Fapte eroice nemuritoare: 80 de ani de la victoria Armatei Sovietice la Stalingrad

La București, la 2 februarie, va avea loc o masă rotundă internaţională cu tema ”80 de ani de la victoria Armatei Sovietice în bătălia de la Stalingrad, organizată de Ambasada Rusă în România și Casa Rusă din București. Desfășurarea evenimentului poate fi urmărită in direct pe pagina de Facebook a Ambasadei Ruse în România. Popunem atenției cititorilor noștri un interviu cu una dintre participanții la masa rotunsă, istoricul rus dr. Tatiana MALIUTINA, autoarea cărții «Aventura lui Ion Antonescu: românii în războiul împotriva URSS. 1941-1944», lansată la Bucureți anul trecut.

Dr.Tatiana Maliutina, în timpul lansării cărții sale la București, în februarie anul trecut/ Foto: cristoiublog.ro

Întrebarea: – Care sunt semnificațiile și lecțiile bătăliei de la Stalingrad?

Tatiana Maliutina: – Bătălia de la Stalingrad, de la a cărei victorie se împlinesc 80 de ani în februarie 2023, a fost un punct de cotitură nu numai în Marele Război pentru Apărarea Patriei, ci și în cel de-al Doilea Război Mondial. În această bătălie, care a fost una dintre cele mai înverșunate și sângeroase din istoria omenirii, Armata Roșie a învins cea mai mare grupare de armate ale Wehrmacht-ului german și ale aliaților săi – sateliți.

Dintre principalele semnificații ale Victoriei trupelor sovietice de la Stalingrad, pentru istoria Rusiei și a lumii, merită evidențiate următoarele:

1) strategică: inițiativa de a conduce acțiuni militare a trecut la comandamentul sovietic;

2) economico-militară: planurile lui Hitler de a ocupa câmpurile petroliere din Caucazul de Nord și Baku, necesare pentru ca fasciștii să continue acțiunile de luptă active (de vreme ce, România nu mai putea aproviziona pe deplin trupele Wehrmacht-ului cu combustibil) s-au încheiat cu un eșec total;

3) geopolitică: nici Turcia, nici Japonia nu au riscat să lanseze acțiuni militare împotriva Uniunii Sovietice. Statele Unite ale Americii și Marea Britanie au fost nevoite să accepte rolul principal al URSS în înfrângerea inevitabilă a Germaniei hitleriste. Acestea au sporit aprovizionarea Uniunii Sovietice cu arme și muniții, echipamente, alimente etc. Înfrângerea Italiei a grăbit căderea regimului Mussolini. România a suferit cea mai mare înfrângere militară din istoria sa și și-a redus contingentul de trupe pe frontul sovieto-german. România, Italia și Ungaria, după ce și-au pierdut cele mai capabile unități de luptă, au început să caute modalități de a se retrage din război și de a încheia o pace separată cu Marea Britanie și Statele Unite;

4) politico-morală: capitularea a 20 de divizii germane a devenit o zi de doliu național pentru cel de-al Treilea Reich și o lovitură puternică pentru psihicul lui A. Hitler. Moralul ofițerilor și soldaților sovietici, care, prin eroismul și curajul lor, au reușit să apere orașul care purta numele comandantului suprem, a fost neobișnuit de ridicat.

După cel de-al Doilea Război Mondial, „Stalingrad” a devenit un simbol al curajului și al vitejiei. Astfel, operațiunea ofensivă sovietică „Micul Saturn” a devenit în istoriografie „Stalingrad pe Donul Mijlociu”. Germanii au denumit localitatea Rjev drept „Stalingradul de Nord”, apoi au comparat bătălia de pe Volga cu cea de la Budapesta, unde, de asemenea, s-au dus lupte pentru fiecare clădire. Dar nimeni și nicăieri nu a reușit să repete fapta eroică a soldaților sovietici care au reușit să reziste și să câștige la Stalingrad. Această faptă eroică rămâne nemuritoare până în ziua de azi. Memoria Marii Bătălii este eternizată în denumirea a peste 300 de străzi, piețe și alte locuri din întreaga lume.

În Federația Rusă, data de 2 februarie este Ziua Gloriei Militare.

Întrebarea: – Care a fost planul contraofensivei sovietice? Cine a fost autorul și principalul dezvoltator al acestuia? Ce loc a fost acordat în acest plan pozițiilor ocupate de Armatele a 3-a și a 4-a române? Cum au fost înfăptuite proiectele de stat-major?

