Hot News
În Ucraina se vorbește despre ”înțelegeri secrete” în privința Donbassului
06/09
Despre conservarea și dezvoltarea limbilor popoarelor din Rusia (II)
06/09

Putin, despre importanța Forumului Internațional privind rezultatele Procesului de la Habarovsk împotriva criminalilor de război japonezi

Decembrie 1949. Procesul de la Habarovsk. Inculpații niponi/ Foto: habarovsk.bezformata.com

Forumul internațional științifico-practic cu tema ”Procesul de la Habarovsk: lecțiile istoriei și provocările momentului”, ce și-a deschis lucrările luni, la Habarovsk, are o însemnătate aparte din punctul de vedere al păstrării memoriei istorice și al prevenirii crimelor împotriva umanității, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, în mesajul său adresat participanților la eveniment, relatează ”Rossiiskaia gazeta”.

Potrivit liderului de la Kremlin, desfășurat în 1949, la Procesul de la Habarosk împotriva criminalilor de război japonezi a fost dat un verdict legal, moral și spiritual împotriva celor care au declanșat al doilea Război Mondial, împotriva celor care au fost vinovați de crime împotriva umanității. ”Desfășurarea lui a devenit expresie a poziției principiale a țării noastre cu privire la încălcarea gravă a normelor de drept internațional, inclusiv a interdicției de utilizare a armelor chimice și biologice”, a spus șeful statului, citat de agenția RIA Novosti. Putin a menționat că Procesul de la Habarovsk a fost primul pas semnificativ pe drumul spre interzicerea acestor arme de distrugere în masă.

Șeful statului consideră că actuala reuniune are o rezonanță științifică și practică specială. Dezbaterile legate de acele evenimente se bazează pe fapte și pe materiale de arhivă. O astfel de poziție cinstită și responsabilă este foarte importantă pentru păstrarea memoriei istorice și, de asemenea, pentru o contracarare eficientă a încercărilor de denaturare a evenimentelor celui de-al Doilea Război Mondial și pentru a preveni repetarea lor, a subliniat Putin.

Este important ca actuala generație, dar și cele viitoare să nu uite atrocitățile militarișilor niponi din anii celui de-al Doilea Război Mondial, a declarat, la rândul său, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, într-un mesajul video adresat participanților la forum. Potrivit spuselor sale, materialele de arhivă prezentate arată clar rolul Ministerului de Externe al țării noastre în organizarea Procesului de la Habarovsk. Lavrov a precizat că acest proces a devenit una dintre cele mai importante completări a procesului de la Tokyo, deoarece a scos pentru prima dată la iveală ororile folosirii armei biologice, arătându-le lumii întregi. ”Nu avem dreptul moral să uităm toate acestea”, a subliniat ministrul.

Ministrul Știiței și Învățământului Superior, Valeri Falkov, a anunțat că se intenționează ca materialele referitoare la procesul liderilor militari japonezi din 1949 să fie incluse în programa școlară de pregătire a juriștilor și istoricilor. Anul trecut, Univeritatea de Stat din Pskov a elaborat un modul de studiu ”Fără limită de timp”, ce relatează despre crimele naziștilor. El este dedicat în principal evenimentelor de la Nurnberg și ceea ce s-a întâmplat în țara noastră. ”Anul acesta, noi vrem că completăm acest modul cu materiale despre Procesul de la Habarovsk”, a adăugat Falkov.

Forumul internațional științifico-practic ”Procesul de la Habarovsk: lecțiile istoriei și provocările momentului” se desfășoară în zilele de 6 și 7 septembrie, cu sprijinul Fondului de granturi prezidențiale.

Foto: habarovsk.bezformata.com

Expoziția cu documente declasificate

În cadrul acestui eveniment, în incidenta Guvernului Ținutului Habarovsk s-a deschis expoziția cu documente declasificate ”Nurnbergul Orientului Îndepărtat – cronică documentară a Ținutului Habarovsk” (în imagine). Printre exponate sunt prezentate documente din Arhiva de Politică Externă a Rusiei, FSB-ului, Ministerului de Interne, din Arhiva de Stat a Ținutului Habarovsk și a Muzeului Regional Habarovsk ”N.Grodenkov”, dedicate Procesului de la Habarovsk. Este vorba despre procesul foștilor militari al Armatei Kwantung, ce s-a desfășurat din 25 până pe 30 decembrie 1949.

