Hot News
Podul Crimeii, aruncat în aer în 2022 cu o bombă echivalentă cu 10 tone de TNT
04/05
Şoigu: În aprilie, armata Ucrainei a pierdut, zilnic, până la 1000 de oameni
04/05

Medvedev, despre triplul avantaj al conferinței de pace privind Ucraina, din Elveția

Dmitri Medvedev/ Foto: fedpress.ru

Conferința pentru Ucraina organizată în Elveția va deveni o dovadă în plus a colapsului „planului de pace” al președintelui Volodimir Zelenski, scrie vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, pe canalul său de pe rețeaua Telegram, relatează kp.ru.

„Ce are de câștigat Federația Rusă de pe urma conferinței de pace din Elveția? Avantajul este triplu. În primul rând, va fi o nouă dovadă a colapsului așa-numitului plan de pace al nerodului Zelenski”, a scris politicianul. El a menționat că ar fi de dorit ca șeful regimului de la Kiev să participe personal la eveniment, subliniind astfel încă o dată „inutilitatea intelectuală”.

Potrivit vicepreședintelui Consiliului de Securitate, conferința privind Ucraina va fi, totodată, o dovadă a totalei neputințe a actualelor elite ale Occidentului, care au supus la o „autocastrare dureroasă” abilitățile lor de a pune capăt conflictului ucrainean. În plus, datorită eșecului summit-ului de pace, armata rusă va putea continua nestingherită să ducă la îndeplinire misiunile operațiunii speciale din Ucraina, a concluzionat Medvedev.

Conferința de pace pentru Ucraina se va desfășura, după cum amintește Komsomolskaia pravda, în orașul elvețian Bürgenstock în zilele de 15 și 16 iunie 2024. Se precizează că, până în prezent, Rusia nu este invitată la întâlnire. Potrivit guvernului elvețian, statul a dat dovadă de deschidere față de ideea de a trimite Federației Rusie invitație la această conferință, dar Moscova a declarat public în repetate rânduri că nu este interesată să participe.

Potrivit reprezentantei oficiale a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, Elveția nu poate fi mediator în soluționarea conflictului ucrainean, întrucât această țară și-a pierdut de facto statutul său de neutralitate.

Anterior, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că orice summit de reglementare a conflictului din Ucraina bazat pe așa-numita ”formulă de pace” a lui Zelenski nu va duce la nici un rezultat. Potrivit șefului diplomației ruse, acest lucru este înțeles de majoritatea covârșitoare a statelor invitate de Occident și de Kiev la ”o asemenea șezătoare”.

La rândul său, Moscova a dat în repetate rânduri de înțeles că este gata pentru negocieri, dar Kievul a introdus, la nivel legislativ, interdicția de a participa la astfel de discuții. După cum a subliniat secretarul de presă al președintelui, Dmitri Peskov, Kremlinul nu vede premise pentru ca situația să evolueze într-o direcție pașnică. Potrivit spuselor sale, prioritatea absolută este atingerea obiectivelor operațiunii speciale, dar acum acest lucru este posibil doar pe cale militară.

3 Comments

  1. Carmen spune:

    În Elveția se vor aduna ca să fie adunați și atât. Vor sta ca oile proaste într-un țarc, iar lupul va privi cu satisfacție de peste ocean. Vor behăi și își vor face poze pe care le vor posta pe Facebook. Vai de capul lor!

  2. oli spune:

    Si vis pacem, para bellum. Ucraina este doar o unealta a NATO-USA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2857643