Hot News
Putin a semnat decretul privind măsurile de răspuns în cazul confiscării activelor rusești
26/04
Răspunsul Crimeii la declarația privind dreptul Kievului de a „distruge totul” în peninsulă
27/04

MAE rus, despre negocierile dintre Xi și Zelenski

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova/ Foto: RIA Novosti

Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat că Beijingul demonstrează că este dispus să depună eforturi pentru a organiza procesul de negocieri privind criza ucraineană. Declarația ei a fost publicată pe site-ul Ministerului de Externe, informează agenția Rambler.ru.

Zaharova a comentat informația referitoare la convorbirea telefonică dintre președintele Chinei, Xi Jinping, și omologul ucrainean al acestuia, Volodimir Zelenski.

Ea a declarat că abordările principiale ale autorităților ruse vin în rezonanță cu prevederile planului de pace propus de autoritățile chineze la sfârșitul lunii februarie.

Planul include 12 puncte, printre care îndemnul la respectarea suveranității tuturor țărilor, renunțarea la „mentalitatea Războiului Rece” (adică respectarea intereselor de securitate ale diferitelor țări), renunțarea la extinderea blocurilor militare, anularea sancțiunilor și încetarea focului în Ucraina, urmată de negocieri de pace.

„În același timp, problema nu constă în lipsa unor planuri bune. Deocamdată, regimul de la Kiev a demonstrat că respinge orice inițiative raționale, menite să conducă la o soluționare politică și diplomatică a crizei ucrainene, iar un eventual acord pentru desfășurarea de negocieri este condiționat de ultimatumuri cu cerințe care sunt nerealiste de la bun început”, a subliniat Zaharova.

Ea a menționat că, în primăvara anului 2022, Rusia și Ucraina au ajuns, practic, la acorduri de pace, dar „brusc au fost respinse” de Kiev.

„Mai mult chiar, Zelenski a introdus o interdicție legislativă pentru orice fel de negocieri cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Astfel, orice apel la pace cu greu poate fi primit în mod adecvat de marionetele dirijate de la Washington”, a spus diplomatul.

Reprezentanta oficială a MAE rus a amintit, de asemenea, că Ucraina a interzis în mod oficial ideologia comunistă, iar șeful Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul Ucrainei, Aleksandr Merejko, a calificat apartenența Taiwanului la China drept „amăgire comunistă”.

Pe 26 aprilie, Xi Jinping a vorbit la telefon cu Zelenski. Convorbirea a fost inițiată de partea ucraineană și a fost prima dintre cei doi șefi de stat de la sfârșitul lunii februarie 2022.

Zelenski a descris discuția ca fiind „lungă și consistentă”. El și-a exprimat speranța că dialogul telefonic cu Xi și numirea ambasadorului Ucrainei în China „vor da un impuls puternic” dezvoltării relațiilor bilaterale.

Xi a declarat că țara sa se va concentra pe impulsionarea discuțiilor de pace și va depune eforturi pentru obținerea unei încetări cât mai grabnice a focului. Beijingul intenționează să-și trimită în Ucraina reprezentanți speciali pentru consultări privind soluționarea crizei.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Negocierile sunt oprite de către SUA. Actorul Zelenski nu a devenit președinte de bună voie. A fost ales pentru că e ușor de manipulat, alții conduc din spatele lui. Acum joacă rolul președintelui, scenariul e scris la Washington. În curând piesa se va termina, e ultimul act, se va trage cortina. E ultimul rol a lui Zelenski, nu-i va cere nimeni autografe, eventual i se va deschide trapa în care va cădea cu mare ,,succes”, în aplauzele publicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875060