Kremlinul, despre acordul petrolier
11/04
Informații noi privind proveniența artificială a coronavirusului
11/04Timp, înainte! Vyacheslav Samoshkin (XLIX): Cea de-a treia revelație a Revoluției Române – Teroriștii!
Vyacheslav Samoshkin
Timp, înainte! Valentin Kataev
”Fiindcă nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nimic tainic care nu va fi cunoscut și nu va veni la lumină”. Evanghelia, Luca, 8-17.
Faptul că o serie de instituții sovietice din București (Biroul Agenției ”Novosti”, blocul cu locuințele angajaților Reprezentanței Comerciale a URSS, Registrul Maritim de pe str. Rabat), precum și operațiunea de evacuare a cetățenilor sovietici (în seara zilei de 23 decembrie) – au devenit ținte pentru diversiuni, cu participarea ”teroriștilor”, se explică astfel: organizatorii diversiunii au vrut, cu tot dinadinsul, să provoace intervenția trupelor sovietice în România – ar fi fost un scenariu ideal pentru ei. De ce? Pentru că acțiunea de ”apărare a Revoluției” ar fi luat o amploare și mai mare, iar Armata Română, condusă în mod strălucit de generalii Gușă și Stănculescu, s-ar fi acoperit de glorie, respingând, în plus, și invazia străină, adică cea sovietică. Cine și-ar mai fi adus aminte, atunci, despre cele întâmplate la Timișoara? Așa și spune o expresie rusească: ”Războiul va casa (va anula) totul!…”
Dar, sovieticii nu au mușcat nada, au respins și ”invitația” de a interveni în România, făcută de americani (vezi discuția ambasadorului SUA la Moscova, Jack Matlock cu adjunctul ministrului de Externe, I. Aboimov, în data de 24 decembrie 1989). Orice amestec al URSS în evenimentele din RDG, Cehoslovacia sau România era exclus – în virtutea politicii clare și ferme promovate de Mihail Gorbaciov, ale cărei două principii de bază erau ”dezideologizarea relațiilor internaționale și alegerea liberă, de către popoare, a sistemului politic”.
În anii ’87-’89, la întâlnirile cu liderii țărilor socialiste, inclusiv cu Nicolae Ceaușescu, Gorbaciov a subliniat insistent și în repetate rânduri că fiecare partid comunist frățesc și doar el este responsabil pentru politica promovată în țara sa, pentru reformarea necesară a sistemului politic și că niciodată, de acum înainte, URSS nu va mai interveni în ajutorul lor, pentru a ”salva socialismul” (vezi stenogramele respective, publicate în cartea ”Pe muchie de cuțit”, de Vasile Buga).
În perioada ”revoluțiilor de catifea” din Europa de Est, precum și în perioada premergătoare și în timpul Revoluției Române, serviciile secrete sovietice aveau ordin strict să nu se amestece în treburile interne din țările socialiste – pentru a nu compromite politica lui Gorbaciov. Când a început revolta populară în RDG, cei de la Stasi (serviciul secret) au venit la reprezentanța oficială a KGB, de lângă Berlin și le-au cerut ajutor sovieticilor, iar sovieticii au refuzat. Atunci, cei de la Stasi i-au implorat: ”Luați măcar arhiva Stasi!” Nici acest lucru nu a fost făcut de KGB – cunosc acest caz de la un fost lucrător al reprezentanței menționate. Un alt caz, similar, a avut loc în România. La începutul lui decembrie, un agent al nostru, care a lucrat la București sub acoperire, a fost sunat de o cunoștință, un cetățean român care i-a cerut insistent o întâlnire urgentă, pentru o chestiune foarte importantă, chiar fixându-i ora și locul de întâlnire (o benzinărie). Omul nostru a raportat despre acest telefon șefului său. Cel din urmă i-a interzis categoric să meargă la întâlnire: ”Nici vorbă! Și dacă e o provocare?…”
Prudența a fost caracteristică pentru comportamentul acestei categorii mici de sovietici din România, pe tot parcursul Revoluției. Culegerea informațiilor despre ceea ce se întâmpla aici și transmiterea acestora, în timp real, la Centru – da. Dar, atât. Restul – presupusul amestec în organizarea Revoluției – nu există decât în capetele înfierbântate sau în acelea care aveau musca pe căciulă și căutau implicarea ”serviciilor străine” – în special, a KGB sau a GRU – care, într-un fel, le-ar putea exonera, măcar parțial, de răspunderea pentru crimele săvârșite sau, cel puțin, ar putea fi luate în considerare drept o circumstanță atenuantă…
Tocmai cu acest scop – de a-i scoate basma curată pe cei vinovați pentru măcelul de la Timișoara – era lansată, de aceleași forțe, cea de-a doua diversiune de natură informativă, privind existența și activitatea ”teroriștilor” – în primul rând, prin intermediul Televiziunii Române. Atunci, mărturisesc, cum că și noi, ziariștii străini, am căzut pradă acestei diversiuni – și eu am scris în primele reportaje despre apa otrăvită din fântâni, ”războiul radioelectronic” și alte năzdrăvănii, difuzate prin TV Română. Problema, însă, constă în faptul că atât Televiziunea însăși, cât și noua putere, în frunte cu Ion Iliescu, au devenit și ele prada și victima acestei dezinformări în masă. Iar procesul intentat, în zilele noastre, lui Ion Iliescu și camarazilor lui din Revoluție are un caracter politic și de reglare de conturi…
A doua direcție de dezinformare a fost așa-zisa ”implicare” a serviciilor secrete sovietice în organizarea evenimentelor din decembrie 1989 din România – o campanie care a continuat mult timp și după Revoluție. O implicare pe care n-au reușit s-o dovedească, ulterior, cu probe, nici raportul Comisiei Senatoriale conduse de Sergiu Nicolaescu, nici raportul Comisiei SRI, condusă de șeful acestei instituții, Virgil Măgureanu. Cel din urmă raport conținea o frază anecdotică: ”Turiștii sovietici (la care, adăugăm noi, nu s-a găsit, niciodată, nicio armă) s-au comportat astfel ca și când așteptau un semnal, dar semnalul nu le-a venit”. Același preț de doi bani are și afirmația halucinantă făcută de premierul Petre Roman, în octombrie 1990, precum că, timp de un an, începând din decembrie 1989, pe teritoriul României se ascundeau 30 000 de agenți secreți sovietici (idee sugerată lui, chipurile, de vedeta superspionajului românesc, Mihai Caraiman) – o teorie luată în derâdere și desființată, punct cu punct, spre exemplu, de cercetătorul Revoluției Române, timișoreanul Marius Mioc. (Această teorie, construită în stilul teatrului lui Eugen Ionesco, a fost îmbrățișată, cu o bucurie ciudată, dar, de altfel, de înțeles, de către istoricul american Larry Watts – o atitudine care pune sub semnul întrebării valoarea științifică a scrierilor sale).
