Hot News

conferinta

Peskov: Putin este deschis oricăror contacte pentru a obține prin alte mijloace obiectivele operațiunii speciale

04/06

Peskov: Putin este deschis oricăror contacte pentru a obține prin alte mijloace obiectivele operațiunii speciale

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este deschis oricăror contacte ce vor permite ca, prin mijloace diplomatice, să fie atinse obiectivele ridicate în cadrul operațiunii militare speciale, a declarat secretarul de presă al șefului statului rus, Dmitri Peskov. El a precizat factorii care împiedică acest lucru, relatează cotidianul Rossiiskaia gazeta. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a făcut […]

Putin: Instabilitatea crește în lume, apar noi focare de tensiune

24/05

Putin: Instabilitatea crește în lume, apar noi focare de tensiune

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a luat cuvântul la cea de-a XI-a Reuniune internațională a înalților reprezentanți care gestionează probleme de securitate. Agenția TASS a selectat principalele teze din declarația liderului rus. În discursul său, președintele a subliniat, în special, că starea de instabilitate este în creștere la nivel global, că apar noi focare de conflict […]

Zaharova: Bătaia de joc la adresa genocidului locuitorilor din Donbass, cea mai mare greșeală a lui Scholz

21/05

Zaharova: Bătaia de joc la adresa genocidului locuitorilor din Donbass, cea mai mare greșeală a lui Scholz

Ridiculizarea genocidului locuitorilor din Donbass este cea mai mare greșeală a cancelarului german Olaf Scholz (în imagine), a declarat reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, într-un interviu acordat bloggerului german Thomas Röper. Scholz a făcut o declarație în acest sens la Conferința de securitate de la München din 2022, transmite tvzvezda.ru. […]

Calistrat Atudorei: Trăim un moment de mari transformări pe scena internațională

06/05

Calistrat Atudorei: Trăim un moment de mari transformări pe scena internațională

La Conferință Internațională despre multipolaritate care a avut loc, în regim on line la Moscova, la sfârșitul săptămânii trecute, a participat inclusiv politologul și scriitorul român, dr. Calistrat Atudorei (în imagine) a cărui comunicare o propunem atenției cititorilor.  Numele meu este Calistrat Atudorei, sunt din România și sunt onorat să particip la această fundamentală mișcare ce anunță […]

Lavrov: Arhitectură multipolară trebuie să se bazeze pe un echilibru de interese

05/05

Lavrov: Arhitectură multipolară trebuie să se bazeze pe un echilibru de interese

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov (în imagine), a subliniat că în lumea modernă singura alternativă rezonabilă la confruntare este unificarea, pe baza principiilor Cartei ONU, a eforturilor centrelor-cheie ale lumii, transmite TASS. O ordine mondială multipolară trebuie să se bazeze nu pe frică, ci pe un echilibru de interese, pe norme de drept […]

Lavrov a calificat drept un eșec încercările Occidentului de a izola Rusia

30/04

Lavrov a calificat drept un eșec încercările Occidentului de a izola Rusia

Încercările Occidentului de a izola Rusia înregistrează un eșec total, a declarat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, într-un mesaj adresat participanților la Conferința mondială online privind multipolaritatea, informează RIA Novosti. „Pare firesc faptul că eforturile Washingtonului și ale sateliților lui de a da înapoi cursul istoriei, de a forța comunitatea internațională să trăiască […]

La ONU, Serghei Lavrov a răspuns la principalele întrebări ale Occidentului: Obiectivele Rusiei, acordul nuclear și sfârșitul conflictului militar

27/04

La ONU, Serghei Lavrov a răspuns la principalele întrebări ale Occidentului: Obiectivele Rusiei, acordul nuclear și sfârșitul conflictului militar

La finalul vizitei sale de lucru la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a răspuns la întrebările jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă de bilanț. Komsomolskaia pravda a prezentat cele mai importante dintre răspunsurile ministrului: Extinderea NATO Lavrov a calificat drept eronată teza conform căreia, opunându-se […]

Rusia șterge 20 de miliarde de dolari din datoriile țărilor africane

21/03

Rusia șterge 20 de miliarde de dolari din datoriile țărilor africane

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că țara sa a șters peste 20 de miliarde de dolari din datoriile țărilor africane. Schimburile comerciale cu Africa au ajuns la aproape 18 miliarde de dolari la sfârșitul anului 2022, a declarat Putin la Conferința parlamentară internațională Rusia-Africa (în imagine), eveniment desfășurat la Moscova, informează Kommersant. În discursul […]

Senatorul Kosaciov: Declarația CE despre ancheta lui Hersh privind Nord Stream pare o „încercare stângace și mizerabilă de a justifica soția lui Caesar”

20/02

Senatorul Kosaciov: Declarația CE despre ancheta lui Hersh privind Nord Stream pare o „încercare stângace și mizerabilă de a justifica soția lui Caesar”

Declarația Comisiei Europene referitoare la investigația jurnalistului Seymour Hersh, care a acuzat Statele Unite și Norvegia că au aruncat în aer cele două gazoducte Nord Stream, pare o „încercare stângace și mizerabilă de a-i găsi justificări soției lui Caesar”, a apreciat senatorul Konstantin Kosaciov, vicepreședintele Camerei Superioare a parlamentului rus. În urmă cu ceva timp, […]