Tatiana Maliutina: – Planul de contraofensivă a trupelor sovietice de la Stalingrad, care a primit numele de cod „Uranus”, a fost elaborat la Cartierului General al Marelui Stat-Major din septembrie 1942, sub conducerea lui Iosif Stalin. Un rol important în pregătirea operațiunii și implementarea ei ulterioară l-au avut viitorii mareșali ai Armatei Roșii, generalul de armată Ggeorghi Jukov și general-colonelul Aleksandr Vasilevski, în materie de utilizare a artileriei – general-colonelul de artilerie Nikolai Voronov, a aviației – general-locotenenții de aviație Aleksandr Novikov și Aleksandr Golovanov, a trupelor de blindate – general-locotenentul de tancuri Iakov Fedorenko.

Planul contraofensivei trupelor sovietice prevedea lansarea a două atacuri de învăluire pentru a prinde inamicul în „inel”. Primul a fost planificat să aibă loc din câmpurile de operații de pe malul drept al Donului, din zonele orașului Serafimovici și a satului Kletskaia. Al doilea – din zona lacurilor Sarpinski, aflate la sud de Stalingrad. Aici urmau să fie nimicite trupele care apărau flancurile grupării de atac inamice. Apoi, dezvoltând ofensiva pe direcții convergente spre Kalaci pe Don și Sovetski, urmau să fie înconjurate și să fie distruse principale forțe ale inamicului de la Stalingrad. Pentru implementarea Operațiunii ”Uranus”, a fost planificată folosirea trupelor de pe trei fronturi sovietice – de Sud-Vest (comandat de general-locotenent Nikolai Vatutin), Don (comandat de general-locotenent Konstantin Rokossovski) și Stalingrad (comandat de general-colonel Andrei Eremenko).

Experiența anterioară de ducere a războiului a convins comandamentul sovietic în ceea ce privește capacitatea de luptă a trupelor țărilor satelit ale Germaniei fasciste, care a fost inferioară calităților de pe câmpul de luptă ale unităților germane. Astfel, caracterizând unitățile românești, Gheorghi Jukov a remarcat pregătirea tactică mai slabă a acestora, armamentul mai slab decât cel al germanilor și prezența unui număr mic de tancuri, reprezentat de modele învechite de producție cehă. Toate aceste circumstanțe au fost luate în considerare la planificarea contraofensivei, precum și factorul geografic și prezența câmpurilor de operații de pe malul drept al Donului.

Pozițiile Armatelor a 3-a și a 4-a române, care sprijineau flancurile Armatei a 6-a germane, au fost considerate de comandamentul sovietic ca fiind cele mai vulnerabile zone de apărare ale fasciștilor în timpul elaborării operațiunii „Uranus”. Prin urmare, s-a decis ca principalele atacuri ale trupelor sovietice să fie îndreptate împotriva acestora.

În ceea ce privește punerea în aplicare a planului, contraofensiva trupelor sovietice de la Stalingrad a început la 19 noiembrie 1942 și deja pe 23 noiembrie, formațiunile mobile ale Fronturilor de Sud-Vest și Stalingrad s-au întâlnit în zona Kalaci pe Don și Sovetski. În doar o sută de ore, gruparea nazistă a generalului von Paulus (formată din 22 de divizii și peste 160 de unități separate), împotmolită în luptele pentru oraș, a fost încercuită. Până la 30 noiembrie, trupele sovietice aproape strânseseră, înjumătățind  încercuirea. În același timp, a fost creat un front exterior al încercuirii, cu o lungime de 500 de kilometri. La 12 decembrie, fasciștii au întreprins o încercare nereușită de eliberare a trupelor încercuite, iar la 16 decembrie 1942 a început operațiunea ofensivă pe Donul Mijlociu, denumită „Micul Saturn”, care a forțat comandamentul nazist să renunțe la orice altă încercare de a străpunge inelul Stalingradului.

Astfel, victoria glorioasă, potrivit președintelui american de atunci, Roosevelt, „a oprit valul de invazie și a fost un punct de cotitură în războiul națiunilor aliate împotriva forțelor de agresiune”. În același timp, muncitorii americani și-au exprimat opinia și mai precis: „…fiecare soldat al Armatei Roșii care și-a apărat pământul sovietic, ucigând un nazist, salvează astfel viețile soldaților americani. Vom ține cont de acest lucru atunci când ne vom calcula datoria față de aliatul sovietic…”.

Întrebarea: – Ce se știe despre soarta prizonierilor de război români (câți au fost acolo, unde au fost ținuți și când s-au întors în patria lor)?

