Hot News
Cel mai masiv atac asupra obiectivelor militare din Kiev
17/05
Generalul ucrainean: Zelenski greșește subestimând armata Rusiei
17/05

Soția fostului cancelar al Germaniei, concediată după ce a fost la ambasada Rusiei

Fostul cancelar german, Gerhard Schröder, și soția lui, So-yeon Schröder-Kim / Foto: yandex.ru

Soția fostului cancelar federal al Germaniei (1998-2005) Gerhard Schröder, So-yeon Schröder-Kim, a fost concediată de compania NRW.Global Business după ce, împreună cu soțul ei, a participat la recepția oferită, pe 9 Mai, de Ambasada Rusiei în Germania cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei, a anunțat cotidianul Bild, citat de agenția TASS.

„Schröder-Kim a fost imediat eliberată din funcție, iar raporturile ei de muncă vor fi supendate de NRW.Global Business fără notificare prealabilă”, a anunțat Mona Neubaur, purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Renania de Nord-Westfalia. Soția fostului cancelar a lucrat la NRW.Global Business ca reprezentant în Coreea de Sud. După cum a menționat Neubar, NRW.Global Business i-a spus lui Schröder-Kim în mai multe rânduri că reprezentanții nu ar trebui să se exprime public pe marginea unor subiecte sensibile din punct de vedere politic, în special în privința actualelor evenimente din Ucraina.

Pe 9 mai, la Ambasada Rusiei din Germania a avut loc recepția festivă dedicată împlinirii a 78 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. La eveniment au participat Gerhard Schröder și soția sa, So-yeon Schröder-Kim, co-președintele partidului populist de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Hrupalla, și președintele comisiei Bundestagului pentru protecția climei și energie, membru al Partidului de Stânga, Klaus Ernst. În plus, la recepție au mai luat parte fostul șef al Consiliului de Stat al RDG Egon Krenz, politicianul AfD, Alexander Gauland, precum și reprezentanți diplomatici ai CSI, Asia, America Latină, Africa și Orientul Mijlociu. A fost prezent și reprezentantul Chinei. Totodată, la eveniment au venit veterani, supraviețuitori ai Leningradului asediat , reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse, precum și personalități publice germane și jurnaliști.

În Germania, Schröder este criticat pentru legăturile sale strânse cu Rusia. Anterior, comisia de buget a Bundestagului a aprobat cererea partidelor de guvernământ care au cerut ca fostul cancelar să fie privat de unele privilegii, care, potrivit legii, sunt finanțate din banii contribuabililor. Astfel, din buget nu mai sunt alocate fonduri pentru întreținerea biroului lui Schröder, a fost oprită plata salariilor angajaților acestuia. Pe 4 mai, Tribunalul Administrativ din Berlin a respins cererea lui Schröder și a menținut decizia Bundestag-ului de a-l priva pe fostul cancelar al Germaniei de unele privilegii.

2 Comments

  1. Carmen spune:

    Câtă nebunie, câtă ură… Ce minte bolnavă poți avea încât să concediezi pe cineva care a fost invitat la o recepție? Rusia a sărbătorit Marea Victorie pentru Apărarea Patriei. S-au comemorat eroii care au murit în marele Război, acei soldați ruși care i-a scăpat și pe nemți de maleficul Hitler. Doamne, ce lume dusă cu pluta! Nemților, vedeți că iar vine iarna și o să vă înghețe ciolanele fără gazul rusesc.

    • AMG spune:

      Carmen nici nu iti imaginezi nivelul de ura din UK pt simpli cetățeni ruși, este incredibil. Nici măcar nu poți pronunța numele tari dacă nu e de denigrare și ura. Firme care nu accepta ruși nicăieri, chestia este ca totul se întâmplă în stilul caracteristic vestic – foarte foarte fals, e de noaptea minții. Am o prietena care închiriază case în Londra și firma la care lucrează i-a interzis sa închirieze la ruși, invocând diverse motive – totul într-un mod f fals. Ura pt ruși era de dinainte de circul ucrainean dar totul era mult mai mascat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875091