Dar, în prima etapă, chiar în cursul evenimentelor, în cadrul campaniei de dezinformare (care și ea ar fi putut să facă parte din operațiunea secretă ”Radu cel Frumos”), a fost lansată ideea că teroriștii care trag din diverse direcții sunt ba ”securiști”, ba ”arabi”. În ceea ce privește ”urma arabă”, reprezentantul oficial al Palestinei – cu care m-am întâlnit, în acele zile fierbinți, chiar în reședința sa de pe strada Paris – mi-a explicat popular că această diversiune anti-arabă a fost lansata de către serviciile speciale israeliene, cu scopul de a compromite cauza palestinienilor. Articolul pe această temă l-am trimis săptămânalului ”Moskovskie Novosti”, care mi l-a comandat.
În ceea ce privește ”securiștii-teroriști”, și această teorie a căzut, pe parcurs: în timpul procesului ”Lotul Timișoara”, care a durat aproape un an, s-a dovedit clar că, nici la Timișoara, nici la București, nici în altă parte, securitatea nu a tras în demonstranți, pentru că nici nu a avut, în acele zile, arme și muniție de luptă în dotare. În plus, în seara zilei de 22 decembrie, ea a fost trecută în subordonarea Armatei și, după aceea, n-a avut cum să desfășoare acțiuni teroriste autonome. Dar, după cum am spus, unele cadre din securitate, USLA puteau să primească ordine și să îndeplinească misiuni ”teroriste” (ordinul este ordin – ca în cazul descris de mine cu securistul Nicolae S.).
Însă, diversiunea cu ”teroriștii” trebuia cândva și oprită – dar, nu oricum, ci în mod logic, convingător și ”frumos”. Și, într-adevăr, a fost oprită imediat după execuția lui Ceaușescu. Într-adevăr, totul arăta convingător: odată cu dispariția dictatorului, a dispărut și motivația ”teroriștilor” – nu au mai avut pe cine să apere. Semnificativ este faptul că, dacă partea ”militară” a spectacolului întitulat ”Teroriștii” era condusă de generalul Gușă, partea ei ”politică” – de generalul Stănculescu. În procesul lui Nicolae Ceaușescu, el era cea mai vizibilă și cea mai activă persoană, alături de Voican Voiculescu…
Pentru a-și ascunde urmele, autorii diversiunii s-au folosit și de desemnarea generalului Nicolae Militaru (în noaptea de 23 spre 24 decembrie) pentru postul de ministru al Apărării, pentru a-i pune în cârcă unele dintre crimele care s-au produs din vina lor, inclusiv și cazul morții colonelului Gheorghe Trosca (anchetele făcute, ulterior, au dovedit că generalul Militaru nu a avut niciun motiv să ”se răzbune” pe colonelul Trosca, pe care nici nu-l cunoștea personal). Și aici au contat nu faptele, ci alegațiile, precum că Militaru era agent al GRU și, împreuna cu Iliescu și ai lui, a pregătit dinainte și a complotat pentru a înfăptui planurile serviciilor secrete sovietice – mituri susținute și de mijloacele de presă aservite artizanilor diversiunii – călăii de la Timișoara, prezentați publicului, de-a lungul anilor, drept adevărați eroi care ba au prevenit un război civil în țară, ba – culmea! – au salvat România de o invazie sovietică…
Primul care a început să spună adevărul despre diversiunea cu ”teroriștii”, pe baza unor probe incontestabile, a fost procurorul militar Dan Voinea. După care, imediat, a fost dat afară din funcția pe care o ocupase. Tot el a explicat și de ce dezvăluirea adevărului despre ”misterele Revoluției Române” a întârziat atât de mult – pentru că activitatea de anchetă fost sabotată, de-a lungul anilor, tocmai de către cei care au fost implicați în diversiune și care tot rămâneau la putere. În cele din urmă, în 85% din cazurile de moarte a cetățenilor în timpul Revoluției, potrivit lui Dan Voinea, în urma anchetelor și a proceselor judiciare, trăgătorii au fost identificați – preponderent au fost militari din Armată și o mică parte revine celor din Gărzile Patriotice. Dreptatea, totuși, a triumfat și, în sfârșit, în 2008, Victor Stănculescu a fost judecat și condamnat la ani grei de închisoare. Atenție: a fost condamnat doar pentru cele petrecute la Timișoara, nu și pentru diversiunea de după 22 decembrie…
(Va urma)
Citiți celelalte părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/19/timp-inapoi/
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/27/timp-inapoi-ii/
https://www.vestidinrusia.com/2018/09/06/4388/
