Hot News
Interesele Rusiei în Arctica, apărate de un spărgător de gheață militar
25/04
Antonov: Sunt minciuni promisiunile Kievului de a nu folosi ATACMS pentru atacuri asupra Rusiei
25/04

Consiliul de Securitate al ONU nu a adoptat rezoluția privind neamplasarea de arme nucleare în spațiu. Rusia s-a opus prin veto

Vasile Nebenzia/ Foto:RIA Novosti

Consiliul de Securitate al ONU nu a adoptat rezoluția privind neamplasarea de arme nucleare în spațiu din cauza dreptului de veto exercitat de Rusia. Moscova a rămas nemulțumită de faptul că în text nu a fost inclus un amendament ce prevede interzicerea în spațiu nu doar a armelor nucleare, ci, în general, a oricărui tip de arme și a promis o versiune proprie a rezoluției, informează Gazeta.ru.

Membrii Consiliului de Securitate al ONU nu au putut adopta proiectul rezoluției privind neamplasarea de arme nucleare în spațiul cosmic. În cadrul votului desfășurat în noaptea de 25 aprilie, 13 țări au susținut proiectul, China s-a abținut, iar Rusia și-a folosit dreptul de veto.

Proiectul de rezoluție a fost elaborat în comun de Statele Unite și Japonia. În document se afirmă, în special, că „obiectivul nostru comun este de a preveni o cursă a înarmării în spațiu” și, de asemenea, se solicită îndeplinirea obligațiilor prevăzute în Tratatul privind spațiul extraatmosferic. În special, „să nu fie amplasate pe orbita din jurul Pământului nici un fel de arme nucleare sau tipuri de arme de distrugere în masă”. În plus, documentul îndeamnă membrii Consiliului de Securitate „să nu dezvolte vreo armă nucleare concepută special pentru a fi desfășurată pe orbită din jurul Pământului”.

Rusia a recurs la dreptul ei de veto pentru că s-a refuzat includerea în textul proiectului de rezoluție a amendamentului propus de Federația Rusă și China privind interzicerea în cosmos a oricăror tipuri de arme, nu doar a celor de distrugere în masă.

La ședință, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Rusia solicită interzicerea în spațiu a oricăror tipuri de arme și este gata „chiar și mâine” să semneze un astfel de acord. Potrivit diplomatului, Statele Unite și aliații lor au anunțat planuri care „includ desfășurarea de arme în spațiu, în special a unor sisteme de atac”.

„Extrem de ilustrativ este faptul că nici în timpul întâlnirii de astăzi, nici mai devreme, autorii proiectului nu au putut răspunde la întrebarea de ce nu le convine propunerea noastră: de a adăuga îndemnul de a nu amplasa în general în cosmos vreo armă, de orice fel”, a spus Nebenzia, citat de agenția Interfax.

Satelit cu dispozitiv nuclear

În opinia consilierului american pentru securitate națională, Jake Sullivan, Rusia și-a folosit dreptul de veto asupra rezoluției pentru că ”dezvoltă un nou satelit cu dispozitiv nuclear”.

„Am auzit cum președintele Putin a declarat public că Rusia nu are de gând să desfășoare arme nucleare în spațiu. Dacă ar fi așa, Rusia nu ar fi recurs la veto în privința acestei rezoluții”, a spus Sullivan, a cărui declarație a fost făcută publică de Casa Albă.

În opinia sa, rezoluția „ar fi reafirmat obligația fundamentală a statelor semnatare ale Tratatului privind spațiul extraatmosferic de a nu desfășura arme nucleare pe orbita din jurul Pământului”.

„Încercarea SUA de a crea noi angajamente”

Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat că Rusia „a fost forțată să recurgă la veto în privința proiectului de rezoluție americano-japonez” din mai multe motive.

În primul rând, a explicat ea, acest lucru se datorează faptului că au fost ignorate „amendamentele fundamentale” introduse de Rusia. În plus, Rusia s-a pronunțat împotriva proiectului „în legătură cu încercarea SUA de a crea noi obligații legale internaționale în domeniul securității spațiale, ocolind platformele profilate pe „dezarmare” și fără o expertiză adecvată”.

În perioada imediat următoare, ministerul rus de Externe va prezenta propriul proiect de rezoluție Consiliului de Securitate al ONU privind armele în spațiu.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Parcă în februarie a.c. președintele Comisiei de Informații a Camerei Reprezentanților, Mike Turner, se agita ca o gelatină și acuza Rusia că vrea să amplaseze o armă nucleară în spațiu. Era ca un ceas cu alarmă care anunța lumea despre o amenințare gravă venită din partea Rusiei. Ce ipocrit! Acum se dovedește contrariul și că a mințit cu nerușinare. L-a îndemnat chiar și pe Biden să declasifice ,,toate informațiile referitoare la această amenințare.” Președintele Camerei, Mike Johnson l-a mai calmat puțin pe istericul Turner. Însă s-a adeverit faptul că în spatele acelei propagande mincinoase îndreptate împotriva Rusiei se ascundea, de fapt, adevărata intenție a lor. Statele Unite vor să producă haos și în spațiul cosmic, nu e de ajuns haosul și nenirocirile pe care le-au făcut pe pământ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2854019