„Sfârșitul lumii, așa cum îl știam”: Occidentul, îngrozit de conferința de la München

20/02

„Sfârșitul lumii, așa cum îl știam”: Occidentul, îngrozit de conferința de la München

Ceea ce se întâmplă la Conferința de Securitate de la München demonstrează că situația globală va continua să se înrăutățească, a apreciat autorul publicației Politico, Matthew Karnitschnig, relatează RIA Novosti. În opinia jurnalistului, participanții la conferință „au fost nervoși”, deoarece presimt sfârșitul actualei ordini mondiale. Un semn aparte al stării de îngrijorare poate fi considerat comportamentul […]

Serghei Lavrov: Bilanțul anului diplomatic

19/01

Serghei Lavrov: Bilanțul anului diplomatic

Discursul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la conferința de presă privind rezultatele activităților diplomației ruse în 2022, Moscova, 18 ianuarie 2023. Text integral Stimați colegi, Bună ziua! Conform tradiției, ne întâlnim la începutul noului an pentru a vorbi despre rezultatele și evenimentele din anul trecut. An care a fost deosebit de complicat, și, într-o […]

Principalele declarații făcute de șeful MAE rus, Serghei Lavrov, la conferința de presă privind bilanțul diplomației ruse în 2022

18/01

Principalele declarații făcute de șeful MAE rus, Serghei Lavrov, la conferința de presă privind bilanțul diplomației ruse în 2022

⁶Criza economică mondială s-a conturat cu mult înainte ca operațiunea militară specială să înceapă în Ucraina; Amploarea sprijinului acordat Ucrainei demonstrează că Occidentul a mizat foarte mult pe războiul împotriva Rusiei; Declarația președintelui Croației despre „războiul NATO” este sinceră; Occidentul dă de înțeles că va utiliza mijloacele folosite împotriva Rusiei și împotriva oricărui alt stat […]

Serghei Lavrov a făcut bilanțul activității diplomației ruse în 2022

18/01

Serghei Lavrov a făcut bilanțul activității diplomației ruse în 2022

Evenimentele din Ucraina sunt rezultatul multor ani de pregătire a SUA și a sateliților lor pentru declanșarea unui război hibrid global împotriva Rusiei. Acum, nimeni nu mai ascunde acest lucru, a declarat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la conferința de presă privind rezultatele diplomației ruse din ultimul an, relatează 1tv.ru Șeful diplomației ruse […]

Conferință de presă a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov – ÎN DIRECT

18/01

Conferință de presă a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov – ÎN DIRECT

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține o conferință de presă tradițională cu privire la rezultatele anului. Pentru prima dată, se desfășoară în întregime în format online, sunt invitați reprezentanți ai presei ruse și străine. Ministrul răspunde de obicei la întrebările jurnaliştilor timp de aproximativ trei ore. Evenimentul este moderat de reprezentantul oficial al MAE […]

Putin a cerut implementarea masivă a inteligenței artificiale

26/11

Putin a cerut implementarea masivă a inteligenței artificiale

Rusia trebuie să implementeze masiv inteligența artificială în diferite domenii de activitate, a declarat președintele Vladimir Putin la conferința ”Sber” (Sberbank – n.r.), relatează RIA Novosti. Potrivit șefului statului, este un obiectiv pentru următorii zece ani. „Ea (implementarea – n.r.) trebuie să acopere toate sectoarele economiei, sfera socială și sistemul de administrare a statului”, a […]

Putin: Asia are un rol cheie în noua lume multipolară

13/10

Putin: Asia are un rol cheie în noua lume multipolară

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că lumea devine multipolară, iar în Asia capătă forță noi centre de putere, informează Izvestia. ”Reuniunea de astăzi se desfășoară pe fondul unor serioase schimbări în politica și economia globală. Lumea devine cu adevărat multipolară. Iar Asia, unde capătă forță noi centre de putere, joacă un rol considerabil, dacă […]

Zaharova: Bucureștiul îndeplinește un ordin politic al Washingtonului

26/09

Zaharova: Bucureștiul îndeplinește un ordin politic al Washingtonului

Comentariul reprezentantei oficiale a MAE al Rusiei, Maria Zaharova, în legătură cu interdicția impusă de autoritățile române pentru intrarea membrilor delegației ruse la Conferința Plenipotențialilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor. La 22 septembrie, Ambasada României la Moscova a anulat vizele deja eliberate pentru cei 14 membri ai delegației ruse în ajunul plecării lor spre București, în […]

Vladimir Putin a ținut o conferință de presă la sfârșitul summitului OCS. Esențialul

17/09

Vladimir Putin a ținut o conferință de presă la sfârșitul summitului OCS. Esențialul

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ținut o conferință de presă după încheierea summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai, desfășurat la Samarkand. Șeful statului a abordat cele mai stringente teme ale agendei mondiale. Cotidianul Izvestia a sintetizat esențialul declarațiilor făcute de șeful statului rus. Eliberarea Donbassului În dialogul cu jurnaliștii, Putin a acordat o atenție […]

Vizitatori website: 3499804