NATO se confruntă cu un deficit de imaginație

În perioada sovietică, pe teritoriul RSS Ucraineană existau trei districte militare, iar partea de vest a țării a fost delimitată într-un district militar separat, Carpatic. De aceea, Galiția în NATO este, pentru Moscova, o idee inacceptabilă în aproape aceeași măsură ca Slobojanșcina (nord-estul Ucrainei – n.r.), Basarabia, Podolia sau Volînia, scrie politologul ucrainean Aleksei Neciaev, pentru publicația Vzgliad.

În presa occidentală apar tot mai des discuții despre necesitatea înghețării conflictului din jurul Ucrainei, după „scenariul coreean”. În special, fostul comandant șef al forțelor NATO din Europa, James Stavridis, a abordat subiectul în paginile agenției Bloomberg. Gândește el în felul următor: din moment ce pe front am intrat în impas, să lăsăm Rusiei coridorul terestru spre Crimeea, iar Ucraina să o primim în NATO în granițele ei actuale.

O idee similară a fost exprimată în aceeași zi de fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, care mai câștigă un ban în Biroul lui Zelenski în calitate de consilier al lui Andrei Ermak (șeful Biroului președintelui -n.r.) și inventează proiecte moarte din fașă, precum Kyiv Security Compact. De data aceasta, Rasmussen propune, în The Guardian, ca Ucraina să fie primită în Alianță fără teritoriile pierdute – și, cu ajutorul „aderării parțiale”, partea rămasă a țării să fie păstrată sub umbrela NATO.

În plus, Rasmussen face trimitere la exemplul nemților din 1955, când Germania Federală a intrat în NATO fără Germania de Est, deși nu renunțase la pretenții asupra teritoriilor RDG. Nici această idee nu este nouă – iar din primăvara lui 2023 ea a circulat constant în presa occidentală, precum The New York Times. În același timp, scenariile „coreean” și „german” au câteva defecte care împiedică folosirea lor în cazul Ucrainei.

În primul rând, aceste variante presupun existența a două Germanii și două Corei. Deocamdată însă nu se văd două Ucraine. Dacă cineva vrea să repete scenariile „german” sau „coreean” în Europa de Est, trebuie să creeze mai multe Ucraine care vor concura între ele, iar una dintre ele ar trebui să intre în ODKB, pentru diversitate (Organizația Tratatului pentru Securitate Colectivă – n.r.).

În al doilea rând, susținătorii ambelor scenarii se prefac cum că acest conflict din jurul Ucrainei are un caracter teritorial primitiv. De aceea, ei promovează formula „teritorii în schimbul păcii”, propunând să sacrifice puțin (culoarul terestru spre Crimeea) în favoarea a mai mult, dorind să înghită teritorii gigantice de la Ujgorod la Harkov.

Dar oare prezența coridorului terestru către Crimeea răspunde la întrebarea fundamentală privind garanții de securitate a Rusiei? Firește că nu. Și nici măcar neutralitatea militară a Ucrainei nu rezolvă pe deplin această problemă. Prin urmare, Rusia nu încearcă să pună mâna pe teritorii la sud-vest de granițele sale, ci dorește corectarea arhitecturii de securitate din Europa. În acest context, deși semnificativ, conflictul din Ucraina este, totuși, un caz particular al unei crize mult mai ample în confruntarea dintre Rusia și NATO.

Da, politicienilor occidentali le convine să-și concentreze atenția asupra Ucrainei, lăsând în afara parantezelor probleme importante. Printre care:

– extinderea infrastructurii militare pe teritoriul țărilor care anterior făceau parte din Organizația Pactului de la Varșovia și din URSS, iar acum fac parte din NATO;

– creșterea activității militare în țările din Caucaz și Asia Centrală;

– extinderea infrastructurii nucleare a SUA în afara teritoriului lor național;

– amplasarea de rachete cu rază medie și mai scurtă de acțiune în zonele din care poate fi lovită infrastructura critică;

– nedorința de a conveni o distanță limită de apropiere a navele de război și avioanelor.

Întrucât pentru Rusia aceste chestiuni sunt de natură principială, în 2021, Moscova a trimis două pachete de documente la Bruxelles și Washington cu propuneri de garanții reciproce, ce presupuneau, în linii mari, o „readucere” a situației tehnico-militare din Europa până la starea din mai 1997.

Privind cu miopie, țările NATO au respins însă propunerile Moscovei, iar doi ani mai târziu s-au trezit într-o situație de impas militar în Ucraina, cu propriile arsenale epuizate, cu o parte din arsenalul nuclear rusesc deplasat în Belarus, și cu refacerea Districtului Militar Leningrad, ca răspuns la intrarea Helsinki și Stockholm în Alianța Nord-Atlantică.

Criticii vor spune: de ce, în cazul Finlandei și al Suediei, este suficient ca Rusia să recreeze Districtul militar Leningrad, dar în cazul Ucrainei, Moscova a trebuit să înceapă operațiunea militară specială? Răspunsul la această întrebare se ascunde în capacitatea operațională a potențialelor teatre de război. Din Suedia și Finlanda nu prea ai cum să lupți, din cauza condițiilor naturale care limitează manevrabilitatea trupelor și transportul tehnicii militare.

Ucraina este cu totul altceva. Tocmai de aceea în perioada sovietică pe teritoriul RSS Ucraineană existau trei districte militare, iar partea de vest a țării a fost special delimitată în Districtul Militar Carpatic, care, în diferite perioade, acoperea până la 10 regiuni. De aceea, Galiția în NATO este, pentru Moscova, o idee inacceptabilă în aproape aceeași măsură ca Slobojanșcina, Basarabia, Podolia sau Volîn.

Și acum să revenim de unde am început – și anume, de la scenariile „coreean” și „german” pentru Ucraina. NATO înțelege, probabil, că Rusia nu va fi de acord cu aceste variante din motivele descrise mai sus. Dar, în același timp, emisari formali și informali ai Alianței continuă să sondeze terenul pentru negocieri, propunând Moscovei oferte fără valoare, rupte de realitate.

De ce se întâmplă asta? Se pare că cercurile intelectuale ale atlantiştilor au suferit de lipsă de imaginaţie şi fantezie. Au vrut cu încăpățânare să obțină „înfrângerea Rusiei pe câmpul de luptă”, dar nu a funcționat. Acum, din inerție, scotocesc prin vechea carte de rețete geopolitice, oferind Moscovei un fel de „morcovi în stil coreean”. Dar e deja prea târziu.