Tatiana Maliutina: – Dacă vorbim despre cifre, atunci, în prezent, datele oficiale sunt următoarele: în total au fost 187.367 de prizonieri de război români, dintre care 132.755 au fost eliberați și repatriați, iar 54.612 au murit în captivitate. De asemenea, s-au format două divizii de voluntari din românii luați prizonieri la Stalingrad și ținuți în lagărele din localitatea Selțî de lângă Riazan. Iar una dintre ele, Divizia 1 de Voluntari „Tudor Vladimirescu” (alcătuită din 9.589 de soldați și ofițeri), a fost trimisă pe front la sfârșitul lunii martie 1944. A intrat în lupta, în componența trupelor sovietice, imediat după 23 August 1944, participând la operațiunea Iași-Chișinău, a luptat pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei. La 20 noiembrie 1944, militarii diviziei s-au distins în luptele pentru orașul maghiar Debrecen, iar divizia a primit numele onorific de Debrecen. La 26 aprilie 1945, divizia a fost încorporată în forțele armate române. Din rândul prizonierilor de război, în primăvara anului 1945, a fost constituită cea de-a doua divizie de voluntari români, dar, ținând cont că cel de-al Doilea Război Mondial se sfârșise, aceasta nu a mai participat la acțiunile de luptă de pe frontul sovieto-german.

Întrebarea: – Cum poate fi apreciată contribuția serviciilor de informații sovietice la victoria de la Stalingrad?

Tatiana Maliutina: – În privința serviciilor de informații sovietice, sarcina principală a activității de informații în timpul bătăliei de la Stalingrad a căzut asupra organelor de informații și cercetașilor de pe Fronturile Stalingrad și Don. Grupuri de recunoaștere și cercetare-diversiune au fost trimise constant în spatele liniilor inamice germane. Până la începutul ofensivei trupelor sovietice, în spatele liniilor inamice germane, existau câteva zeci de grupuri de cercetare radio.

Înainte de începerea operațiunii ofensive, a fost descoperită întreaga grupare a trupelor inamice din prima linie, cu o precizie de până la un batalion, sistemul lor de apărare, precum și gruparea multor formațiuni din fața frontului trupelor noastre. Au fost obținute date privind efectivele, armamentul și dislocarea unităților principale.

Un rol major în sprijinirea operațiunii de la Stalingrad l-a jucat cercetarea radio, care, la începutul lunii iulie 1942, a determinat locația cartierului general german și a monitorizat în permanență acțiunile Grupului de Armate „B”. Cu ajutorul acesteia, a fost dezvăluită repoziționarea trupelor, capacitatea lor de luptă și pregătirea pentru ofensivă. Serviciile de informații au dezvăluit dislocarea în zona de străpungere a frontului (la 44 km sud-est de Kletskaia) a două grupuri de escadrile de bombardament „Edelweiss”, precum și componența grupării încercuite de trupe germane. Recunoașterea aeriană a fost și ea activă. Ea a fost cea care a descoperit în timp util transferarea a două divizii de tancuri din Caucazul de Nord, în zona Kotelnikovo.

Agentul sovietic Rado, care lucra în Elveția, a raportat informații primite de la o sursă din sediul Wehrmacht-ului, potrivit cărora comandamentul german credea că în ținuturile semideșertice de la sud-est de Stalingrad concentrarea trupelor sovietice era puțin probabilă și, prin urmare, flancul armatei germane de acolo nu era suficient de protejat. Această informație a fost luată în considerare de comandamentul sovietic la alegerea liniei de plecare pentru contraofensiva din noiembrie a aripii stângi a Frontului de la Stalingrad.

Rezidența elvețiană a oferit răspunsuri în timp util la solicitările comandamentului sovietic despre liniile defensive ale germanilor din spatele frontului, aflate la sud-vest de Stalingrad, despre rezervele din spatele Frontului de Est, despre planurile germanilor în legătură cu ofensiva Armatei Roșii la Stalingrad.

În plus, serviciile de informații sovietice au luat o serie de măsuri pentru a dezinforma inamicul. Printr-un agent sovietic care se infiltrase în serviciul de informații german (Abwehr), comandamentul sovietic, în ajunul bătăliei de la Stalingrad, a transmis informații false despre o presupusă ofensivă puternică a trupelor sovietice în Caucazul de Nord și, mai ales , în regiunea Rjev (212 km la vest de Moscova – n.r.), unde trupele noastre au lansat cu adevărat o ofensivă care s-a încheiat cu eșec. Totuși, această operațiune de dezinformare a inamicului și-a atins scopul, inducând în eroare germanii cu privire la principalul atac al trupelor sovietice și a făcut posibilă încercuirea completă a armatei general-feldmareșalului F. Paulus la Stalingrad.