Lavrov a avertizat despre un posibil conflict militar între Rusia și SUA
05/09
Băncile ruse au pierdut milioane din cauza unor bancnote false
06/09Timp, înapoi! (XII): Despre ce a spus tunica militară
Vyacheslav Samoshkin
După absolvirea școlii primare, clasa noastră a fost transferată în altă școală, de șapte clase. Ea se afla prin apropiere, pe aceeași strada principală a orașului, care se numea ”Internațională a III-a”. Clădirea școlii se afla, retrasă, în fundul curții pline de verdeață și flori, iar la intrare de pe stradă, pe partea dreaptă se afla clădirea veche, frumoasă, fără etaj, a Bibliotecii orășenești ”N.K. Krupskaia” (numele soției lui Lenin).
Directorul școlii, Igor Ivanovici Hitrov, purta, după obișnuința acelor vremuri, o tunică militară, bineînțeles, fără epoleți sau galoane, pantaloni bufanți și cizme. După ținuta lui, ai fi zis imediat că e un fost ofițer, participant la război. Dar mai era ceva în prestația lui care vorbea și de alte lucruri. Сhipul lui avea culoare galbenă, nesănătoasă și uneori se răsucea, îndeosebi, când era emoționat – evident, suferise o contuzie în război.
În paralel cu obligațiile sale ca director, el preda și orele de chimie, care aveau loc în cabinetul de chimie. Acest cabinet se prelungea printr-un laborator, plin de reactive, eprubete și baloane de sticlă. Stăpâna acestei gospodării era o femeie în vârstă, cam dolofană, cu trăsăturile unei asiatice. Era iakută, soția lui Hitrov, director. Se poate presupune că acesta ar fi găsit-o în Iakuția, acolo unde el, probabil, a petrecut anii de detenție în lagăr sau aflându-se în exil, după ispășirea pedepsei.
Dar în ce privește infracțiunea pe care ar fi săvârșit-o, se putea dibui cea mai posibilă dintre acestea: în timpul războiului a căzut prizonier, ceea ce era considerat de Stalin drept trădare și prevedea o pedeapsă. Deci, pentru greșelile monstruoase comise de Stalin în preajma și la început de război (avea prea mare încredere în Hitler și, în schimb, prea puțină încredere în serviciile sale de informații care i-au furnizat o sumedenie de avertismente) când a fost expusă inamicului întreaga armată sovietică, întreaga țară și în primele luni de război au fost încercuite divizii și armate întregi și sute și sute de mii de soldați și ofițeri sovietici au căzut prizonieri, pentru aceste greșeli, pentru aceste crime ale lui Stalin ca șef al statului, ca un conducător mediocru și responsabil trebuiau să plătească victimele acestor crime! Când și astăzi, în Rusia, se aud niște voci care vorbesc despre ”meritele deosebite ale lui Stalin din timpul războiului”, mă distrez.
Mă gândesc la unchiul meu după mamă, Viktor, care a evadat din prizonierat, de pe teritoriul polonez, de cinci ori și, în sfârșit, a ajuns la o unitate sovietică și a continuat să lupte. Dar… acest lucru nu l-a salvat, după terminarea războiului, de Sahalin, de unde ne trimitea cărți poștale. Același lucru s-a întâmplat cu bunicul soției mele, care și-a terminat zilele în exil, în regiunea Vorkuta (Uralii Polari). Mă gândesc la Ghenrih Anohin, istoric, etnograf, scandinavist, prieten al lui Thor Heyerdhal. După ce m-am împrietenit cu Ghenrih, mi-a povestit de participarea lui la organizația clandestină al tineretului din orașul său natal, Taganrog (din sudul Rusiei), ocupat de germani și cum, după eliberarea orașului, s-a înrolat în Armata Roșie. Războiul terminându-se, și el a fost arestat, torturat cu curent electric, iar după un an de închisoare, eliberat cu sistemul nervos distrus. L-a salvat turismul montan pe care a început să-l practice. Prin intermediul meu, corespondent de presă în România, articole lui inedite, de exemplu, despre vikingul norvegian Erik cel Roșu, care a descoperit Groenlanda și America în jurul anului 1000, au fost publicate în revista ”Magazin Istoric”…
Deci, directorul școlii, Igor Ivanovici se părea că a pățit și el același lucru. În anii de atunci, oamenilor care au trecut prin experiența GULAG-ul sovietic nu le plăcea să vorbească pe această temă, le era, probabil, și rușine: cine te va crede că ai foat condamnat pe nedrept? Au preferat să tacă, chiar să ascundă cât se poate această filă tristă din biografia lor – așa cum făcea cu noi, copiii, tatăl meu, care și el a trecut prin tăierea pădurilor în Karelia, dar asta s-a întâplat înainte de război și a fost legat de colectivizare…
Faraonii egipteni și dușmanii lor
Igor Ivanovici m-a simpatizat. Pe lângă faptul că învățam bine, făceam și gazeta de perete a clasei, care nu o dată a câștigat concursuri pentru cea mai bună gazetă de perete. Odată, în ajunul zilei de 1 Mai, am lucrat toata noaptea, până dimineață, ornamentând tot spațiul gazetei cu flori de măr… Am primit și premii, seturi de culori și pensule, albume etc.