Evenimentul a fost ”precedat de un volum mare de muncă, pentru ca noi toți să vedem aceste documente de arhivă și să înțelegem rolul fără precedent jucat de statul nostru, de Uniunea Sovietică, în încheierea celui de-al Doilea Război Mondial”, a spus șeful interimar al Ținutului Habarovsk, Mihail Degtiariov.

Documentele acuză: Cum americanii i-au protejat pe criminalii japonezi

În acest context, cotidianul ”Krasnaia zvezda” a publicat un articol despre cum i-a ajutat generalul american MacArthur pe șefii detașamentului nipon de război bacteriologic. Solicitarea tribunalului sovietic de extrădare a șefilor detașamentului nipon 731 de arme biobacteriologice, general-locotenentul Serviciului Medical, Ishii Shiro, și șeful departamentului 4 al detașamentului, colonelul Oota, a fost ignorată de generalul american Douglas MacArthur, reiese din documentele declasificate, la 3 septembrie, referitore la organizarea Procesului de la Habarovsk din 1949.

Arhiva Serviciului de Informații Externe al Rusiei a desecretizat documente privind dezvoltarea de către Japonia a armei bacteriologice în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei și testarea lor pe oameni. Este publicată o notă-raport a șefului Direcția juridice și contractuale a MAE al URSS, Serghei Golunski, adresată viceministrului de Externe, Valerian Zorin, privind necesitatea desfășurării unui proces deschis împotriva militarilor niponi care s-au ocupat de arme bacteriologice, scrie ”Krasnaia zvezda”.

În notă sunt prezentate date obținute de Direcția juridică a MAE. Printre altele, se vorbește și despre propunerea unui schimb de prizonieri cu staful lui MacArthur.

”Principalii criminali de război japonezi, participanți la pregătirea unui război bacteriologic – fostul șef al detașamentului 731, general-locotenentul Serviciului Medical, Ishii Shiro și fostul șef al departamentului 4 al aceluiași detașament, colonelul Oota – se află în Japonia. Când, la solicitatea stafului lui MacArthur de a extrăda doi generali niponi, generalul Derevianko a cerut să ne fie predați, la  schimb, Ishii și Oota, staful lui MacArthur a refuzat să răspundă”, a scris Golunski la începutul lunii august a anului 1948.

”Krasnaia zvezva” amintește că detașamentul 731 a efectuat teste cu arme bacteriologice pe oameni vii. În urma acestor experiemente, au pierit de o moarte cumplită între 3000 și 10.000 de oameni, potrivit diferitelor surse.

Cu ajutorul generalului american MacArthur, șeful detașamentului, Ishii Shiro, a fost scos de sub urmărire penală în schimbul informațiilor obținute în timpul experiementelor pe oameni.

1 Comment

  1. Meritorie argumentație a liderului rus! Nu trebuie ratată nici o ocazie de a expune făptașii unor orori abominabile.

    Se știe că infracțiunile comise de Unitatea 731, condusă de generalul chirurg Shiro Ishii, depășesc în sadică cruzime orice a comis Germania nazistă. Ishii și oamenii săi au efectuat experimente „științifice” și „medicale” asupra deținuților – în majoritate „comuniști” chinezi, prizonieri sovietici și civili ocazionali prinși în locuri nepotrivite, fiind nevoie de mai mult material uman pentru „experimentele” unității. De asemenea, Unitatea 731 a avut un contract cu filiala locală a poliției militare japoneze în vederea furnizării de cobai umani (bărbați, femei, copii) pentru lucrările sale experimentale. După ce terminau cu vivisecția, înghețarea până la moarte, infectarea cu bacterii precum ciuma, holera, tifosul, sifilisul și alte boli mortale, gazarea, mumificarea, detonarea bombelor și efectuarea altor experimente sadice, rămășițele lor erau arse în cuptoare care funcționau 24/7. Mii de oameni au murit astfel în mâinile „experimentatorilor” Unității 731 – probabil că numărul exact nu va fi niciodată cunoscut.

