt predate după materiale didactice. Sunt în fază de elaborare materiale didactice pentru alte 30 de limbi. În cel mai scurt timp va fi finalizată elaborarea unei serii de manuale pentru clasele 1 – 9 pentru 8 limbi ale popoarelor Republicii Daghestan.

În total, există 1815 manuale și materiale educațional-metodice în limbi materne.

Pentru a organiza desfășurarea de studii științifice și pentru elaborarea de manuale, în 2018 au fost înființate Fondul de susținere a conservării și studierii limbilor materne ale popoarelor Federației Ruse și Institutul de dezvoltare a limbilor materne ale popoarelor Federației Ruse. Începând din 2015, anual se efectutează o monitorizare a stării și dezvoltării limbilor popoarelor Federației Ruse, pe parcursul căreia este analizat gradul în care sunt ele luate în considerare în diferite regiuni, precum și prezența lor în acte normative legale, în domeniul educației și științei, al culturii și artei, în mass-media. Se lucrează la conceptul de predare a limbilor materne din rândul popoarelor indigene ale Federației Ruse.

                                                                                                                                                                                                                                (Va urma)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2874997