Dirigintele clasei noastre era profesoara de istorie, Maria Grigorievna Guterman. Numele ei l-am auzit încă de la sora mea, care învăța cu două clase mai mult decât mine. ”Guterman” – suna ceva fermecător în acest nume… Și în sfîrșit, am văzut-o. Destul de tînără, ea avea ochii căprui, mari și frumoși. Totdeauna îmbrăcată impecabil, cu gust. În mânecă ținea o batistă de un alb orbitor. Ea ne povestea despre viața faraonilor egipteni din mileniul trei înaintea erei noastre, iar atenția mea era furată involuntar de picioarele ei zvelte și grațioase de sub fusta de culoare închisă care, însă, nu-i acoperea complet genunchii… Totuși, am reținut povestea lui Moise, care a evadat cu evreii prin Marea Roșie, iar persecutorii lor egipteni au fost potopiți de apele mării. Iarna, profesoara purta o bluză de lână roză, iar obrajii i se rumeneau ușor.
Lecție de istorie cu rucsacul în spate
Într-o vară, după clasa a șasea, conduși de ea, noi am pornit într-o campanie pe jos la Zagorsk, situat la 30 de kilometri de la orașul nostru. Așa a fost rebotezat în perioadă sovietică (după numele revoluționarului-bolșevic V. Zagorski, ucis în 1919) vechiul oraș și centrul religios rus, Serghiev Posad. Aici, Sfântul Serghii de Radonej, marele călugăr și lider spiritual al rușilor, a fondat în secolul XIV Lavra Troițe-Serghievskaia, ansamblul arhitectonic care astăzi face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Potrivit legendei, părintele Serghii l-a binecuvântat pe marele cneaz al Moscovei Dmitri Donskoi pentru bătălia care a intrat în istorie ca lupta de la Câmpia Kulikovo (anul 1380), acea victorie marcând, de fapt, începutul eliberării definitive a rușilor de Hoarda de Aur. Ulterior, Lavra Troițe-Serghievskaia a devenit reședința patriarhilor ruși, găzduind în incinta kremlinului său, adică a cetății, și Academia Teologică. Se mai știe că aici, în mănăstirea de bărbați, marele iconograf Andrei Rubliov, contemporan cu Serghii de Radonej, a pictat celebra sa icoană, ”Sfânta Treime”…
Complotiști
Aceste lucruri ni le-a povestit Maria Grigorievna în timpul popasului, după ce am parcurs vreo jumătate de drum. Cel mai întreprinzător dintre noi a fost Kostea Petrov, cu care m-am împrietenisem. Era un băiat chipeș și le plăcea fetelor. În ajunul excursiei, el ne-a propus mie și încă unui băiat să facem o refenea și să cumpărăm o sticlă de vin. ”Pe drum, ne va fi la îndemână”, a spus el. Și, într-adevăr, în timpul popasului, noi trei, pe ascuns, ne-am împărtășit din bidonașul de tablă, soldătesc, în care Kostea turnase vinul porto. Faptul că după aceasta noi trei am devenit nefiresc de veseli cred că n-a trecut neobservat de profesoara noastră, care, însă, nu ne-a spus niciun cuvânt…
Aici, luând-o mult înainte, trebuie spus că prietenul meu Kostea Petrov, după liceu, a plecat la școala militară. Urma să devină general și chiar să prezinte, în 1996, în Duma de Stat, proiectul său de înființare a sistemului de securitate publică, inițiativa care, se pare, nu a avut finalizare. El a încercat atunci să facă și un partid politic. Însă a murit în 2007 în condiții foarte suspecte, împreună cu ajutorul lui, alt coleg de bancă de-al meu, Anatoli Vajlivțev care și el a fost cu noi în acea drumeție (chiar el fiind al treilea complotist în materie de vin porto…). Lecțiile pe teme conspirologice înregistrate de generalul Konstantin Petrov pot fi citite și astăzi pe internet…
Dar atunci, când noi am repornit la drum, au început să se adună norii și spre seară când am intrat în orașul Krasnoarmeisk și ne-am oprit la o școală pentru cazare a început să plouă. Am primit saltele și pături, la dispoziția noastră. A plouat toată noaptea…
(Va urma)
Citiți primele părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/19/timp-inapoi/
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/27/timp-inapoi-ii/
