Hot News
Transnistrenii primesc mesaje din Ucraina cu îndemnuri de a-i ataca pe militari ruși
16/05
Cel mai masiv atac asupra obiectivelor militare din Kiev
17/05

Duma de Stat a adoptat legea privind denunțarea Tratatului CFE

Duma de Stat, Camera Inferioară a Parlamentului rus/ Foto: zensovet.ru

Deputații Dumei de Stat au adoptat legea privind denunțarea Tratatului cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa (CFE), informează agenția RIA Novosti.

După cum a anunțat speakerul Viaceslav Volodin pe canalul său de pe rețeaua Telegram, decizia este în interesele cetățenilor Rusiei.

Politicianul a subliniat că sistemul de securitate globală a fost distrus de Washington și Bruxelles, obsedate de ideea construirii unei lumi unipolare.

„Când au înființat NATO, în 1949, membrii Alianţei Nord-Atlantice au declarat că fac acest lucru exclusiv în scopuri defensive. În realitate, însă, blocul s-a dovedit un lup în blană de oaie”, menționează postarea lui Volodin.

Speakerul a amintit că NATO a distrus țări precum Iugoslavia, Afganistan, Libia, Irak, Siria, a adus suferință locuitorilor acestor state.

Iar astăzi, Washingtonul provoacă o catastrofă globală, pompând Ucraina cu arme pentru a destabiliza situația din lume și pentru a-și menține hegemonia, a concluzionat Volodin.

Tratatul CFE a fost semnat la Paris în 1990, iar în 1999, la summitul OSCE de la Istanbul, a fost propusă o versiune actualizată a documentului. Tratatul adaptat a fost ratificat doar de patru țări: Rusia, Belarus, Kazahstan și Ucraina. În 2007, Moscova și-a suspendat participarea la Tratatul CFE „până când țările NATO vor ratifica versiunea adaptată și vor începe, de bunăvoie, să implementeze prevederile documentului”.

Proiectul de lege privind denunțare a Tratatului CFE a intrat pe agenda de lucru a Dumei de Stat pe 10 mai.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Toate deciziile luate de Duma de Stat sau de președintele Vladimir Putin trebuie să fie în interesul cetățenilor Rusiei. Mi se pare normal și corect. NATO și SUA au distrus o grămadă de țări și încă vor mai distruge, dacă nu le pune cineva frână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875089