    Totuși, asemenea atrocități nu au fost niciodată pedepsite. De fapt, până în anii ’90, când au început să apară în mass-media japoneză povești despre infama unitate și crimele sale, foarte puțini au auzit vreodată despre aceasta. Și cu un motiv întemeiat. În 1945, mâna dreaptă a generalului chirurg Shiro Ishii, locotenent-colonelul Ryoichi Naito a negociat un acord cu forțele de ocupare americane. Membrii Unității 731 ar fi dezvăluit rezultatele cercetărilor lor, în cadrul armelor bacteriologice și ale altor experimente pe oameni, în schimbul imunității împotriva urmăririi penale pentru crime de război. Acordul a fost aprobat la Casa Albă. Cunoștințele dobândite de Unitatea 731 prin experimente criminale pe oameni au fost transferate la unitatea de cercetare a războiului bacteriologic din SUA la Fort Detrick, Maryland.

    Experimentele științifice malefice ale Japoniei au devenit proprietatea armatei și serviciilor de informații americane, adăugându-se la ele și cele dobândite de la criminalii de război naziști în Operațiunea Paperclip și alte acorduri secrete.

    În ianuarie 1949, Uniunea Sovietică a judecat 12 membri ai Unității 731 la Habarovsk, i-a găsit vinovați de crime de război și crime împotriva umanității, dându-le totuși sentințe destul de îngăduitoare. Rezultatul procesului este disponibil online:
    https://mronline.org/wp-content/uploads/2017/09/ISC-Executive-Report-on-Biological-Warfare-in-Korea_pp1-61.pdf

    Americanii însă au respins concluziile numindu-le „propagandă comunistă”.
    Nici unul dintre membrii Unității 731 nu a apărut în fața Tribunalului Militar Internațional pentru Orientul Îndepărtat, cunoscut și sub numele de Procesele de la Tokyo sau Tribunalul Crimelor de Război de la Tokyo, convocat de SUA și Aliați (cu excepția URSS) în aprilie 1946. De fapt, unul dintre principalele scopuri ale procesului nu a fost aducerea în judecată a criminalilor de război japonezi, ci protejarea împăratului Japoniei de a fi acuzat de crime de război – inclusiv cele ale Unității 731, a cărei formare a aprobat-o personal cu Sigiliul imperial. Foști indivizi din cadrul Unității 731 au continuat să ocupe poziții proeminente în instituțiile medicale japoneze de după război, spitale, facultăți de medicină și diferite corporații afiliate.

    În timpul războiului chino-japonez și în Al Doilea Război Mondial, Unitatea 731 a provocat epidemii de ciumă în mai multe regiuni din China, răspândind purici infestați cu această boală epidemică. De asemenea, a declanșat focare de holeră, tifos și alte maladii extrem de contagioase și mortale.

    Japonezii nu mai pot nega crimele din Unitatea 731. Dar, evident, pot totuși să-i protejeze pe unii dintre infractori, adânc infiltrați (ca parte integrantă) în societatea japoneză, precum și pe binefăcătorii lor americani care sunt destinatarii „științei” lor.

    Mai ales astăzi când acuzațiile de „război chimic” presupus purtate de ruși pe pământul britanic (cazul Skripal), ca și prezumtivele „atacuri chimice” din Siria de către regimul lui Assad pot conduce la conflicte nesfârșite. Este limpede, că NU ar trebui să li se permită americanilor să acopere urmele criminalilor de război și dovezile infracțiunilor lor trecute, actuale și viitoare, cunoscut fiind faptul că-n 1945 SUA au dat imunitate tuturor membrilor Unității 731 în schimbul expertizei lor în războiul bacteriologic, cercetări care au fost folosite de către oamenii de știință americani de la Fort Detrick, Maryland, pentru a dezvolta și experimenta armament bacteriologic. Acestea sunt fapte stabilite, dovedite și irefutabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875091